Crăciunul a fost luat ”ostatic” de materialism

Papa Francisc a oficiat sâmbătă seară, la Vatican, tradiţionala mesă de Crăciun, în timpul căreia liderul Bisericii Romano-Catolice a spus că înţelesul Crăciunului a fost luat ”ostatic” de materialism, informează BBC, potrivit news.ro.

În cadrul acestei slujbe speciale, organizată cu măsuri de securitate sporite, suveranul pontif a denunţat, de asemenea, suferinţa continuă a copiilor din lumea întreagă.

Papa Francisc i-a menţionat şi pe oamenii care suferă de foame, pe imigranţii care înfruntă pericole în drumul lor spre Europa şi pe cei aflaţi în oraşele siriene bombardate, precum Alep.

Credincioşii care au luat parte la acest serviciu religios ce a avut loc sâmbătă seară în Bazilica Sfântul Petru din Vatican au trebuit să treacă prin filtre de securitate ce erau înzestrate cu detectoare de metal.

David Willey, corespondentul BBC la Vatican, a spus că în rândul celor prezenţi la slujbă exista un anumit sentiment de insecuritate, cauzat de recentele atacuri teroriste din Europa.

Slujba care a celebrat naşterea lui Iisus reprezintă pentru papa Francisc primul eveniment major din sezonul Crăciunului, care va include şi tradiţionala binecuvântare publică, pe care suveranul pontif o va acorda credincioşilor în ziua de Crăciun, la ora prânzului.

În timpul mesei de sâmbătă seară, papa Francisc a spus că înţelesul Crăciunului a fost luat ”ostatic” de materialism şi că acest sezon al sărbătorilor de iarnă are nevoie de mai multă ”umilinţă”.

”Oamenii trăiesc acum într-o eră în care luminile comerţului plasează lumina lui Dumnezeu în umbră, în care noi suntem preocupaţi de cadouri şi prea puţin interesaţi de cei care sunt marginalizaţi”, a adăugat papa Francisc.

Pe parcursul ultimului an, papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi la compasiune faţă de refugiaţi, cerându-le să îşi amintească faptul că Iisus însuşi era un imigrant.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.