Coregrafia modernă, între mit şi universul feminin

Bolzano, oraş de graniţă între Italia şi Austria, la poalele Dolomiţilor, a găzduit cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Dans, care are şi de această dată ca fir conducător tema mitului. Pentru marea parte a coregrafilor, mai întâi este muzica, sursa de inspiraţie. După muzică vine dansul, iar dincolo de el, estetica fizică, corpul ca punere în relief a muzicii, eleganţa atitudinii, fluiditatea mişcării, precizia, toate după un savant dozaj. În programul cuprins între 18 şi 30 iulie, spectacolele de balet se derulează în diferite săli ale Teatrului Comunal, dar şi în locuri-simbol ale oraşului. Festivalul a fost deschis de compania belgiană „Thor” a lui Thierry Smits, un autor în afara modei, dar de o mare originalitate. Prin spectacolul „To the Ones I Love”, el se întoarce la mişcarea pură în care 9 dansatori de origine africană sunt autorii unui discurs dansant în care îmbină mişcarea dansului contemporan cu bogăţia fizică a fiecărui interpret. Mitul apare aici ca frumuseţea povestită de corpurile care se mişcă pe muzica lui Bach şi în peisajul sonor al lui Maxime Bodson. Compania „Thor”, cu acest balet modern, se abandonează dansului pur, abstract şi estetizant. Spectacolele lui Thierry Smits au divizat critica şi publicul. Tematicile au fost Eros şi Thanatos, anarhia şi totala libertate, într-un concept fără prejudecăţi. Coregraful a studiat dansul clasic şi contemporan la Bruxelles şi Paris. În 1995 a fost distins cu „Premiul pentru cel mai bun coregraf” şi cu „Premiul Criticii” belgiene pentru cel mai bun spectacol de dans al stagiunii 2007-2008.

Numai celor pe care-i iubesc, al Companiei Thor

În premieră, „Daedalus/ Dreams”, al companiei „Movingtheatre.de”, în coregrafia lui Emanuele Soavi, pe muzica lui Han Otten, a plecat de la „Metamorfozele” lui Ovidiu, conjugând mitul cu realitatea, în jurul unei întrebări: cum poţi să ajungi la maxima libertate cu picioarele ancorate pe pământ? Pornind de la ideea destinului mitologic al lui Dedalus, Emanuele Soavi explorează fragilitatea lucrurilor şi linia subţire de demarcaţie între geniu şi dezastru fizic, între succes şi faliment. Dedal, graţie genialităţii sale, poate realiza dorinţele şi visele altora, fiind cunoscut ca sculptor, arhitect, primul inventator al maşinilor şi instrumentelor muzicale. Este cel care l-a făcut să zboare pe fiul lui, Icar. Povestea sa e cea a unui om modern, obsedat de dorinţa de perfecţiune şi de faptul că totul poate fi cucerit, controlat, dominat. O reflecţie şi o analiză care conduc mişcarea teatrală la construcţia unui spectacol suspendat între dans şi naraţiune. Direcţia artistică a fost încredinţată dansatorilor şi coregrafilor italieni Massimo Gerardi şi Emanuele Soavi, care au ştiut să se mişte cu dezinvoltură între proză, dans, muzică şi teatru. Compania a obţinut „Premiul de Dans” din Köln în 2006 şi 2009.

Chantal Loial în Ţi se spune Venus

„Ţi se spune Venus”, în premieră naţională, un solo în interpretarea dansatoarei Chantal Loïal, care semnează şi coregrafia alături de Paco Decina şi Philippe Lafeuille, a luat naştere pornind de la reflecţia dansatoarei asupra vieţii lui Saartijer Baartman, supranumită „Venera Hotentotă”. O istorie despre abuzurile şi tragediile colonialismului la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor. Saartjiein, eroina principală, a fost vândută „ca un animal de circ”, înainte de a deveni prostituată. Talentata dansatoare Chantal Loial, a Companiei Montalvo-Hervieu, este una dintre marile specialiste ale dansurilor africane şi una dintre susţinătoarele multiculturalismului.

De la limbajul îngerilor la hip hop

The Mezzanine Project (bll), Compania Abbondanza/Bertoni&Alps Move

„The Mezzanine Project”, al Companiei „Abbondanza/Bertoni&Alps Move”, a fost prezentat în premieră absolută. Titlul lucrării este „bll” (rădăcina etimologică a cuvântului Babel). „Bll” este atribuit profeţilor vizionari care-l numeau „limbajul îngerilor”. Dansul poate să facă să reverbereze formele acestui limbaj.

