Crăciunul, sărbătorit şi după gratii

Deținuții din penitenciarele ANP vor participa la diferite activități artistice și caritabile în zilele de Crăciun și vor primi mâncare tradițională precum friptură de porc, piure, ciorbă, sarmale cu mămăliguță, cozonac și prăjituri.

Crăciunul, sărbătorit şi după gratii

Deținuții din penitenciarele ANP vor participa la diferite activități artistice și caritabile în zilele de Crăciun și vor primi mâncare tradițională precum friptură de porc, piure, ciorbă, sarmale cu mămăliguță, cozonac și prăjituri.

Deținuții din penitenciarele ANP vor participa la diferite activități artistice și caritabile în zilele de Crăciun și vor primi mâncare tradițională precum friptură de porc, piure, ciorbă, sarmale cu mămăliguță, cozonac și prăjituri. 78 de deținuți au primit permisiunea să meargă de Crăciun acasă.

„Având în vedere preocuparea constantă a administrațiilor locurilor de deținere pentru promovarea unui climat carceral cât mai apropiat de cel anterior privării de libertate, la nivelul tuturor unităţilor penitenciare se derulează proiecte de activitate specifice Sărbătorilor de iarnă. Acestea includ: activități artistico-plastice, moral-religioase, de menținere a legăturii cu familia și comunitatea, caritabile și de voluntariat”, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Pe lângă aceste activități, hrana alocată persoanelor custodiate este adaptată meniului tradițional. Cu ocazia zilelor festive, deținuții primesc, complementar normei de bază, un supliment care adaugă un aport de maxim 925 de calorii.
„Meniul festiv de Sărbători poate conține, pe lângă alimente de bază, friptură de porc/vită și piure de cartofi, ciorbă de porc/vită/pasăre/perișoare, sarmale cu mămăliguță, cozonac, gogoși, prăjituri, produse de patiserie, mere etc. Precizăm faptul că persoanele custodiate sunt alocate la norme de hrană în mod diferenţiat, în principal în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară, de convingeri religioase sau de regimuri alimentare recomandate pe considerente medicale”, mai arată ANP.

Din datele centralizate până în prezent, 78 de persoane private de libertate vor beneficia, în perioada 23-29 decembrie, de recompense cu permisiunea de ieșire din penitenciar, pentru perioade cuprinse între 24 de ore și 10 zile.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Adevarul despre Colectiv si implicarea dulapului sas in crime pot favoriza ocuparea unui pat de fier alaturi de colegii din poza pentru la multi ani pe viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.