Senatorul Titus Corlățean a afirmat, după vizita delegației parlamentare române în Norvegia, că în această țară a fost demarat un proces de reformă legislativă și instituțională în privința protecției copilului.
„Cred că percepția autorităților norvegiene după această vizită, după conținutul discuțiilor, lucrurile vor fi privite și înțelese altfel. (…) Ni s-a confirmat că s-a demarat un proces de reformă a acestei instituții despre care până alaltăieri ni se spunea că este o instituție impecabilă. O reformă și legislativă și instituțională. (…) În materia drepturilor omului s-a întâmplat un lucru fundamental în ultimii 20 de ani. Niciun stat nu mai este deplin suveran să facă ceea ce dorește în plan intern în materia drepturilor omului”, a afirmat Corlățean, sâmbătă, într-o conferință de presă.
La rândul său, senatorul Marian Vasiliev a spus că deja s-a constituit o comisie care să lucreze la schimbarea legii protecției copilului în Norvegia și ‘mai mult decât atât, se gândesc să înființeze un tribunal al familiei, care să înlocuiască, ca și decizie, o instituție judecătorească și să înlocuiască deciziile aproape finale ale Barnevernet’.
Corlățean a precizat că delegația parlamentară le-a prezentat autorităților norvegiene o listă cu „măsuri disproporționate și elemente de conduită abuzivă din partea Barnevernet și chestiuni de viciere a unor proceduri”.
El a afirmat că măsura de separare a copiilor luată în cazul familiei Bodnariu a fost luată „fără niciun pas intermediar, fără niciun fel de investigare socială corectă la fața locului, fără consiliere psihologică”.