„Dintotdeauna, turnul a reprezentat dorinţa megalomană a omului de a reconstrui axa între cer şi pământ, frântă de păcatul originar.” La fel este şi scara propusă în acest balet pentru Turnul Babel. Aşa cum scrie în Vechiul Testament, Nabuccodonosor II, regele Babilonului, spunea: „Voi urca în cer deasupra norilor şi voi egalul celui mai Înalt”. Dar Domnul a coborât pentru a vedea turnul pe care oamenii îl construiau şi le-a amestecat limbajele astfel încât să nu se înţeleagă unii cu alţii. Coregrafii au dorit să facă din multitudinea limbilor nu numai un loc al confuziei, dar şi al unităţii: dacă nu găseşti nimic în drumurile tale, deschide porţile şi dacă nu găseşti nimic nici în spatele lor, există alte planuri şi dacă nici acolo nu dai de nimic, urcă pe alte trepte. Ele se vor multiplica la infinit sub picioarele tale care vor urca…

Aventuri extra coregrafice ale grupului francez Bernard Menaut

Ziua de 28 iulie a fost închinată dansului slovac, în spectacolul „Journey Home”, o călătorie în care rădăcinile şi experienţa artistică a cinci interpreţi care compun un grup slovac-belgian îşi definesc dansul lor drept neo-tradiţional. Muzica violonistului şi compozitorului francez Simon Thierrée joacă un rol fundamental în spectacol. Balerinii slovaci nu pot fi clasificaţi într-o categorie artistică deoarece dansul lor are nenumărate stiluri, imagini.

Teatrul „La Ribalta”, din Bolzano, fondat în 1984 de către Antonio Viganò şi Michele Fiocchi, se bazează pe o confruntare între universul poetic şi cel narativ, împletind limbajul corpului, al gesturilor, al mişcării cu dansul contemporan. Spectacolul prezentat azi, „Minotaurul”, inspirat după opera lui Dürrenmatt, în coregrafia lui Julie Stanzak, explorează dualismul Minotaurului pentru a se investiga pe sine însuşi, arătând incompatibilitatea care există uneori între fiinţele umane. Coregrafa Julie Stanzak a dansat la „Chicago Lyric Opera Ballet” înainte de a se transfera în Europa la „Tanztheater Wuppertal” al Pinei Bausch, unde a evoluat în „Sărbătoarea primăverii”, apoi în „Kontakthof”, 1980, „Carnation”, „Bandoneon”, „Blaubart”, „Palermo Palermo”, „Ifigenia”, „Viktor” şi „Ultima piesă”. Din 1995 colaborează în calitate de coregraf cu Teatrul „La Ribalta”, realizând spectacolele „Personnages” (1998) şi „No Exit” (2003).

Brigitta Luisa Merky şi Natalia Vinas Roig în timpul repetiţiilor

Brigitta Luisa Merky şi Natalia Vinas Roig vor prezenta, în închiderea festivalului, intitulată „Last of July”, dublul performance, intitulat „DanceWorks”. Brigitta Luisa Merky se inspiră din plantele care populează o imaginară grădină secretă pentru a da naştere unui spectacol de flamenco contemporan, înflăcăratul dans spaniol care înfloreşte în noaptea chitarelor.

Spectacolul „cult” al Companiei hip hop „Alexandra N’Possee” va încânta audienţa astăzi cu premiera „NOs LIMITEs”, pe muzica lui Julien Thomas. Compania a fost creată în 1994 la Chambèry, în Franţa. Între 2000 şi 2004 ea număra peste 200 de persoane care au dansat pe străzile Lyonului în cadrul Bienalei de Dans. În 2010, deosebit de incitant a fost „Les S’Tazunis”, un program coregrafic în serviciul unei întrebări legitime: ce influenţă pot avea imaginile puternice ale Americii asupra tineretului francez, format din culturi diverse. Anul trecut, compania a realizat un proiect special, „Odyseea”, cu dansatori ruşi, ce a fost nominalizat pentru cel mai bun spectacol coregrafic şi cel mai bun coregraf la prestigiosul „Golden Mask” din Moscova. Baletul ilustrează raportul între fiinţele umane şi limitele impuse de natură şi societate. Pe scenă, o mare colivie metalică, cu şase dansatori care se raportează la metal precum fluturii la lumină. Ritmul este ultra rapid, în stilul hip hop-ului, un dans născut în periferiile urbane care încet-încet a început să câştige scenele lumii. Spectacolul este un cocktail de violenţă şi lirism, o rezistenţă a dragostei faţă de toate violenţele.

Totodată, astăzi, va avea loc şi un „Freestyle Hip Hop”, în care oricine se poate alătura dansatorilor pentru a-şi manifesta bucuria şi dorinţa de a se exprima prin mişcare.

