Real Madrid, regina Europei (VIDEO/FOTO)

Real Madrid a învins sâmbătă seara FC Liverpool, în finala de la Kiev, câștigând pentru a treia oară consecutiv trofeul Ligii Campionilor și pentru a 13-a oară în istoria sa. 

Madrilenii s-au impus cu 3-1, într-o finală marcată de goluri spectaculoase, dar și de două accidentări, Daniel Carvajal și Mohamed Salah părăsind terenul în lacrimi.

Golurile meciului au fost înscrise de Karim Benzema ’51 şi Gareth Bale ’64, ‘83 pentru Real Madrid, respectiv Sadio Mane ’55 pentru Liverpool.

Bale a înscris din „foarfecă” la câteva minute după ce a intrat pe teren.


Odată cu acest succes, Zinedine Zidane devine primul antrenor care obţine trei trofee europene consecutiv




Echipele de start

Real Madrid: Keylor Navas – Dani Carvajal, Sergio Ramos, Varane, Marcelo – Casemiro – Modric, Kroos – Isco – Ronaldo, Benzema

Rezerve: Casilla, Nacho, Bale, Theo Hernandez, Lucas Vazquez, Asensio, Kovacic

Liverpool: Karius – Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson – Henderson – Milner, Wijnaldum – Salah, Firmino, Mane

Rezerve: Mignolet, Clyne, Klavan, A. Moreno, Lallana, E. Can, Solanke

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Imi place de cel care a fost un mare jucator de fotbal, camion mondial cu echipa Frantei, Zinedin Zidane, sper ca echipa Real Madrid sub bagheta ” magicianului” Zidane sa castige finala din seara asta ! Sigur ca si Liverpool sub bagheta neamtului Jurgen Klopp poate produce o surpriza, sa ii invinga pe iberici, are o garnitura de jucatori de exceptie, dornici de performanta si trofee, care condusi de neamt pot sa aduca trofeul Ligii Campionilor in Marea Britanie ! Cred ca avem parte diseara de un regal fotbalistic in finala de la … Kiev !

  2. Imi place de cel care a fost un mare jucator de fotbal, camion mondial cu echipa Frantei, Zinedin Zidane, sper ca echipa Real Madrid sub bagheta ” magicianului” Zidane sa castige finala din seara asta ! Sigur ca si Liverpool sub bagheta neamtului Jurgen Klopp poate produce o surpriza, sa ii invinga pe iberici, are o garnitura de jucatori de exceptie, dornici de performanta si trofee, care condusi de neamt pot sa aduca trofeul Ligii Campionilor in Marea Britanie ! Cred ca avem parte diseara de un regal fotbalistic in finala de la … Kiev ! –

  3. Ramos i-a rupt umarul intentionat lui Salah. Dupa ce le-a scos cel mai bun jucator, Liverpool n-a mai putut juca. Asa castiga Real Madrid trofeele.

  4. parca era o poveste din campionatul intern: cu portarul advers cumparat care gafeaza incredibil si cu ramos pe post de rupator de oase la salah (gen bumbescu)

  5. A fost meciul dintre o echipa profesionista -Real- si o echipa de amatori_Liverpoola_!M-am luat dupa prostimea din fotbalul romanes si am pariat pe Liverpoola,vai de capul meu!Pana si comentatorii care au transmis meciul la Pro ,ziceai ca sunt platiti de Liverpoola…Habar nu avem de fotbal in Romania,nici jucatorii nici poolimea care umple stadioanele

  6. echilibrul s-a rupt prin accidentarea atacantului de la Liverpool, printr-un procedeu de judo! daca adaugam faptul la lungul sir de altele, descoperim o regina cam vulgara!

  7. @Banel Autogol : trebuie si dumneata sa traiesti cumva! adica in vulgaritati, agresivitati si prostie cat cuprinde, cica * m-am luat dupa prostime*..draguta, daca nu ai autonomie in gandire, de unde atatea aere de superioritate?

  8. O victorie murdară, care nu va purta noroc Realului! Statistic, comentariile de la noi sunt în favoarea celui care câştigă, semn că rămânem cu un fotbal incalificabil.

  9. Ciudat parcursul acestui meci ! In primele 25 de minute, Liverpool a dominat cu un pressing sufocant pentru Real. A urmat o marsavie meseriasa, premeditata si nepedepsita a lui Sergio Ramaos asupra lui Salah si pe care a incercat-o apoi si asupra lui Manet, cei doi fiind piesele de baza cele mai periculoase ale englezilor. Apoi, accidentarea la tendoanele genunchiului care il va lipsi pe Carvajal de World Cup si mai ales cele doua gafe nemaivazute ale portarului Karios, absolut dubioase si de neconceput la nivelul asta. PS: O finala cu lacrimi, care parca a lasat un gust amar iubitorilor de fotbal !

