Crește oferta: „Vaccinare la poarta ta!” sau pe bonuri de ordine

Comuna Ciugud a lansat, marți, campania „Vaccinare la poarta ta!”, care are ca scop stimularea vaccinării în zona rurală și sprijinirea persoanelor care doresc să se vaccineze, dar, din diferite motive, nu au ajuns la centrele deja deschise.

Prin această inițiativă, orice persoană, cu vârsta peste 18 ani, poate să se programeze on-line, telefonic sau prin sms pentru a fi imunizată.

Ulterior, în perioada 14 – 16 mai 2021, echipe medicale mobile vor veni în fiecare sat al comunei Ciugud pentru acțiunea de vaccinare.

Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate în puncte cât mai apropiate de locuințele doritorilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să se deplaseze.

„Echipa Primăriei Ciugud lansează campania „Vaccinare la poarta ta!” prin care dorim să îi ajutăm pe cetățenii din satele Ciugudului, care nu au reușit să se vaccineze din cauza lipsei de timp sau pentru că, din varii motive, nu au putut să se deplaseze la centrele de vaccinare din Alba Iulia. Vaccinarea este un act voluntar, însă vă rugăm să vă bazați decizia pe care o veți lua în privința imunizării pe informații din surse oficiale și pe studii puse la dispoziție de specialiștii în sănătate. Am lansat această campanie pentru că vaccinarea este modul prin care ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, dar este și soluția prin care viața în comunitatea noastră poate reveni la normal”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Programarea în cadrul campaniei „Vaccinare la poarta ta!” poate fi făcută până în data de 12 mai prin e-mail, telefonic, prin sms sau la medicii de familie din comuna Ciugud.

În paralel, Ciugudul continuă și campania de informare „#VACCIN cu informații oficiale” prin care oferă informații utile despre vaccinarea națională împotriva COVID – 19. Pe site-ul administrației locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea națională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar și alte informații provenite din surse oficiale, respectiv instituțiile care gestionează domeniul sănătății și vaccinarea.

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a anunţat că, din 7 mai, se modifică modalitatea de prezentare la centrele de vaccinare, iar persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta la orice oră, fără programare, pentru vaccinare. Şi cei din afara acestui interval de vârstă se pot prezenta fără programare, însă în intervalul 14.00 – 20.00.

„Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14.00, până la ora 20.00, fără programare. Menționez: persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru de la 8.00 dimineața până la 20.00”, a declarat marți Valeriu Gheorghiță.

Conform acestuia, prioritate vor avea persoanele programate prin platformă care au deja un loc ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat.

„Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Adică, un centru dacă are capacitate de vaccinare de 100 de persoane și are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane. Cei care se prezintă suplimentar pot să fie trecuți pe o listă separată și să se prezinte a doua sau a treia zi”, a precizat Gheorghiță.

Acesta susține că este posibil ca această modalitate să ducă la o creștere a numărului de doze irosite.

„În felul acesta vom merge pe o estimare medie a consumului, pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții că numărul de doze distribuite vor fi consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Dar nu mai trebuie respectate niste norme, prim ianuarie nu dădeau drumul la vaccinare pt că nu erau întrunite condițiile igienico sanitare, acum se pot vaccina și în wc

  2. Doamne, multi ciudați scăpați de la veselica ai in grădină Ta si inca multi așteaptă să sară gardul! Oare acesta e rolul unui primar într-o comună cu renume? Ar fi si varianta pe hotar, la plantat de patlagele rosii si însamantat castraveti murati pentru minți diabolice! Nu ar fi de lepădat nici varianta ” cu parasuta”. Pentru femei, parasuta sa vina din cer, iar pentru bărbați, de pe centura. Pentru latura lgbtiq-ista a securitatii, USR, varianta este la alegere in functie de fluiditatea genului. Romania, trezeste-te si da-le cu poarta in cap. Poate asa le vine si lor mintea la loc. Slugile au capacitatea de a-și afirmă statutul si cand este nevoie si cand nu este nevoie. Urmează o propunere de genul: copiii care se vaccineaza nu vor mai susține examenul de Evaluare Națională si nici bacalaureatul. Sau cei care se vaccineaza vor primi cu burse de studiu, iar studenților li se asigura cazarea, masa si transportul cu taxiul la cursuri, gratuit.

  3. Disperareeeee! E mai grav ceea ce fac astia! Vii la poarta inseamna ca raci vaccinurile! Ce torpila criminala directionata spre poarta cetateanului! Ii sperie si mai puternic pe cetateni incat nu mai ies la poarta sau nu raspund cand sunt chemati! Asa si trebuie! Sa stati si urlati voi mult si bine pana se vor vaccina destui cetateni!

