Copil de doi ani căzut într-o fântână

Un copil în vârstă de doi ani din judeţul Dolj a căzut într-o fântână, duminică dimineaţă, fiind scos de pompieri după o intervenţie care a durat aproximativ 40 de minute. El era conştient în momentul în care a fost adus la suprafaţă de către echipa de intervenţie, fiind dus la spital pentru investigaţii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică dimineaţă în localitatea Coşoveni, acolo unde un copil de doi ani a căzut în fântâna din curtea locuinţei.

Un echipaj de pompieri a mers la faţa locului şi a reuşit să scoată copilul din fântână după o intervenţie care a durat aproximativ 40 de minute.  Copilul era conştient în momentul în care a fost scos de către pompieri, el fiind preluat de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care l-a transportat la spital pentru investigaţii, potrivit news.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.