În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024.
Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!
Mă uit în stânga, e bine: coloana din depărtare este la datorie. Mă uit în față, păstrez cadența, încă n-au venit să-l extragă pe „Michi, Miky sau Miși”, pe care-l aud mormăind, lucru care îmi dă și el siguranță – a ajuns să facă parte din rutina binecuvântată a Convoiului. Merg, privesc în stânga, merg, privesc înainte, merg, privesc în dreapta. Acolo se află iar un grup de oameni. În mod evident, vor face tot posibilul pentru a se strecura printre noi. Mă uit la Paznic și, într-adevăr, deși nu privește decât în față, și-a mutat arma de la spate și o ține în bandulieră.
De data asta, lucrurile iau o altă întorsătură când trece pe lângă noi un automobil decapotabil de unde un individ în picioare strigă într-o portavoce:
– Fraților! De ce vă lăsați mânați asemenea oilor la abator? Vă mai aduceți aminte de viața din familie, de iubită, de părinți, de copii? Nu simțiți dorul casei familiale, mirosul prânzului în mijlocul celor dragi, plăcerile petrecerilor cu prietenii? Umblând atât, nici nu simțiți cum anii trec fără să vă mai bucurați de micile plăceri ale vieții! Uitați-vă în jur! Priviți la lumea cea mare, nu numai la drumul pe care sunteți mânați spre nici voi nu știți unde!
Privim în jur. Tocmai trecem, ca de obicei, pe lângă marginea unei așezări. De unde suntem, nici măcar nu ne putem da seama că ne aflăm lângă un sat sau lângă periferia unui oraș. Pe drumul nostru, o uliță perpendiculară îmi dă impresia că este chiar strada localului „La Conrad”. Parcă, în scurtul răgaz cât am trecut pe lângă ea, am impresia că am zărit până și firma roșie pe galben. Dar am văzut și glodul de pe drumul unde se jucau niște copii zdrențăroși. Cu toate amintirile redeșteptate de „La Conrad”, nu am fost atras nicio clipă de priveliștea dezolantă a străzii văzute din mers.
– Fraților! Voi sunteți mulți, paznici doar câțiva! De ce amânați să duceți iarăși o viață normală, o viață liberă?
Automobilul și-a urmat drumul, treptat strigătele din portavoce s-au stins, apoi au revenit când din spate a trecut pe lângă noi un automobil decapotabil identic, cu cineva în picioare lansând același discurs. Între automobile, pășesc pe partea cealaltă a șoselei oamenii, de care suntem ferm convinși că abia așteaptă un prilej să se poată strecura printre noi. Prost îmbrăcați pentru vremea de afară, par niște fiare hăituite, ni se face milă de ei. Apoi iar trece un alt automobil cu aceleași îndemnuri. „Voi sunteți mulți, paznici doar câțiva!”
Din Convoi ies în fugă niște bărbați, apoi și alți câțiva și dispar printre case. Paznicii se uită drept înainte și nu ripostează decât atunci când, doi bărbați, îndemnați de „Voi sunteți mulți, paznici doar câțiva!” atacă un soldat însoțitor. Acesta îi lovește cu patul armei, iar doi răzvrătiți cad printre automobile. Nu-i urmează nimeni. Nu le sare nimeni în ajutor. Convoiul mărșăluiește mai departe. Locurile devenite goale sunt imediat ocupate de cei din urma lor. Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul! În stânga, paralel cu noi, șirul de oameni sărmani, în față spatele antemergătorului oricând posibil ecran de televizor, în dreapta coloana din depărtare.
După ce am luat masa, unul se întinde pe spate și închide ochii. O siestă binevenită. Un paznic îl scutură și îi spune că e timpul să se pună în mișcare Convoiul.
– Mai stau puțin și vă ajung din urmă, spune omul.
Paznicul dă din cap:
– Treaba ta! Dar înapoi în Convoi nu vei fi lăsat să vii.
Omul râde și închide iar ochii. Convoiul trece pe lângă el.
Spre seară, ne ajunge din urmă. A fugit și respiră greu și într-adevăr nu mai e lăsat să intre în rând. Locul său a fost ocupat. Nu reușește nici în timpul nopții să ni se alăture. Vreme de câteva zile îl mai vedem pășind în ritmul nostru, dar pe partea cealaltă a drumului. Ultima oară l-am zărit printre sărmanii care tot speră să fie admiși în Convoi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.