UPDATE Dan Barna a declarat, la finalul discuțiilor cu Klaus Iohannis, că a vorbit cu șeful statului despre necesitatea unui nou Guvern care să aibă ca obiectiv principal organizarea alegerilor anticipate în luna februarie sau martie a anului viitor.
„S-a discutat despre necesitatea unui nou Guvern. Guvernul Dăncilă a fost demis de către Parlament și România are nevoie de un nou Guvern, care să aibă ca obiectiv realizarea de alegeri anticipate în februarie-martie anul viitor, obiectiv despre care USR vorbește de mai bine de un an de zile”, a afirmat Dan Barna, vineri, după încheierea consultărilor cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.
Delegația USR este a doua care discută cu președintele Klaus Iohannis, vineri la Cotroceni despre posibilitatea formării unui nou Guvern.
Din delegația USR fac parte Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Stelian Ion și Iulian Bulai.
Dan Barna a afirmat că USR va merge la consultările de la Cotroceni de vineri cu pactul pentru alegeri anticipate. El a susținut că îi va cere lui Klaus Iohannis să își asume rolul de mediator și mandatul pe care îl are conform Constituției.
Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate. Votul a fost secret cu bile.
Prima masura luata de PSD odata cu venirea la guvernare in 2017 era aceea de a da urgent o lege care sa stipuleze pierderea statutului de parlamentar in cazul in care parlamentarul paraseste partidul si trece la alt partid sau devine independent.