Consiliul Uniunii Europene a convenit asupra numirii lui Andrés Ritter în funcția de procuror-șef european, acesta urmând să își înceapă mandatul la 1 noiembrie 2026.
Andrés Ritter este în prezent procuror-șef european adjunct în cadrul Parchetul European. El are o carieră de peste trei decenii în sistemul de urmărire penală din Germania, unde a ocupat mai multe funcții în parchete.
Funcția de procuror-șef european presupune coordonarea activității EPPO și reprezentarea instituției în relația cu instituțiile europene și statele membre. Mandatul este de șapte ani și nu poate fi reînnoit.
Actuala șefă a instituției, Laura Codruța Kövesi, a fost numită în 2019. Mandatul ei se încheie la 30 octombrie 2026.
Ce rol are Parchetul European
Parchetul European este responsabil de investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, precum fraudele cu fonduri europene sau fraudele transfrontaliere cu TVA de mare valoare.
Pașii următori
Procurorul-șef european este numit de comun acord între Consiliu și PE. Numirea trebuie acum confirmată și de Parlamentul European.
Uraaa. Vine Luluta acasa si baga spaima in coruptii aia rai. Aia buni nu vor fi atinsi nici macar cu vreo floare. Aia de la Declic stiu mai bine care sunt unii si care ceilalti: cand ies in strada, inseamna ca sunt aia rai, cand nu ies… ei, bine, ghiciti de ce nu ies?
Am putea afla si noi in toata aceasta perioada cat a fost madam Kövesi in functia asta ce a realizat ?
A recunoscut ca mafie si coruptie exista in toate statele UE, nu doar in Romania.