Călin Georgescu a mers să voteze duminică dimineața alături de George Simion, liderul AUR la o secție de votare din Mogoșoaia.
Ulterior, Cristela Georgescu a mers să voteze la o secție de votare din Capitală. A fost însoțită de soțul ei, Călin Georgescu.
Soții Călin și Cristela Georgescu au participat la slujba de duminică, iar la ieșire au fost întâmpinați de oameni dornici să stea cu ei de vorbă.
Cei doi au ascultat slujba din biserică aproximativ o oră și jumătate, s-au rugat și au aprins lumânări.
Au dat și o scurtă declarație pentru Realitatea Plus, iar soția lui Georgescu a început să lăcrimeze.
„Foarte mulți dintre cei din diaspora ne-au transmis că le este dor de casă și că vor să revină acasă, vor să revină în România”, le-a spus jurnalista celor doi.
„Noi îi înțelegem foarte bine. Am fost 9 ani departe fizic de casă, dar cu România în suflet. Îi așteptăm acasă. Vrem să vedem steluțele în ochii copiilor din România și ai copiilor români care sunt acum peste hotare. Și…”, moment în care Cristela Georgescu a început să lăcrimeze, potrivit Știripesurse.
„Când vine vorba despre copii, întotdeauna e o chestiune foarte grea. E foarte apăsătoare pentru că mamele își doresc să aibă copiii lor, dorul de casă, să se dezvolte acasă, să bea apa pământului, să mănânce roadele pământului și toate însuflețite de energia locului. Așa că nu este foarte simplu când copiii noștri sunt peste hotare, dar, cu siguranță, votul masiv de astăzi demonstrează că România nu doar s-a trezit, ci a învins”, a declarat la rândul său Călin Georgescu.
o să plângă și ea, măR🤣g…
● R.KK ●