  10. Sigur ca cel care este capitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, joaca aspru precum majoritatea fundasilor si l-a luat cu fulgi cu tot pe egipteanul Salah, creierul din mijlocul terenului al lui F.C. Liverpool, a usurat nesperat de mult castigarea celui de al treilea titlu european pentru echipa iberica ! Fotbalul nu este un joc de domnisoare, iar fundasul spaniol Dani Carvajal a iesit si el faramat de pe teren de un jucator britanic ! Eu nu cred ca echipa Real Madrid a repurtat o victorie murdara, au castigat un meci, o finala europeana cu o echipa britanica care practica si ei un joc solid, atletic, numai ca antrenorul Zinedin Zidane l-a dominat si el pe antrenorul Jurgen Klopp, eu cred ca azi francezul( si el de origine egiptean !) este cel mai tare antrenor de pe mapamond, este practic o masinarie de fotbal, cred ca daca merge la Juventus sau la alta echipa mare a continentului european, are sa ii faca campioni europeni si pe respectivii !

    • Pt.Adian P. Asa este, am gresit eu, originile francezului Zinedin Zidane sunt in Algeria ! Va multumesc pentru corectie !

  11. @c.g.: dumneata duci o lupta constanta impotriva adevarului! Sergio Ramos este un jucator care nu are ce cauta in fotbal! sa disloci umarul unui adversar printr-un procedeu de judo nu este de ici-colea! sa dai un cot in fata portarului advers ( tot aseara s-a intamplat si asta) iarasi nu este de ici-colea! in ambele situatii, intentionat! sa speram ca cei in drept il vor sanctiona, asa cum s-a mai intamplat in istoria fotbalului! sa stea pe tusa atata timp cat va sta si jucatorul lui Liverpool!pentru dumneata a juca fara faulturi grosolane inseamna a practica un joc de domnisoare! cat despre arbitri, depasiti de situatie!

  12. e bine de stiut! Sergio Ramos a primit pana acum 19 cartonase rosii!

  13. Pt.mariuta. Spui dumneata:” … duci o lupta constanta impotriva adevarului! ”, care este o afirmatie fara acoperire, dovedeste o rea credinta, dovedeste in unele momente practicarea unor jigniri gratuite la adresa mea nejustificate ! Clubul Real Madrid este cred cel mai titrat club din Europa si din Lumea asta cam prost facuta, chiar si asa cu cele 19 cartonase rosii primite de capitanul echipei madrilene Sergio Ramos nu se poate cred considera ca trofeele castigate pot sa fie contestate au fost castigate pe teren, de niste jucatori si antrenori din care trebuie sa mai remarc inca o data pe Zinedin Zidane pe care l-am simpatizat ca jucator si il simpatizez azi ca cel mai bun antrenor de pe mapamond ! Am avut un comentariu ieri pe masura replicilor jignitoare aduse mie de cea care isi spune ” mariuta ”in mod abuziv si nejustificat dar moderatorii gazetei Cotidianul nu au dorit sa il publice !

  14. c.g.: o luam pe rand! 1. nu am pus la indoiala trofeele castigate de Real Madrid in istoria fotbalului! 2. nu am facut nici o apreciere, ( nici favorabila, nici nefavorabila) la adresa lui Zidan! 3. in finala, echilibrul s-a rupt prin accidentarea lui Salah, accidentare premeditata, printr-un procedeu de judo! faultul a fost intentionat, dupa cum intentionat a fost si cotul aplicat portarului lui Liverpool! un arbitru ar fi trebuit inca de la primul fault cartonas rosu! 4. cat priveste jignirile de care dumneata te plangi, sa luam in seama jignirile adresate Simonei Halep pe care ai acuzat-o pe nedrept ca aranjeaza meciurile cu mafia pariurilor! ca sa vezi ce om de mare finete intruchipezi dumneata! iar la demnitate stai cat toata mafia albaneza la un loc!

    • Pt.mariuta. ” … iar la demnitate stai cat toata mafia albaneza la un loc! ”, dumneata cred ca ai mancat ceva defect daca ma asociezi pe mine cu ” mafia albaneza ”, cred ca ar trebui sa nu mai ma jigniti in mod gratuit cu aprecieri josnice, puteti sa nu mai ma abordati cu asemenea comentarii ofensatoare, provocatoare !

