Cozmin Guşă aplică, „din prietenie”, modelul românesc în politica de la Chişinău

Cu două zile înaintea referendumului constituţional din Moldova şi cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale, Cozmin Guşă l-a atacat pe premierul moldovean Vlad Filat, unul dintre candidaţii cu şanse. Presa moldoveană vorbeşte deja despre repetarea scenariului prezidenţialelor din România, cu unul dintre candidaţi interpretând rolul lui Mircea Geoană. Guşă a fost cel care a pus umărul la campania lui Traian Băsescu, în 2004, şi apoi la cea sortită eşecului din 2009.

Prezent la emisiunea „Fabrika” transmisă de televiziunea Publika (tot cu k!) de la Chişinău, Guşă a declarat că nu vrea să-l cunoască personal pe Vlad Filat din cauza dosarului de contrabandă cu ţigări în care Filat este cercetat în România. „Acesta este un dosar complex, care nu ştiu cât îl afectează pe dânsul personal, însă eu cred că, în calitatea de prim-ministru pe care o are, afectează demersurile de integrare a Republicii Moldova în UE. Îi doresc domnului Filat succes, dar faptul că astăzi nu are probleme, asta nu înseamnă că nu va avea mâine. Iar faptul că aceste lucruri se pun pe tapet, într-un moment important, ştiţi bine că aşa se procedează în politică”, a spus Guşă. El a sugerat celor de la Publika TV să se folosească de parteneriatul cu Realitatea TV pentru a obţine informaţii despre dosarul în care este cercetat Filat.

Guşă consiliază din prietenie

Declaraţiile lui Cozmin Guşă vin în contextul în care acesta a admis că îl consiliază „din prietenie” pe omul de afaceri moldovean Vladimir Plahotniuc. Blogurile din Moldova scriu că Guşă îi oferă consiliere şi candidatului prezidenţial Marian Lupu, fostul număr doi al Partidului Comuniştilor, un apropiat al lui Plahotniuc.

Dezvăluirile despre implicarea lui Plahotniuc în finanţarea Partidului Democrat al lui Marian Lupu şi despre influenţarea politicienilor au dus chiar la o întrunire, vineri, a Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. Premierul Vlad Filat a părăsit şedinţa sub pretextul că trebuie să participe la o altă întâlnire, scrie Unimedia.

Presa moldoveană a asemănat relaţia Plahotniuc-Lupu cu cea dintre Mircea Geoană şi Sorin Ovidiu Vântu, care i-a redus şansele celui dintâi la prezidenţialele din 2009. Marian Lupu, văzut deseori ca un cal troian al comuniştilor în cadrul guvernării, a admis că este prieten cu Plahotniuc, după ce în urmă cu un an a vorbit despre implicarea acestuia în jocurile murdare ale regimului Voronin. Cozmin Guşă a fost consilier de campanie al lui Mircea Geoană, în urmă cu un an. Ulterior el a acceptat să devină consultant al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

În aceeaşi emisiune, Guşă spune că primul motiv pentru care nu doreşte să-l cunoască pe premierul moldovean este că Filat are „o relaţie foarte apropiată cu un inamic vechi şi un om pe care nu-l apreciez deloc, din România, pe numele sau Viorel Hrebenciuc, un politician PSD, un om despre se spune în România că este Unitatea de Măsură a Corupţiei”. Cozmin Guşă face afirmaţia la doar nouă luni de la campania prezidenţială din România, unde a lucrat alături de Viorel Hrebenciuc, coordonatorul campaniei PSD. O lovitură dată campaniei a fost dezvăluirea unei vizite a lui Mircea Geoană la Moscova, în aprilie 2009.

Dacă Marian Lupu îl are consilier pe Cozmin Guşă, consilierul de comunicare al premierului Vlad Filat este clujeanul Daniel Diviricean, care, potrivit unor bloguri din Moldova, a lucrat la una dintre firmele înfiinţate de Cozmin Guşă. Diviricean ocupă această funcţie în calitate de membru al grupului de consilieri ai Misiuniii UE de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova. El a sosit la Chişinău în aprilie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.