
Europa este o istorie, un spirit, o civilizație, nu un monopol, o lozincă, o caricatură, a declarat vineri Crin Antonescu, cel care a reprezentat Alianța ”România Înainte” în alegerile prezidențiale din acest an.
El a transmis un mesaj de Ziua Europei.
”Europa este o istorie, un spirit, o civilizație. Europa este spațiul în care, pe rând, cultura greco-romană, creștinismul, umanismul, Renașterea, Iluminismul, liberalismul sau socialismul au construit valori durabile, au dat măsură și model lumii. Azi, superba bătrână – relicvă sau muzeu pentru unii, slogan sau lozincă propagandistică pentru alții – este încă, pentru mine, cel mai bun loc din această lume. E libertate și provocare, e identitate și toleranță, e adăpost. După ce a născut cele mai generoase idei, dar și cele mai monstruoase ideologii, după două războaie sinucigașe, pentru mine Europa rămâne locul din lume unde omul a reușit cel mai bine în spirit”, a scris pe Facebook Crin Antonescu.
Potrivit acestuia, Europa este sub atac, dinăuntru și din afară, dar, ca și națiunile ei, se apără cu valori, cu idei, cu creativitate.
”Dumnezeu, sau cine și ce mai înalt crede fiecare, să ne dea puterea să ne apărăm Europa. Europa care este un spirit, o civilizație, un fel de a trăi în această lume – nu un monopol, o lozincă, o caricatură. Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară. Și Europa, ca și națiunile ei, se apără cu valori, cu idei, cu creativitate. În fiecare zi, cu fiecare cuvânt, cu fiecare gest. La mulți ani, Europa!”, a transmis Antonescu.
Europa a fost FONDATA pe valori crestine Leano! Au murit romani pentru asta si crestinatarea din romanul de rand pe care tu il denigrezi zi de zi, Leano, a oprit islamul sa cucereasca Viena. Mai ti-i minte Leano, discursul lui Stefan Ce Mare? Dar ce stii tu? Esti romanca?
Antonescu este fermecator chiar si atunci cand baga mare. Total de acord cu afirmatiile sale dar doar la timpul TRECUT. Europa de azi este o cazatura din orice ounct de vedere ai caracteriza-o. Cat despre atac, a fost atacata cu voia ei de cei ca Soros. Rezultatele sunt ireversibile.
„Cel mai important loc de pe Pământ este cel în care mă aflu eu.” Să luăm în considerare că fiecare om crede sau poate spune acelaşi lucru. Care dintre ei spune adevărul, cine are dreptate, domnule Antonescu?
I-a fost lene sa ceară renumărarea voturilor.
Dar România ce este domule Crin Antonnescu? Ați fost în 25 octombrie 2004, 2014, 2024 la Carei la serbarea a 60, 70, 80 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord de sun ocupația maghiaro-horthistă? Ați fost în 2018 la Alba Iulia la 100 de ani de la Marea Unire? Ați luat atitudine față de mârlănia președintelui Iohannis de a refuză în anul 2020 la 100 de ani de la Trianon cel care a facut o Românie aproape în granițele locuite de Români, ca 4 IUNIE să fie Sărbătoare Națională? Dacă ați revenit în România nu-i târziu.
….să VOTEZI cu Nicușor Dan și sa vina Prim-ministru „Neica-Nimeni” Ilie Bolovan!.
O ceata de hoți a ajuns acest asa zis partid istoric.antonescu ar trebui sa se facă pustnic și sa dispară chiar de tot.sa îl ia si pe rujatul bogdan alt tradator de neam di tara.
Intr-adevar toata drojdia demoniaca urla de pe cazanele lor de gunoaie ca au drepturi pentru ca atat le-au ramas: urletul si lipsa educatiei!
„Monstruoase ideologii”? Te auzi ce emiti? Monstruoase ideologii? Nimic de divin? Totul e ‘monstru” pentru tine? Imi displace felul sumbru in care vezi Europa. Parca ii sapi groapa! Stii ce ma frapeaza la voi „salvatorii” Europei? Ca o tineti una si buna ca voi sunteti „salvatorii” ei.Dar voi sapati groapa batranei Europe pe zi ce trece. Va doare ca nu va lasa suveranistii sa o distrugeti cu vointa voastra macabre. Uite ca nu va vom lasa sa distrugeti tot ce e mai ramas uman, omenesc, in batrana Europa. Pe voi, si urmasii vostrii, cum ii numesti tu, „macrabi”, diavolesti.
Kakarau, lasa-ne! Europa a organizat maidanul de la Kiev și prin Petrov a propus intrarea în NATO a Ucrainei! Ucraina a înghițit gălușca crezând că se pot duela cu Russia! Rezultatul se vede: 1,4 milioane morți,10 milioane în pribegie și 20% din teritoriu pierdut! Cand alegi un handicapat prezident, așa pățești!
UE a devenit sluga fara replica a Americii incepand cu mandatele lui Bill. Ea doar a executat ordinele primite de peste ocean. Trump vrea sa scape de ea.
E atata libeŕtate in Europa incat Antonescu trebuie sa vorbeasca cifrat incat la o adica sa poata sa o intoarca! Atac? Concret care atac? Stiti dvs care…
Chiar că e atacată din interior de niște țărănoi care vor să prindă o bucată de friptură mai mare decât a ălora pe care îi critică. Vând gogoși cu valori, creștinism, familia tradițională pe care nimeni în afară de ei nu le pot apăra.