Corlăţean: Sperăm într-o decizie pe Schengen până la sfârşitul anului

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen şi că speră într-o decizie până la sfârşitul anului.

Într-o conferinţa de presă comună cu omologul olandez Frans Timmermans, aflat în vizită în București, Corlăţean i-a transmis acestuia și faptul că nu vede legătura cu MCV.

„Am făcut cunoscută determinarea autorităţilor române pentru continuarea reformelor şi asigurarea independenţei justiţiei. Pe de altă parte, am subliniat – şi aceasta este poziţia de principiu, cunoscută a României – faptul că noi nu vedem o legătură între două subiecte care sunt importante: MCV şi Schengen, fiind procese care sunt guvernate de propriile reguli şi raţiuni”, a declarat şeful Corlățean.

Raportul MCV, publicat de Comisia Europeană, săptămâna trecut, s-a aflat pe agenda discuțiilor celor doi, prilej pentru Titus Corlăţean să sublinieze “evoluțiile pozitive în domeniu”.

De asemenea, ministrul Corlăţean a ținut să precizeze și faptul că aderarea la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru țara noastră.

„Noi am făcut eforturile pentru a îndeplini criterile din acquis-ul Schengen şi bineînţeles că, la momentul în care condiţiile politice pentru umanimitatea deciziei în UE vor fi întrunite, noi suntem extrem de interesaţi ca această decizie să poată fi adoptată în formula celor doi paşi, sperăm înainte de finalul acestui an”, a spus ministrul.

Olanda s-a opus în nenumărate rânduri aderării la spațiul Schengen afirmând adesea că aşteaptă ca Bulgaria şi România să înregistreze progrese clare în combaterea criminalităţii organizate şi corupţiei și care să se regăsească în rapoartele Comisiei Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.