„Constituţia Orban” şi elevul caporal Băsescu

Zilele trecute, Parlamentul de la Budapesta a aprobat textul noii Constituţii, un document pe care mass-media din Europa l-a primit cu mari rezerve. Astfel, ea remarca, la unison aproape, că aceasta este „ultraconservatoare” sau „foarte controversată”, în sprijinul acestei observaţii citând-se prevederile ei.

De pildă, revista pariziană „L’Express” opina că ea „pune bazele unui stat autoritar” şi cita şi un membru al opoziţiei de la Budapesta potrivit căruia se asistă la „funeraliile republicii”. După promulgarea ei de către preşedintele ţării, un gest formal făcut de un apropiat al celei ce a iniţiat-o, premierul Viktor Orban, Constituţia va intra în vigoare la 1 februarie 2012. Ca urmare, ţara îşi va schimba numele din Republica Ungară în Ungaria, ea vrându-se o continuatoare a statului dinaintea celui de al Doilea Război Mondial – adică a regatului guvernat de amiralul Horthy. Textul ei porneşte prin a se referi la Dumnezeu, creştinism şi familie, în sensul tradiţional al acesteia din urmă. Iar lucrul respectiv se petrece într-o ţară care, cum observa o mare publicaţie pariziană, este considerată „una dintre cele mai puţin religioase din Europa”. Totodată, ea restrânge competenţele Curţii Constituţionale, suprimă independenţa magistraturii şi modifică felul în care vor fi numiţi conducătorii tuturor instituţiilor statului, al căror mandat va fi de nouă ani. Ca urmare, aceştia nu pot fi afectaţi de eventualele schimbări de guvern şi chiar pot reduce masiv marja de manevră a unei alte coaliţii decât cea conservatoare de azi. De asemenea, fapt aproape ieşit din comun în Europa, noua Constituţie prevede crearea unui Consiliu Bugetar, care, mai mult ca sigur, va fi compus de apropiaţi ai actualului premier. Noul organism poate bloca adoptarea bugetului şi astfel poate provoca dizolvarea parlamentului, în caz că guvernarea aparţine altui partid decât cel al lui Orban, respectiv Fidesz. Pe urmă, noua Constituţie nu va putea fi modificată decât de o majoritate parlamentară de două treimi, ceea ce ar fi practic imposibil, ţinând seama de datele actuale, în care, de pildă, Fidesz şi micul său aliat, partidul ultra-extremist Jobbik, deţin o majoritate foarte confortabilă, ceea ce face ca situaţia respectivă să fie greu răsturnată.

Premierul Orban spunea că noua Constituţie o înlocuieşte pe cea adoptată în 1949 şi amendată în 1989, dat fiind că aceasta era „prea libertină”. Numai că, aşa cum au remarcat analiştii occidentali, pe baza acelei Constituţiim Ungaria a fost admisă în NATO şi ulterior a intrat în Uniunea Europeană, comunitate căreia, la ora actuală, ea îi asigură preşedinţia semestrială! Cu alte cuvinte, ne aflăm în faţa unui paradox greu de imaginat şi de explicat din perspectiva regulilor democratice ale UE. De altfel, ziariştii străini au observat că Orban a MIMAT regulile democraţiei ce stau la baza construcţiei europene atunci când a spus că va asocia poporul la elaborarea noii Constituţii şi, în acest sens, a şi trimis un milion de chestionare alegătorilor, dar, după numai câteva zile, el a publicat proiectul noii Constituţii! Practic, el nu a oferit nicio şansă de manifestare nici opoziţiei şi nici societăţii civile, care, în trecutul apropiat, s-au mai trezit puse în faţa faptului împlinit, aşa cum a fost cazul Legii presei, ce a stârnit proteste pe plan internaţional, inclusiv la Parlamentul European. Ajunşi în acest punct, se cuvine să observăm că demersul ultra-conservator al lui Orban intervine într-un moment în care miliţiile de extremă dreaptă din Ungaria seamănă panică şi frică într-o serie de sate ori oraşe locuite de romi, fapt semnalat de presa internaţională, dar fără ca vigilenta UE să aibă vreo reacţie.

