Contraspionajul britanic: „Primăvara arabă”, noi oportunităţi pentru terorism

Revoltele „primăverii arabe” au deschis noi oportunităţi pentru reţeaua Al Qaida, care încearcă să se reconstruiască, în acest context crescând riscurile de atac din partea eventualilor „candidaţi” britanici racolaţi pentru acţiuni teroriste, a estimat luni şeful MI-5 (contraspionajul britanic), transmite France Presse, citată de Agerpres.

Instabilitatea apărută în urma colapsului regimurilor răsturnate de mişcările arabe a creat un „mediu permisiv pentru Al Qaida”, a constatat Jonathan Evans, în cadrul unei conferinţe de presă la Londra.

„Candidaţii la Jihad’ britanici efectuează călătorii în străinătate în căutarea unor posibilităţi de antrenament şi acţiuni militante, a spus directorul general MI-5, indicând că serviciul său are dovezi în acest sens. „Unii vor reveni în Marea Britanie şi vor constitui o ameninţare chiar şi aici”, a subliniat el, adăugând că este vorba de „o evoluţie nouă şi îngrijorătoare care s-ar putea agrava”.

Influenţa Al Qaida se îndepărtează de Afganistan şi Pakistan pentru a se ancora în Yemen, Somalia sau Sahel, a mai indicat şeful contraspionajului britanic. „Ieşim dintr-o perioadă de ameninţare acută şi precisă pentru a intra într-una în care ameninţarea este mai puţin monolitică, dar mult mai mai difuză”, a estimat acesta.

În 2005, patru militanţi fundamentalişti britanici au provocat moartea a 52 de persoane în transportul în comun la Londra în urma unei operaţiuni-sinucigaşe coordonate.

Desfăşurarea Jocurilor Olimpice la Londra în iulie-august face din securitate o chestiune deosebit de actuală în Regatul Unit. Jonathan Evans a recunoscut că Olimpiada furnizează o ‘ţintă tentantă pentru inamici’, dar s-a arătat încrezător în capacitatea forţelor de securitate britanice de a face faţă acestor provocări.

„Jocurile Olimpice nu sunt o ţintă uşoară şi faptul că am dejucat numeroase comploturi aici şi în străinătate în ultimii ani demonstrează că Regatul Unit nu este o ţintă facilă pentru terorism”, a asigurat şeful MI-5

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.