În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024.
– Ce are de gând fostul meu coleg? întreb.
– E un caz obișnuit. N-are nicio șansă, deși a izbutit să ajungă aici.
– A ieșit din carantină înaintea mea.
– Și a ajuns după dumneavoastră. Vedeți? Dar e drept că mulți nu ajung aici deloc. El a trecut câteva teste, dar doar atât. Mai departe, Dumnezeu cu mila…
– Adică? Neprimind răspuns, întreb mai departe. O să ajungă să implore zadarnic să reintre în Convoi?
– Nu cred, deși nu poți ști niciodată. Bănuiesc mai degrabă că va face parte dintre cei 10% care încearcă să se reintegreze în viața de dinainte. Numai că din acei 10% nu reușesc decât cel mult 2%.
– Și ceilalți?
– Ceilalți fie se sinucid, fie se pierd în băutură, droguri și mizerie. Dar să vorbim mai bine despre realizările dumneavoastră. Faptul că ați fost primit în salonul 827 reprezintă o onoare ce nu este la îndemâna oricui.
– ?
– 827 a fost locul pe care l-ați ocupat în Convoi, 827 a fost camera dumneavoastră din carantină, desigur că și aici aveți garsoniera 827. Acestea toate nu reprezintă simple coincidențe. Mai rămâne să vă valorificați șansa.
– Mai am trei taloane de cazare. Așa că înțeleg că până în trei zile ar trebui să dovedesc că oamenii părăsesc traiul sigur din Coloană fiindcă acolo viața nu le permite să-și găsească micile tabieturi. Dar nici aici nu sunt prea ajutat să fac ceea ce se așteaptă de la mine. Și aici nu mi se oferă decât casă și masă, adică doar cele necesare vieții. Iar, după aceea, așa cum ați spus, „Dumnezeu cu mila”.
– Dar nu trebuie decât să cereți orice!
– Micile plăceri și tabieturile trebuie mai înainte să se formeze. Cum să ceri ceva ce nici nu există încă? Deci, eu va trebui foarte repede să demonstrez că nu doar stricta supraviețuire păstrează umanitatea în om.
– Nu trebuie doar să dovediți că ipoteza dumneavoastră este cea corectă, trebuie să propuneți și cum să fie implementată ca să-și atingă scopul.
– De ce nu mă ajutați s-o fac?
– La ce v-ați așteptat când ați decis să părăsiți Convoiul? Ați sperat la zilele de refacere din carantină și la sprijinul logistic de care vă bucurați acum?
– Habar n-am avut de toate astea. Dacă am sperat la ceva, acela a fost să-mi regăsesc viața de dinainte. Care a dispărut odată ce mi-a fost ștearsă din memorie.
– Adică să vă regăsiți micile tabieturi? Cine vă oprește să le căutați, având la dispoziție orice doriți? Deosebirea dintre aici și acolo este că aici trebuie să te descurci singur. Acolo ați primit totul de-a gata. Doar ați fost prevenit de acest lucru!
– Am fost prevenit și am așteptat să revin de unde am plecat. Or acel loc se pare că nu mai există.
– E același, doar că tehnica a avansat foarte mult.
– Nu numai tehnica a schimbat traiul. Nu am mai dat de nicio cunoștință. În afară de un bătrân decrepit care părea să mă recunoască. Iar tehnica… tehnica n-a operat doar pentru a elimina cât mai mult munca fizică, pentru a diminua distanțele sau pentru a mări productivitatea, cea mai mare revoluție a tehnicii a fost în perfecționarea serviciilor de informații. Mi-e greu să mă obișnuiesc în doar câteva zile că fiecare gând îmi este monitorizat.
– Asta este doar o măsură de prevedere. Și de ajutorare. Credeți să simplul control al gândurilor se oprește doar în nenumăratele arhive unde sunt stocate toate informațiile obținute? Ați trecut printr-o asemenea arhivă înainte de a pătrunde în salonul 827. Da, în bibliorafturile acelea se află stickurile cu toate gândurile celor în viață. Dar nu numai pentru o simplă evidență, ci pentru a se putea interveni în favoarea fiecăruia și mai ales în favoarea tuturor. Niciodată, cel puțin în istoria cunoscută, n-a existat o democrație mai performantă.
– Mi s-a explicat că democrația se bazează doar pe doi piloni – serviciile inteligente și băncile.
– Așa este.
– Dar ce democrație este aceea unde sistemul ierarhiilor piramidale este atât de riguros?
– Nu numai dumneavoastră trebuie să vă obișnuiți cu acest sistem, toată populația a trebuit să trăiască după noile rigori. N-a fost ușor și nu s-a întâmplat fără opoziții crâncene. Individuale și de grup. Opoziții până la un punct de înțeles. Or pentru a ajunge unde am ajuns a fost nevoie de o organizare extrem de precisă. Asta înseamnă funcționarea strictă după regulile impuse. Or cineva trebuie să stabilească acele reguli și restul să le aplice. De aici nevoia de ierarhii. De care este nevoie și acum pentru că nu am ajuns încă la forma ideală. De aceea există ierarhiile și de aceea încercăm să ne perfecționăm în limita unor decizii unice. Altfel ar fi anarhie. (Dar și anarhiștii operau tot conduși de superiori, chiar dacă cereau „o viață fără stat și fără șefi”. Nici ei nu acționau spontan, după capul fiecăruia!) Tăcem amândoi. Apoi, ca o concluzie cu care să încheiem convorbirea: „Știind toate astea, de aceea sunteți și dumneavoastră rugat să contribuiți la îmbunătățirea modelului care sperăm să fie valabil nu numai azi, ci și în viitor”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.