Anchetă după ce un copil a fost bătut pe o stradă din Calafat

Poliţiştii s-au autosesizat după ce un copil a fost bătut pe o stradă din oraş de câţiva băieţi mai mari.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Anchetă după ce un copil a fost bătut pe o stradă din Calafat

Poliţiştii s-au autosesizat după ce un copil a fost bătut pe o stradă din oraş de câţiva băieţi mai mari.

Anchetă în Calafat după ce un copil a fost bătut pe o stradă din oraş de câţiva băieţi mai mari. Agresiunea a fost filmată de un martor, iar poliţiştii s-au autosesizat şi au început cercetările imediat după ce au văzut imaginile. Filmuleţul postat pe o reţea de socializare arată cum un copil de aproximativ 12 ani este bătut de mai mulţi băieţi. În ajutorul băiatului sare, la un moment dat, o femeie, însă şi aceasta este împinsă şi lovită. Poliţiştii fac acum cercetări pentru lovire sau alte violenţe, scrie Mediafax. Ancheta a început chiar dacă părinţii victimei nu au depus, deocamdată, o plângere.

„La nivelul Poliţiei municipiului Calafat a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ca urmare a autosesizării poliţiştilor. Urmează să fie luată legătura cu persoana vătămată şi cu părinţii acesteia, pentru a se stabili dacă aceştia înţeleg să depună plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii respective. Mai multe persoane au fost audiate şi sunt audiate şi în prezent la sediul Poliţiei Calafat”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Anchetatorii susţin că incidentul a avut loc în urmă cu două zile, pe o stradă din Calafat şi a fost filmat de un martor, care a postat imaginile pe o reţea de socializare. (sursa imagini Craiova forum)

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. dureros, dureros pentru baiatul lovit, dureros pentru tinerii care au lovit si au produs suferinte caci asta dovedeste lipsa lor de sensibilitate si eroarea teribila in care se gasesc, dureros pentru parinti care *au produs* acesti tineri, dureros pentru invatamantul nostru care nu modeleaza nimic…o lume traumatizata, cu teroristi si ostatici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.