Convoiul (54)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

Îmi pun tot mai puține întrebări. Iar cele ce mi-au rămas nu sunt decât părțile unui joc.

M-a chemat, poate, Konrad, deși îmi aduc aminte că acasă parcă eram strigat „Costi”. Să mă fi chemat Constantin și nu Konrad? Sau simplu Conrad. Să fi fost Konrad ori Conrad fostul meu nume de familie? Nu-mi aduc aminte precis, dar sunt aproape sigur – aproape sigur!- că numele meu de familie n-a fost nici Konrad și nici Conrad.

 

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

Îmi pun tot mai puține întrebări atât pentru că am devenit suficient de înțelept pentru a înțelege că de cele mai multe ori tot nu dau de răspunsuri mulțumitoare, cât și pentru a-mi proteja starea de bine. Îmi ajunge că știu că „șirurile noastre sunt nemuritoare, că se continuă sub forma unui cerc, că șarpele este un animal perfect construit. Această ființă, probabil un uroborus, nu are nevoie de ochi pentru că nu există nimic în jurul ei, deci nu are ce vedea, și nu respiră, fiindcă în jurul ei nu există atmosferă. Nu are nici organe pentru a primi hrana, o digeră și elimină resturile, pentru că fiind înconjurată de vid, nimic nu intră și nimic nu iese din corpul ei. Ea este astfel construită încât pierderile organismului ei reprezintă propria ei hrană. Creatorul lumii nu a înzestrat-o nici cu mâini, pentru că această ființă primordială nu are nici ce să ia și nici de cine să se apere. Deși nu are picioare, se poate mișca, dar numai în cerc, devorându-și coada.” și că trupul lui uroborus iese neîncetat din „Onkolo, o peșteră, o scobitură/grotă, ceva mare și adânc: nu știi unde se termină un onkalo sau dacă se termină vreodată”.

 

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

Nu știu dacă acasă – care „acasă”? – eram strigat Costi sau altfel. Important este că acum am devenit un model viu. Sunt simpatic, spun multe bancuri. (Uimitor câte bancuri îmi revin din memorie, glumițele apar unele după altele, asemenea Convoiului nesfârșit în acel Onkolo fără fund.) În rest, nu mă mai chinui inutil să-mi amintesc ce a fost și nici nu am treabă cu ce va fi. Nu întâmplător au spus înțelepții că Dumnezeu se amuză teribil când cineva își imaginează viitorul.

Starea de bine acoperă tot Convoiul. Jocul cu doamna în halat alb nu mai are niciun sens. Nu mă mai uit alături de coloană decât atunci când descopăr o priveliște deosebită. Uneori natura este foarte frumoasă.

 

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

Se spune că la bătrânețe, în timp ce se șterg treptat amintirile recente, reapar din adâncuri imagini din tinerețe și, mai ales, din prima copilărie. Îmi revine o scenă când, copil fiind, a trebuit să-mi fie scos apendicele. Pe masa de operație, sub anestezic, am văzut un cer de stele învârtindu-se lin deasupra mea. A fost atât de frumos, mă simțeam atât de liber, sub anestezie am fost fericit.

 

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

Ce nu avem? Avem de toate!

 

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

Starea de bine învăluie Convoiul. Cerul e tot plin de stele și tot într-o horă nesfârșită.

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!

 

 

 

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.