Corupția binomului, ignorată la Cotroceni (IV)

În urmă cu doi ani, fostul maior SRI Daniel Florea a trimis un memoriu către Klaus Iohannis, în care îi semnala acestuia abuzurile generalului Coldea, dar și corupția din Prahova. Din 2015 până acum, Florea nu a primit niciun răspuns de la Cotroceni. Cel de-al patrulea episod din memoriul trimis de fostul maior SRI Daniel Florea surprinde afacerile imobiliare ale fostului șef SRI din Prahova, colonelul Marin Constantin, precum și legăturile acestuia cu presa locală, dar și cu interlopii. Fostul șef SRI nu a ezitat să se folosească de aceștia în războaiele sale cu politicieni locali sau pentru a-și pedepsi subordonații.

În luna noiembrie 2013, col. Marin Constantin – încălcând toate regulile de protecție informativă, funcționare organizațională și disciplină militară, probabil cu aprobarea prim-adjunctului directorului SRI, g-ral. lt. Coldea Florian Mihail – a comandat, direct sau prin intermediar, jurnalistului Ignat Sebastian de la publicația „Actualitatea Prahoveană“, care apare numai în format electronic, două articole cu atac direct la persoana parlamentarilor nominalizați, Savu Daniel și Eparu Ion, acesta din urmă pentru că se afla în relații de prietenie cu col. Gulianu Florin. Informativ s-a stabilit că cel care a predat ziaristului tema articolelor tip „pamflet“ este Urse Dan, naşul lui Ignat Sebastian (ca și al mr. SRI Ioniţă Sorin), cel de la care col. Marin Constantin a cumpărat trei mașini KIA în anul 2007 și cu care avea o relație apropiată încă de la începutul anilor 2000, aspecte pe care le-am raportat conducerii profesionale și pe care le raportase și fostul ofițer care asigura contrainformativ DJI Prahova, lt. col. Ilie Adrian – în prezent șef de birou la unitatea teritorială.

De o calitate jurnalistică cel puțin îndoielnică (chiar penibile, infantile), textele au fost postate la o aşa-numită rubrică „Pamflet“:

„Bârfoteca APH. Pesediștii vor să-l schimbe pe șeful SRI Prahova / O întâmplare cel puțin nostimă, postat pe 04.11.2013
și
Caz ciudat în medicina prahoveană: Deputatului Ion Eparu i-a apărut o galenă lângă ureche, postat pe 20.11.2013

Se impune a face câteva considerațiuni pentru a se înțelege exact semantica mesajului transmis de cei doi (ofițer SRI cu funcție de conducere și jurnalist local), precum și scopul acestor „pamflete“:

a. În luna octombrie 2013, dl senator Daniel Savu a inițiat în ședința Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI o interpelare în legătură cu multitudinea proprietăților imobiliare (construcții și terenuri) deținute de col. Marin Constantin, sub aspectul justificării sumelor de bani cu care acestea au fost achiziționate sau construite, mobilate, utilate, modernizate/reabilitate și întreținute, pentru care anual plătește impozite și taxe, exprimându-și rezerve serioase că sursa banilor ar fi numai salariul de bugetar al ofițerului, chiar dacă acesta este la nivelul unui comandant de unitate militară, dar teritorială/ județeană. Întrebările au fost adresate în scris, conform Regulamentului Comisiei, directorului SRI.

Pentru că am raportat că m-am aflat în apropierea demnitarului cu prilejul evenimentului sportiv ce a precedat solicitărilor dumnealui din cadrul Comisiei, am fost acuzat că eu aş fi furnizat dlui senator date despre proprietățile șefului direcției județene.

Învinuirea este falsă.

Fapta nu a existat și, de altfel, nici nu a fost probată (era și imposibil). Cu toate acestea, menționez că nu am și nici nu am avut relații personale cu vreun demnitar, chiar dacă am stat la evenimente sportive în preajma acestora (ex.: cazul senatorului Savu Daniel). Oricum, și aceste participări la evenimente sportive erau cunoscute și aprobate de șefii mei profesionali, iar acestea nu au avut legătură cu activitatea Serviciului ori a cadrelor și nici chiar cu averea acumulată de fostul comandant al DJI Prahova, care oricum nu se încadrează în categoria informațiilor clasificate.

b. Col. Marin Constantin a comandat aceluiași ziarist, Ignat Sebastian, fie direct, fie tot prin intermediar, al doilea „pamflet“, un atac gratuit, nedemn, la adresa prof. univ. dr. Ion Eparu – deputat de Prahova, deoarece un apropiat al acestuia și al senatorului Savu Daniel, col. Gulianu Florin, locuia în calitate de chiriaș într-o casă a primului.

