Corul bocitoarelor cacofonice

Asistăm, de ceva vreme, aproape ca niciodată înainte, la un permanent și coordonat cor public de bocitoare cacofonice, unisex, care tot anunță iminenta suspendare/irelevanță/dezamăgire/inadvertență/nulitate a președintelui ales, Nicușor Dan.

Săracului om i se caută – indiferent ce face, ce spune sau ce nu face, nu spune – nod în papură, indiferent de situație. Nimic nu e bine. Nimic nu e cum trebuie. Expertologii în cacofonii țipă, de dimineața până seara, că a greșit că nu a mers la Davos – acest loc celebru al partuzelor discrete, rai al deal-urilor murdare, brand al combinatorilor de lux -, că nu a mers la Muenchen – altă conferință privată, unde e bine să mergi, dacă ai un mesaj clar, coerent sau e musai să te vezi cu cineva important acolo – că de ce a mers la Consiliul de pace privind Gaza, întrucât îl validează pe Trump și devine MAGA-iot, crize peste crize, lamentări peste lamentări. Corul urcă în vocale și bocete stridente, la strigătul unui influencer pluricalificat sau al unor scriitori din provincie care au devenit relevanți o dată cu lamentațiile politice, alocându-și singuri rolul de ”voce” auto-desemnată să fie etalonul în temele ce țin de politică externă, internă, geopolitică, mediu, justiție, reforme administrative, educație, cultură, tineret, sport, îl vedem peste tot, că doar s-a lansat cu ”vă vedem”.

În toată această jelanie neobosită rareori spre deloc mai răzbate câte o voce lucidă. Iar dacă apare un punct de vedere care contrazice corul bocitoarelor, acestea fie se activează imediat ca să acopere vocea rațiunii sau preiau opinia alternativă ca fiind o iluminare subită a unei bocitoare. Se menține așadar în spațiul public – uneori mă întreb dacă e cu intenție sau e doar iresponsabilitate și incompetență – o cacofonie constantă, omniprezentă, a unor voci care vor neapărat să fie auzite, deși nu au nimic esențial de spus sau, mai grav, nu au nicio competență reală pe temele pe care insistă să se pronunțe. Și aș trece peste ”trufia jurnalistului”, așa cum bine a numit-o într-un articol recent din Dilema, filosoful Andrei Cornea, referindu-se la invazia de jurnaliști și auto-proclamați jurnaliști care sunt omniprezenți și ca analiști, specialiști în toate temele, formatori de opinie, influenceri, strategi, potențiali candidați, potențiali purtători de cuvinte, oameni care au timpul liber pentru grafomania facilitată de accesul facil la inteligență artificială, cu care prelucrează rapid informațiile din mai multe surse, dacă nu ar deveni intolerabilă lejeritatea imposturii.

Citește și: Algoritmii, interferențele maligne și narațiunile online. Ce reziliență are România?

Avem o problemă majoră, ca societate, dacă televiziunile de știri, moderatorii, gazdele unor emisiuni de prime-time, de la care românii se așteaptă să fie informați corect, perpetuează, amplifică și intoxică la maxim populația cu acești sferto-docți, erijați în iluminații de serviciu. Pur și simplu este abominabil și leneș să vedem, în fiecare zi, aceleași ”voci” prezente prin studiouri, pe toate temele zilei, indiferent de expertiza reală. Care expertiză, în cazul unui scriitor care se visează al doilea Cărtărescu, de facto nu există. Logoreea și omnisciența au devenit unicele criterii prin care acești wannabe sunt selectați, invitați și promovați asiduu ca ”voci” autorizate. Avem, de asemenea, jurnaliști, care de ani de zile intervievează experți pe teme de politică externă, geopolitică, relații internaționale și, prin transfer ilegitim pe know how se poziționează ei înșiși ca specialiști și analiști în aceste domenii, fără a avea nici măcar un an de studii în domeniu sau un articol științific pe subiectul respectiv, că maculatura cu care ne inundă grafomanic nu poate fi catalogată drept expertiză. Și acești oameni sunt prizați, premiați, invitați ca speaker-i și creditați ca specialiști, fără nicio precauție, fără o minimă decență de a verifica în ce temei se pronunță ei ca și cum ar fi specialiști. Faptul că unor pretenderi li se permite – și li se consolidează – o falsă expertiză publică face un imens rău atât României, cât și cetățenilor țării noastre, dar și expertizei reale.

Normalizarea imposturii – inclusiv la jurnaliști care se arată oripilați de plagiatele altora, deși ei fură idei cu japca de la cei calificați să le aibă (în opinia mea nu poți avea idei originale, fără a fi stăpân pe o materie despre care discuți, așadar e imposibil ca toți acești iluzioniști să fie oameni ai ideilor) – secătuiește societatea românească de resurse valoroase – oameni care pleacă, experți care refuză să participe la această colcăială infectă – și deprivează publicul de dreptul fundamental de a avea acces la informație validă, la expertiză reală, la non-clișee și la idei care schimbă lumea în mod real (politici, strategii, discursuri).