Când diavolul merge alături de noi în viziunea lui Heddy Maalem

Aplauze şi pentru piesa „Dar diavolul merge alături de noi”, în premieră naţională, pe muzica lui Fritz Hauser, în coregrafia lui Heddy Maalem. Acesta, născut dintr-un tată algerian şi o mamă franceză, a întâlnit dansul la sfârşitul anilor ’80. În 2000 a creat „Black Spring”, primul experiment pe tema identităţii africane, cu 14 dansatori, apoi, „L’Ordre de la bataille”, în care îşi pune întrebări asupra existenţei într-o lume care seamănă cu o baie de sânge. În 2004 creează versiunea „de culoare” a „Sărbătorii Primăverii”, tot la Bolzano, care povesteşte lumea de azi prin alchimia relaţiilor umane. Între declin şi renaşterea spectacolului, trăim într-o societate dominată de clişee şi prejudecăţi. Mişcările se nasc din interior, din viscere, parcurgând o frumoasă călătorie onirică în inima umanităţii.

În „DreaMe”, în coregrafia lui Henrik Kaalund, distins cu nenumărate premii, printre care „Distinction Prize” al Competiţiei Internaţionale „Onassis”, pentru coregrafia sa originală şi vivace, şi în interpretarea dansatoarei canadiene Catherine Jodoin, este vorba despre interacţiunea dintre realitate şi dorinţă, despre o femeie „îngheţată” în idealurile sale, de fapt ale societăţii în care trăieşte. Autorul se întreabă cum poţi să rezişti la o asemenea presiune. Spectacolul a fost creat pentru dansatoarea Anne Schmidt din Berlin.

Poppeea în viziunea Companiei Gauthier Dance

„Poppea”, balet inspirat de „Încoronarea Poppeei”, este realizat de eclecticul Eric Gauthier, dansator, coregraf, muzician şi directorul Companiei „Gauthier Dance”, deja aplaudat cu trei ani în urmă la „Bolzano Danza” împreună cu Egon Madsen, în „Don Q”. Tânăra şi dinamica companie a fost fondată la Stockholm în 2007, iar în 2011, Eric Gauthier a fost premiat cu Premiul german „Future” pentru coregrafie. Repertoriul se bazează pe lucrări ale lui Gauthier, dar şi pe cele semnate de Mauro Bigonzetti, William Forsythe, Jiri Kylian, Itzik Galili, Paul Lightfoot/Sol Léon, Hans van Manen şi Christian Spuck, actualul coregraf şi viitorul director al Operei din Zürich, în 2012.

„Încoronarea Poppeei” povesteşte intrigile împăratului Nero. Coregraful Christian Spuk reia acum trama libretului, punctând pe exploziva pasiune şi pe dorinţa de putere care domină personajele. Dansul, alături de text şi pelicule, povesteşte trădările şi iubirile, slăbiciunile lui Nero care-şi ucide soţia, Ottavia, pentru a-i deschide Poppeei drumul tronului. Muzica barocă a lui Monteverdi, alături de cea modernă a lui Martin Donner, contribuie la caracterizarea personajelor. „Poppeea este strălucitoare, viscerală, dar mai mult decât orice este foarte sexy”, scria Dwayne Holliday în „Dance Europe”. Să mai amintim şi încântătoarele costume. Baletul este o coproducţie Théatre de la Ville de Luxembourg cu Theater Bonn, Schauburg München e Achtfeld GmbH Berlin.

Jump!

Celebrul grup francez Bernard Menaut, format din dansatori, muzicieni şi acrobaţi, a invadat străzile din Bolzano cu „Aventurile lor coregrafice”.

„JUMP!” a făcut ca întregul oraş să se mişte în ritm de dans. Publicul a fost invitat să realizez un „stop-motion” (video cu fotografii montate secvenţial), provocând momente de încântare.

Pelicule inspirate din lumea baletului

Lord of the Dance

Între tradiţie şi noutate, succesul seminariilor faimoaselor companii de dans, expoziţia „Strade di Bolzano”, producţii cinematografice au reconstituit istoria festivalului, alături de altele aflate în premieră.

„Lord of the Dance 3D” este o poveste în care binele învinge răul fără a fi nevoie de cuvinte, dar traversând limbajul universal al dansului şi muzicii irlandeze, jocuri de lumini spectaculoase, efecte speciale, costume sofisticate redau spectacolului invenţia, alăturându-se genialului regizor Michael Flatley. Primul său film 3D face ca publicul să descopere performanţele dansatorilor şi să aibă senzaţia că trăieşte alături de ei.

„Lebăda neagră”, filmul lui Darren Aronofsky, cu Natalie Portman, Mila Kunis şi Vincent Cassel, este bine cunoscut şi deja răsplătit cu numeroase premii.

„Streetdance 3D”, pelicula lui Max Giwa, Dania Pasquini, cu Charlotte Rampling, Nichola Burley, Richard Winsor, George Sampson, Eleanor Bron, aduce faţă în faţă efortul nemăsurat al elevilor Academiei prestigiosului „Royal Ballet” şi cel al „şcolii de stradă”. Între cele două lumi, şocul este violent şi totul pare incompatibil.