Credința în Preasfânta Treime, învățătura principală a Bisericii Ortodoxe

Credința în Preasfânta Treime este învățătura principală a Bisericii Ortodoxe, însă  această învățătură nu a fost formulată de la începutul existenței creștinismului. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, dar mai ales a Noului Testament. Iisus a mărturisit adesea pe Tatăl și a promis Apostolilor că va trimite pe Duhul Sfânt pentru a continua lucrarea Sa.

Taina Ființei divine depășește rațiunea umană, fiind descoperită oamenilor prin grija lui Dumnezeu, ea este primită prin credință.

De aceea, primele mărturisiri de credință creștine se concentrau asupra învățăturii despre o Ființă divină care se ipostaziază (există) în trei Persoane.

Sfânta Treime este serbată în calendarul ortodox în prima zi după duminica Rusaliilor.

Mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea și făgăduința Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi și Înviere, și a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime.

După Pogorârea Sfântului Duh s-a întemeiat prima comunitate creștină și a luat ființă Biserica văzută.

Biserica în care este prezent Iisus Hristos prin Sfântul Duh, aduce pe pământ Sfânta Treime, pentru ca oamenii să intre în comuniune cu ea. De aceea, botezul, adică actul de intrare în Biserică, se face în numele Sfintei Treimi.

Orice rugăciune începe cu formula de mărturisire a credinței în Sfânta Treime: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” și  orice slujbă a celor șapte Sfinte Taine începe cu binecuvântarea preotului: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh…”.

Orice slujbă adresează primele laude Sfintei Treimi 

Cultul Sfintei Treimi este mult mai important decât cel închinat sfinților, pentru că fiecare Persoană divină este cinstită ca Dumnezeu, în timp ce sfinții sunt cinstiți ca oameni care s-au desăvârșit.

De asemenea, credincioșii fac semnul Sfintei Cruci și rostesc formula de mărturisire a credinței în Sfânta Treime, pentru a chema Persoanele Sfintei Treimi să sălășluiască în sufletele lor, pentru a le desăvârși.

Credința Ortodoxă este monoteistă (un singur Dumnezeu în Trei Ipostasuri) și, în același timp, trinitariană

Dumnezeul Bisericii Creștin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, adică cel viu, care lucrează în creația Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins (Eu sunt Cel ce sunt – Exodul 3, 14).

În Simbolul credinței (Crezul), mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului…, și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii…, și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit…”

În formularea acestei învățături, Sfinții Părinți au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.

În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele și răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor” (Facere 11, 7).

La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.

Sfânta Treime în Noul Testament

În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturisește din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Învățătura despre Sfânta Treime era propovăduită și de către Sfinții Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și Aceștia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Sfinții Părinți și teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învățătura creștină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.

Sfânta Treime marchează trecerea de la dreptatea Vechiului Testament la iubirea și comuniunea Noului Testament, fiindcă iubirea poate exista numai acolo unde este comuniune de persoane divine. Un Dumnezeu monopersonal nu poate avea în Sine iubire și comuniune. El ne-ar arăta doar cum se poate trăi drept. De aceea, în Vechiul Testament virtutea principală a fost dreptatea și nu iubirea. În Noul Testament, Dumnezeul Treimic își manifestă iubirea față de oameni prin Întruparea Cuvântului.

Sursa: pravila.ro