Cât timp vom avea această permanentă inundație cu cacofonii, această perpetuă stridență dezagreabilă, acest Babel schimonosit, ceea ce contează în mod esențial în secolul XXI, și anume reziliența și spiritul critic, capacitatea de a rezista organic la dezinformări, proaste informări, manipulări va fi definitiv anihilată. Acești oameni care recită clișee, care nu au expertiză reală, ci doar opinii, fac un imens rău spațiului public de la noi și produc o veritabilă disonanță cognitivă în rândul populației: de ani de zile ni se spune că suntem în război, că trebuie să ne pregătim, și iată că nu am fost în război și nici nu suntem. Vânturătorii apocalipsei cacofonice nu au însă limite interne și restrângeri ale ego-ului care să le permită să gândească, măcar o secundă, la binele public și nu la augusta lor persoană care e în centrul oricăror știri ale zilei, amețiți de importanța invitațiilor făcute redundant și negândit de către numeroșii realizatori de televiziune care se bat între ei care să invite mai mult câte un cacofonic.

Citește și: Radicalizarea antijustiție și o inversare a populismului. Politizarea CSM

Prezum că însăși inflația logoreică asigură audiență, așadar mesajul nu contează, ci aparența lui. Desigur că ai audiență dacă zi-lumină te oprești asupra președintelui și îi analizezi pantofii, pantalonii, gestica, părul, cum merge, cum dă mâna, cum nu o dă, ce a zis, cum a zis, de ce a zis, astfel încât funcția de președinte să devină încet, dar sigur, o uriașă catastrofă pe umerii oricui, o situație imposibilă în care ești permanent sub lupa a milioane de ochi și ți se caută tot timpul ceva nepotrivit, ești comparat cu alții, ți se dau sfaturi nesolicitate, din poziții de irelevanță totală, dar ce mai contează, ”tupeul” jurnaliștilor și al cățărătorilor sociali nu a fost niciodată ceva care să lipsească din arsenalul acestor așa-ziși formatori de opinie.

Inevitabil, observ că există în mass media românească o alergie viscerală la eufonie, adică la oamenii care pot emite idei și le pot argumenta calibrat și, cel mai important, refuză să se pronunțe, obscen, pe chestiuni la care nu se pricep sau, chiar dacă se pricep, nu le-au studiat suficient. Eufonia e intolerabilă atunci când te-ai obișnuit cu cacofonia, lipsește strigătul, lamentația, agitația, drama, calmul și ponderația nu fac audiență. Nu întâmplător, atât meseria de jurnalist, cât și prezența prin studiouri au devenit veritabile platforme de cățărat social al narcisicilor complexați de lipsa lor de relevanță și a ambițioșilor dornici de a fi asociați cu succesul facil al influencer-ilor, care au ajuns să ”conteze”, sunt invitați, sunt plătiți, sunt vizibili, există, deci cacofonează. E adevărat că astfel de oameni sunt băgați în seamă – o eroare fatală – dar ei nu contează deloc pentru ceea ce ar trebui să ne intereseze pe toți: educația și informarea corectă a publicului, dreptul cetățenilor români de a înțelege în mod just realitatea înconjurătoare, nu prin filtrul unor orgolii scăpate de sub control și al unor pretenderi plini de sine, a căror relevanță e dată exclusiv de numărul de urmăritori pe social media, unde postează frenetic, pentru a menține această aură a falsei competențe, în care ei înșiși ajung să creadă că ar fi reală, luându-și atitudini de poseuri pătrunși de misiunea lor, clamând ”curaj” acolo unde nu e decât oportunism sau interes public și informare acolo unde nu e decât cacofonie.

Citește și: Ce lipsește din Strategia națională de apărare a țării pentru 2025-2030

Poate că a sosit momentul ca cetățenii români să se adune cu curaj să pornească acțiuni în instanțe împotriva tuturor acestor televiziuni care îi mint, zi de zi, dezinformează catastrofal și manufacturează o falsă percepție a realității, prin intermediul unor fripturiști cacofonici, complet dezbrăcați de integritate personală și profesională. Nu văd altă soluție, la marasmul și degringolada pe care o vedem în fiecare minut pe orice canal de știri am avea nefericirea să ne oprim. Alternativ, putem ignora cu desăvârșire acești indivizi și să căutăm oamenii care sunt mai puțin vizibili, dar care au consistență reală a clarifica multe dintre temele grele care domină agenda publică a acestor ani nu doar la noi, ci global. Să ignorăm agitații, tulburații, nervoșii, care vor neapărat să găsească noduri în papură, să dea verdicte, să pună la colț și, în general, să contribuie la un climat de diviziune, polarizare, tensiune și cacofonie multiplicată. Din păcate, chiar în lipsa audienței, ritualul bocitoarelor cacofonice va continua, dar măcar își vor pierde relevanța actuală. De aceea, am putea prelua modul lor de a exista în lume și putem iniția chiar o petiție colectivă (alt simptom al cacofoniei), în care să cerem oprirea/interzicerea bocitoarelor cacofonice și apoi să organizăm un protest spontan împotriva lor, iar apoi chiar o inițiativă legislativă și, nu mai târziu de 2 ani, să candidăm primii pe niște liste de viitori oameni de nădejde ai țării, în Parlament (am bocit, dar am și făcut!).