Mai grav este că, prin textul articolului, s-a dorit să se sugereze existenţa unei conexiuni de o anumită natură a parlamentarului cu SRI (a se vedea, în conținutul articolului, referirea la str. Stadionului; Direcția Județeană de Informații Prahova a SRI are sediul pe această stradă).

Totul a început pe 18 martie 2013, când col. Marin Constantin a început să posteze public, în mediul Internet, pe diferite site-uri de profil (Mercador / OLX; anunturiimobiliare.ro; anunturigratuite.com; Raid onLine; Ymai.ro etc.), ofertele de vânzare a tuturor proprietăților sale imobiliare, indicând ca număr de apel de contact pe cel al telefonului de serviciu repartizat de conducerea SRI pentru uz profesional (0726141644), și nu pentru comunicări private referitoare la vânzarea averii și cumpărarea/schimbul de imobile.

Foarte grav, Marin Constantin, ofițer SRI cu grad superior, colonel, comandant de unitate, reprezentantul comenzii Serviciului în județul Prahova, și-a permis să posteze pe Internet, în data de 26.08.2013, ora 07:01:29, următorul anunț de „agent imobiliar“: „Breaza – Casă la comandă! – Pe 400 sau 700 mp. Breaza – Construim casă la comanda clientului, proiect ales de cumpărător. Materiale: cărămidă + lemn sau lemn (sic!). Suprafaţa construită 150 mp, amprenta la sol 75 mp. Preţul casei la stadiul finisată este 89.000 euro“.

Despre aceste anunțuri publice au luat cunoștință mulţi ofițeri din unitatea SRI din Prahova, iar subsemnatul, șef Birou securitate internă (care nu se subordonează comandantului DJI Prahova, ci – făcând parte din structura unității centrale, DGSI – șefului acesteia), am raportat în scris aceste aspecte, suplimentar precizând cu argumente faptice că nici veniturile comandantului și nici creditul bancar (contractat la Volksbank în moneda franci elvețieni) nu acopereau cheltuielile / nu le justificau. Acest împrumut a fost de aproximativ 170.000 fr. CHF (circa 150.000 euro), astfel că nu acoperă nici pe departe averea de 1 (un) milion euro, aşa cum tot încearcă să susțină, fluturând acest credit ca justificare la toate comisiile și la conducerea SRI, care chiar nu înțeleg cum de pot accepta o asemenea motivație falsă.

Mai mult, în repetate rânduri am înaintat rapoarte care arătau că șeful DJI Prahova nu își putea susține financiar datoriile acumulate, deoarece nu îi rămâneau bani necesari traiului zilnic și îngrijirii familiei, aspectele fiind înaintate conducerii DGSI, pentru prima dată, cu ocazia tăierilor salariale cu procentul de 25% din anul 2010.

Pe cale de consecință, nu subsemnatul i-am transmis dlui senator Daniel Savu, în octombrie 2013, situația proprietăților postate pe site-uri, încă din luna martie 2013, de col. Marin Constantin, parlamentarul obținându-le singur, soft-ul respectiv, despre care ulterior am aflat că se numește „Imobmanager“, nefiind un monopol în utilizare al meu personal sau vreunui apropiat, putând fi achiziționat liber de orice persoană interesată.

Maior (r) SRI Daniel Florea – absolvent al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza“ București, promoția 1997, arma „Pașapoarte, Poliţie de frontieră“. În 2010, a absolvit un masterat în domeniul Bioterorism. După absolvirea facultății a fost repartizat la Oficiul Național pentru Refugiați, unde a activat până în anul 2002, când a fost transferat la SRI Prahova. Inițial a lucrat ca ofițer de informații în domeniul antiterorist, iar din 2010 a lucrat la contrainformații interne. În scurt timp a devenit șeful Biroului de Securitate Internă, cu atribuții peste unitățile din județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Teleorman și Giurgiu. Din 2014 a trecut în rezervă, după ce a făcut un denunț la DNA, Secția Militară, prin care arăta anomalii din interiorul SRI Prahova. Procurorul de caz, general-locotenent Lupulescu Nicolae, a trimis spre informare la SRI denunțul și declarația de denunțător. La patru zile după primirea adresei, a fost trecut în rezervă prin retragerea certificatului ORNISS.

După doi ani de la denunț, DNA Ploiești a solicitat arestarea preventivă a procurorului-șef al Parchetului de pe lângă CA Ploiești, Liviu Tudose, trimis în judecată pentru diverse infracțiuni, alături de deputatul Sebastian Ghiță. În denunț se făcea referire la legătura dintre cei doi, precum și la posibile fapte de corupție.

Corupția binomului, ignorată la Cotroceni (III)

Corupția binomului, ignorată la Cotroceni (II)

Corupția binomului, ignorată la Cotroceni (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.