UPDATE Statele Unite au condamnat Coreea de Nord pentru testul efectuat vineri când a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune.
„Această lansare este o încălcare neruşinată a multiplelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi ridică inutil tensiuni şi riscă să destabilizeze situaţia securităţii în regiune”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate (NSC) al SUA Adrienne Watson într-un comunicat, citat de DPA şi France Presse.
„Această acţiune demonstrează că (Coreea de Nord) continuă să acorde prioritate armelor sale ilegale de distrugere în masă şi programelor de rachete balistice în detrimentul bunăstării populaţiei sale”, a spus Watson.
„Uşa nu s-a închis pentru diplomaţie, dar Phenianul trebuie imediat să înceteze acţiunile sale destabilizatoare şi să aleagă în schimb angajamentul diplomatic. Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea patriei americane şi a aliaţilor Republica Coreea şi japonez”, a adăugat ea.
Watson a spus că preşedintele american Joe Biden a fost informat cu privire la situaţie şi că vicepreşedinta Kamala Harris „continuă consultări strânse cu aliaţii şi partenerii noştri din regiune”, în timp ce se află la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) la Bangkok.
Șire inițială
Racheta lansată vineri de Coreea de Nord avea o rază de acţiune suficientă pentru atinge teritoriul Statelor Unite ale Americii şi o capacitate de zbor de până la 15.000 km (9.320 mile), a declarat ministrul japonez al Apărării, Yasukazu Hamada, relatează Reuters.
Proiectilul, în clasa rachetelor balistice intercontinentale (ICBM), a atins o altitudine de 6.000 km (3.730 mile), care acoperă o rază de 1.000 km (622 mile) pe o traiectorie înaltă, a indicat anterior Hirokazu Matsuno, secretarul şef al cabinetului nipon.
Premierul japonez Fumio Kishida a declarat că racheta nord-coreeană pare să fi căzut în mare în Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Japoniei, în largul insulei Hokkaido, relatează AFP şi dpa.
„Racheta balistică lansată de Coreea de Nord pare să fi aterizat în ZEE la vest de Hokkaido”, a declarat Fumio Kishida jurnaliştilor la Bangkok, unde participă la un summit asiatic, calificând acest tir „absolut inacceptabil”.
Premierul japonez a precizat că nu au fost semnalate daune la nave sau avioane. ZEE japoneză se extinde până la 200 de mile marine (370 de kilometri) de la zona de ţărm.
„Am protestat ferm în faţa Coreei de Nord. (Aceasta) repetă actele de provocare cu o frecvenţă fără precedent. Reiterăm cu fermitate că acest lucru este absolut inacceptabil”, a subliniat premierul nipon.
„Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud trebuie să se coordoneze îndeaproape pentru a lucra la denuclearizarea completă a Coreei de Nord”, a adăugat el.
Premierul japonez Fumio Kishida a menţionat că în cursul întrevederii avute la Bangkok cu preşedintele chinez Xi Jinping şi-a exprimat „preocupările profunde”cu privire la mai multe probleme de securitate regională.
Potrivit Statului Major sud-coreean „Coreea de Nord a lansat un ICBM” (rachetă balistică intercontinentală), a declarat un oficial din domeniul apărării. Anterior, armata sud-coreeană a indicat ca a detectat „lansarea unei rachete balistice neidentificate în direcţia est”.
Goguryeo sau Goryeo a fost un stat antic coreean din Era Celor Trei Regate alături de Baekje și Silla. A fost intemeiat de catre Jumong si a durat aproximativ 700 de ani.
PS. INVATATURA ISTORICA si POLITICO-MILITARA … Un STAT UNITAR (edificat de la Nord la Sud) si care DUREAZA de peste 4000 de ani (de la anii 2333 BC), nu poate fi IMPARTIT, in mod ARTIFICIAL, in urma unui razboi de acum doar 75 de ani! NICIODATA !