    • Pt.mariuta. ” … iar la demnitate stai cat toata mafia albaneza la un loc! ”, dumneata cred ca ai mancat ceva defect daca ma asociezi pe mine cu ” mafia albaneza ”, cred ca ar trebui sa nu mai ma jigniti in mod gratuit cu aprecieri josnice, puteti sa nu mai ma abordati cu asemenea comentarii ofensatoare, provocatoare ! –

  15. c.g.: nimic, nimic despre acuzatiile jignitoare facute la adresa Simonei Halep cu privire la trucarea meciurilor, inclusiv a finalei de la Roland Garros? pai nu din cauza absentei demnitatii ai putut dumneata sa vorbesti de relatia din mafia pariurilor si Simona Halep? iar absenta demnitatii nu produce coborarea standardelor de moralitate in relatiile interumane, fara nici un tremur al constiintei vinovatiei? Vai, cat sunteti de sensibil cand e vorba de persoana dumneavoastra si cu cata nonsalanta si finete aruncati cu gunoi in altii? hai pa…

  16. Pt.mariuta. Dumneata traiesti in alta realitate ce tot pui dosul pentru Halep eu cred ca in finala de anul trecut, la Roland Garros a fost ceva necurat la mijloc, Ostapenco nu are voie sa sufle in fata lui Halep dar a castigat inexplicabil anul trecut finala( vezi ca anul asta a pierdut in primul tur la o necunoscuta …!)…! Nu este vorba ca sunt eu sensibil esti dumneata prea obraznica si tupeista si ma jignesti gratuit atat in comentariile despre sport sau politica ! Cred ca cel mai intelept ar trebui sa iti vezi de drumul dumitale de securista sa ma lasi pe mine si comentariile mele, sa ma scutesti de abordarile dumitale ! CLAR … !

  17. Pt.mariuta. Dumneata traiesti in alta realitate ce tot pui dosul pentru Halep eu cred ca in finala de anul trecut, la Roland Garros a fost ceva necurat la mijloc, Ostapenco nu are voie sa sufle in fata lui Halep dar a castigat inexplicabil anul trecut finala( vezi ca anul asta a pierdut in primul tur la o necunoscuta …!)…! Nu este vorba ca sunt eu sensibil esti dumneata prea obraznica si tupeista si ma jignesti gratuit atat in comentariile despre sport sau politica ! Cred ca cel mai intelept ar trebui sa iti vezi de drumul dumitale de securista sa ma lasi pe mine si comentariile mele, sa ma scutesti de abordarile dumitale ! CLAR … ! –

  18. c.g.: si zici ca la R.G anul trecut a fost ceva necurat, Ostapenko a tratat cu Diavolul, iar Halep cu mafia pariurilor?
    expresia *pune dosul pentru X* se invata in clasa a I-a de profesionala sau a doua, ca nu mai tin minte? hai sa facem un pact, sa recunoastem fiecare ce este! eu recunosc ca sunt securista, cand prind cate o gaina, nu o las pana nu-i scot toate penele! iar dumneata sa recunosti ca nu te-ai dezbarat de spiritul de secretar de partid, care bate cu pumnul in masa si nu accepta sa fie contrazis, este plin de morala, dar fura din fabrica! daca nu ai fost demn toata viata, nu ai cum sa te schimbi la batranete, iar a acuza pe cineva fara probe ca lucreaza cu mafia pariurilor si tranteste meciurile pentru bani este un lucru josnic! notiunea de drepturi ale omului iti este complet inaccesibila! in momentul in care iti faci expus punctul de vedere public, pe forumuri, nu poti avea pretentia sa nu primesti replici!

  19. Pt.mariuta. Sari ca arsa cand auzi de faptul ca ” banii vorbeste ”, mai du-te in ceva moderabil de securista tupeista ! –

  20. Pt.mariuta. Sari ca arsa cand auzi de faptul ca ” banii vorbeste ”, mai du-te in ceva moderabil de securista tupeista ! – –

  21. @c.g.: eu inteleg ca dumneata, care ai peste 70 de ani, neica-nimeni flutura-n vant, asteptand lunar pensia, sa nu poti accepta ca o femeie, recunoscuta pe mapamond, avand vreo 23 de milioane de dolari in cont si in plus, sa fie tanara, cu tot viitorul in fata.. adica timp, si dupa cum spuneau anticii, Cronos este cel mai rau dintre toti zeii de pe Olimp…pe scurt, dumneata ai trei probleme, una legata de demnitate, alta de valori, alta de timp…eu zic nu ca e mult, ca e complesitor de trist…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.