Consiliul de judecată al Flotilei 71 a decis soarta lt. Alexandru Gheorghe

Consiliul de judecată, format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, colegi de unitate ai locotenentului Gheorghe Alexandru, a propus trecerea în rezervă a acestuia, hotărârea fiind luată în unanimitate, potrivit mediafax.ro.

Procedural, această decizie se înaintează spre aprobare comandantului unităţii militare căreia îi aparţine locotenentul şi apoi, pe cale ierarhică, la conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene.

Militarul declara la un post de televiziune, după ce se fusese inițial în Piața Universității, că a ales să li se alăture manifestanţilor din Bucureşti din respect pentru această naţiune şi pentru a le demonstra că „Armata nu i-a părăsit”.

„Am venit aici din acelaşi motiv pentru care oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. (…) Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!” a declarat tânărul locotenent Alexandru Gheorghe.

Întrebat despre consecinţele pe care le atrage prezenţa sa în uniforma militară, printre protestatarii din Capitală, tânărul locotenent a declarat că este conştient că vor exista urmări însă este dispus să şi le asume în întregime.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.