  4. S-a prostit și primarele din ciugud vrând să fie primul în toate! Sunt disperați negustorii morții că rămân cu marfa in
    prăvălie! Citeam că sunt 147 cazuri de vaccinați care ,,se investigheaza” de fapt oamenii sunt morți, dar nu dă bine sa se recunoască asta. Vor muri mai multi in lunile și anii următori de la vaccin decât de la covid. Totul este o mare afacere dar se dorește și reducerea populației ,, neproductive”, recte pensionari și bolnavi cronici. Fricoșii n-au decât să bage serul modificator de ADN in ei. Am avut covid toți din familie. Cele doua fete minore n-au avut absolut nimic! Eu și soția, doar două zile o stare ceva mai proasta. Socrii mei, octogenari, au stat intre 1 și 3 săptămâni în spital, au avut afectare pulmonara 25% soacra și 50% socrul. Acum sunt acasă, se recuperează. Pentru ce sa mai bagi și mizeria aia de vaccin in tine, când imunitatea naturala dobândita este mult mai sănătoasă! Și nu mai purtați masca, alta mizerie a globaliștilor care nu folosește la nimic, doar să va tina in frică! Bucurați-vă de viață, priviti covidul fara frica că este doar o răceală pentru 99% din oameni!

  5. Asta dovedeste ca vaccinul e o manipulare cu un anunme scop! Altfel nu ar primi avantaje cei care se vaccineaza chipurile anticovid! Cand s-au mai obtinut avantaje in Romania pt cei care s-au vaccinat! E groasa manipularea!

  6. Deci nu mai conteaza fisha medicala, dispare formularul de competat inainte de a te vaccina? Haloo bree si de aici v-ati luat comisioane de ne vin vaccinurile cu toptanul? Planul de vaccinare raportat de voi la UE trebuia discutat inainte si cu noi, ciumpalacii vostri, romanii.
    Si dragi guvernanti,draga Dl Citu, aveti mare grija sa nu incalcati Constitutia Romaniei!Sa stimultati material vaccinarea este Ok!Pentru ca ea nu este obligatorie prin lege. Sa ne ingraditi dreptul la cultura sau relaxare de orice fel pentru ca nu suntem vaccinati este anti constitutional.Sunt suficiente igiena, purtarea mastii, respectarea distantei fizice de 1,5 m. Si acel prag de infectari/ mia de locuitori.Amenzile usturatoare sunt si ele anticonstitutionale. Arafat nu este Presedintele Romaniei!Unde este el acum? Se ocupa tot de campania de vaccinare? Drag de el dar cate functii de bugetar cumuleaza? Inteleg are familie mare in Iordania si cheltuiei pe masura la nivel de rude de mare magnat in Romania. fara el fratele nu ar putea sustine fabrica de sapun manual artizanal si nici mama sa stea intr-o vila luxoasa.Totusi nu este prea mare venitul lui in Romania la cat de incompetent s-a dovedit in unele activitati desfasurate SMURD si inchideride spitsle pentru a fi transformate degeaba in spitale Covid(foisor de ex). El nu raspunde pentru greseli in Romania?Nu-mi pasa ca sunt din vina altora! A executat ordinele! Pe Arafat nu-l evalueaza nimeni periodic? Nu. Serveste bine pe cine il plateste deci de ce sa fie evaluat.

  7. Le fac un bine cetatenilor urbei, decat sa moara in spitale sa iasa scandal pe micile ecrane sau sa ocupe saloanele sau saci de plastic, nai bine mor acasa, in casa lor fara sa stie nimeni! Asa DA, „reforma”…infecta!

  8. Atata timp cat nu este vaccin rusesc sau chinezesc ma vaccinez. Am incredere in democratie si occident. Multi anti vaccinisti de fapt sunt provocatori ce prind pe prosti de nas. Ce atata cocleana ruseasca.

  9. Nelu Da, acolo este loc pentru unii ca voi sa va vaccinati. Pentru ca ti-a trecut prin cap, sa fii primul la vaccinare. Ce minte ai ,jalnic om

  10. Disperare, numele tau este vaccinare! Insasi aceasta disperare naste suspiciuni. De ce vor sa ne faca
    „bine” cu forta? Nu mai trebuiesc respectate minimele norme sanitare? Te vaccineaza in masina, la poarta casei, in tramvai? Se poate asa ceva?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.