O nouă crimă în familie

După ce a comis crima, agresorul a încercat să se sinucidă. Cu un cuțit și-a provocat răni în zona abdomenului, dar văzând că nu reușește, s-a…

O nouă crimă în familie

După ce a comis crima, agresorul a încercat să se sinucidă. Cu un cuțit și-a provocat răni în zona abdomenului, dar văzând că nu reușește, s-a…

Un bărbat în vârstă de 29 de ani și-a ucis soția de 26 de ani, joi dimineața, în Timișoara, iar apoi a încercat să se sinucidă, tăindu-se cu cuțitul, după care s-a urcat în mașină și a intrat într-un stâlp.

Crima s-a petrecut în apartamentul celor doi tineri din Timișoara.

Potrivit primelor informații, tânărul și soția acestuia au început să se certe, iar bărbatul a luat un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori în spate.

După ce a comis crima, agresorul a încercat să se sinucidă. Cu un cuțit și-a provocat răni în zona abdomenului, dar văzând că nu reușește, s-a urcat în mașină și cu toată viteza a intrat într-un stâlp.

O persoană a sunat la 112, iar în momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, bărbatul le-a spus că și-a ucis soția.

Criminalul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Timișoara, fiind supus unei intervenții chirurgicale.

Cei doi soţi erau din judeţul Gorj, dar locuiau în Timişoara, într-un apartament pe care tocmai îl cumpăraseră, după nunta care a avut loc anul trecut.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.