Control pirotehnic preventiv în Piaţa Victoriei

Maşinile parcate în Piaţa Victoriei din Capitală au fost supuse unui control pirotehnic, în această dimineaţă. „La solicitarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Biroul Pirotehnic ne oferă sprijin pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv”, transmite Poliţia Capitalei.

Poliţiştii precizează că scopul este asigurarea protecţiei cetăţenilor ce se vor afla în această zonă.

Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că forţele de ordine nu vor tolera violenţa.„Sunt afirmaţii, îndemnuri la violenţă, ură şi intoleranţă, ameninţări cu moartea la adresa jandarmilor. Autorităţile nu tolerează astfel de atitudini, nu acceptăm insubordonarea civică şi violenţa. Toţi cei care vor lansa mesaje de instigare vor răspunde. Jandarmeria Română nu se confruntă cu cetăţenii, noi asigurăm ordinea, siguranţa manifestanţilor şi a celorlalţi . Recomandăm tuturor să se delimiteze de astfel de atutudini. Jandarmeria este o instituţia apolitică, nu suntem trupe pretoriene”, a anunţat, joi, locotenent colonel Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română.

Primăria Capitalei a anunţat că protestul din 10 august nu are organizatori, deoarece persoanele chemate la discuţii privind organizarea manifestării au refuzat să semneze protocolul aferent şi „să-şi asume răspunderea”, instituţia subliniind că o simplă notificare este nulă din punct de vedere legal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Ar trebui controlati si protestatarii. Sa li se faca si colonoscopie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.