Şi în ce priveşte contextul internaţional în care Viktor Orban a făcut să se adopte Constituţia dorită de el şi ai lui sunt de reţinut câteva lucruri, care şi explică indiferenţa ori pasivitatea oamenilor politici occidentali în faţa unor atare derapaje grave de la democraţie şi principiile sale. Prima şi cea mai importantă observaţe este aceea că, uşor-uşor, extrema dreaptă cucereşte Europa. Cel mai nou exemplu îl reprezintă calma Finlandă, unde recentele alegeri legislative au înregistrat o ascensiune foarte spectaculoasă a „Adevăraţilor finlandezi”, un partid populist şi antieuropean. Acesta are acum 19% din voturi, faţă de 4% la scrutinul precedent, sosind astfel pe locul al treilea şi confirmând ceea ce politologii constată de o bună bucată de timp – ascensiunea constantă a populiştilor în Europa şi chiar în SUA, prin acel Tea Party. Este un context pe care premierul ungar îl speculează la maximum, deşi, de exemplu, chiar la Budapesta, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, l-a îndemnat să se consulte cu UE la adoptarea noii Constituţii, declarând: „Ştiu că sunt nemulţumiri la nivel internaţional. Aş aprecia dacă Ungaria se va sfătui cu alte instituţii (din ţară – n.n.) sau Consiliul European ori ONU”. Propunere la care Orban a replicat senin că va prezenta UE textul noii Constituţii, dar fără a se angaja explicit că şi va accepta eventualele propuneri de modificări.

Pornind de la cele de mai sus, de o bună bucată de vreme, analişti români susţin că, în multe dintre demersurile sale pe plan politic intern, Traian Băsescu este un elev model al lui Viktor Orban. Mai mult ca sigur că el a luat ca exemplu de la politicianul ungar politica faptului împlinit, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. E drept, în unele situaţii, elevul dâmboviţean perfecţionează metodele „orbaniene”, trecând mai întâi la fapte şi apoi la adoptarea legii care să le impună. Să ne amintim felul în care a manevrat desemnarea membrilor Curţii Constituţionale astfel încât, în final, aceştia să devină în majoritate oamenii Cotroceniului. La fel modul în care a numit procurorul general, pe şeful DNA, aşa încât, în viitor, el nu va mai avea nevoie, precum Orban, să restrângă, prin amendamente la Constituţie, competenţele CC ori să aibă de a face cu oameni independenţi în justiţie. Cu alte cuvinte, ca şi Orban, el îşi poate aranja liniştit viitorul, nu doar politic, şi perioada în care nu va mai fi la Cotroceni şi ar putea fi reluat, de pildă, Dosarul Flotei, căruia i s-ar putea aduga altele, poate mai consistente.

Elevul dâmboviţean al lui Orban, care nu a acordat niciun rol opoziţiei în adoptarea noii Constituţii şi a mimat consultarea poporului în acest demers, îl copiază şi în aceste direcţii. Căci ce altceva înseamnă un referendum pe o atare temă odată cu alegerile locale decât acelaşi lucru? Pe urmă, dacă, în faţa întregii Europe, lui Orban i-a mers la sigur carta Jobbik, un partid ultra-naţionalist, cu idei politice retrograde şi revanşarde, pe care nu le are niciun partid politic românesc, de ce lui Băsescu nu i-ar merge carta UNPR? Un partid politic scos din pălăria Cotroceniului, menţinut în viaţă în Parlament prin demersuri nelegale şi neprevăzute de regulamentele în vigoare ale legislativului ţării, un partid ai cărui membri impun dictonul „ubi bene ibi patria” ca principiu politic. În fine, această uluitoare curtare a UDMR, de pe urma căreia această formaţiune exprimând opţiunile unei minorităţi dictează nestânjenită în Executiv şi Legislativ, îşi impune legea unde vrea şi când vrea, deşi pare paradoxală, trădează aceleaşi proiecte totalitare băsesciene, prin aneantizarea oricărei opoziţii politice.

Zilele trecute, îndată ce s-a anunţat că, la Baia Mare, s-a semnat un protocol de colaborare USL-UDMR la alegerile locale, Emil Boc şi Băsescu au sărit imediat, salutând aşa-zisa reformă medicală realizată prun închiderea unor spitale de către Cseke Atila, ori declarând, precum şeful statului, că UDMR n-a avut niciodată pretenţii exagerate. Cred că în curând urmează adoptarea legii minorităţilor, aşa cum o vrea UDMR. Nu este mai puţin adevărat că Băsescu ştie şi speculează la maximum slăbiciunile opoziţiei din România, dar tot la fel de adevărat este că aceasta a ajuns în starea respectivă şi datorită acţiunii subterane a Cotroceniului. Că Băsescu nu are dialog real cu opoziţia este ştiut, dar asta pentru că, pe el, la fel ca şi pe Orban, nu-l interesează decât partidul din care a provenit, nu şi prevederile Constituţiei. Învăţând de la premierul Orban că Europa are alte preocupări, că, la fel ca în perioada interbelică, atunci când extremiştii se suiau nestânjeniţi pe scaunele puterii, elevul caporal Traian Băsescu pune şi el bazele unui stat autoritar, întrucât, după cum a spus-o singur, chiar dacă poporul l-a reales în fruntea ţării, va fi incapabil să reacţioneze. Aşa au crezut şi Ceauşescu şi alţii de pe alte meleaguri. Dar, pentru asta, s-a pierdut mult sânge!