Crimă la coafor

O tânără de 27 de ani a fost înjunghiată mortal, marţi, de iubitul ei, militar de profesie, într-un coafor din oraşul dâmboviţean Titu.

Femeia a primit mai multe lovituri de cuțit, a fost transportată la Spitalul Titu, dar a decedat.

Bărbatul care a înjunghiat-o are 35 de ani şi este subofițer la o unitate militară din judeţ.

Acesta este angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2009 şi a avut până acum un ”comportament normal”, potrivit unui comunicat al MApN, transmis marți seară.

„Plutonierul Florin Oprea, specialist în grupa reparații și conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din Târgoviște, din subordinea Bazei 2 Logistică, a fost reținut marți, 23 ianuarie, după ce s-a predat la sediul Poliției Titu.

Subofițerul este angajat al M.Ap.N. din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare. Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorțat și are 2 copii. (…) Subofițerul va fi suspendat din funcție pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanțele judecătorești. Pe perioada suspendării din funcție, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naționale”, arată ministerul în comunicat.

Agresorul s-a prezentat la sediul Politiei Orașului Titu, iar înainte a sunat la 112.

“Concubinul este un bărbat de 35 de ani, din Lungulețu. Din primele date, se pare ca ar fi vorba de neînțelegeri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Alexandra Ciurea.

Crima s-ar fi petrecut pe fondul geloziei.

Cei doi aveau împreună un copil minor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Analizele medicale la angajare cu avizul”apt pentru angajare in profesia X” care sa se repete in fiecare an este o prevedere a legislatiei romanesti care nu se respecta pentru toate profesiile din Romania!
    Acesta este tristul adevar!
    Legea este numai pentru anumite categorii sociale!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.