Cristi Puiu alături de Cate Blanchett, la Veneția

Cineastul Cristi Puiu face parte din juriul internațional al ediției cu numărul 77 a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Veneția (2-12 septembrie 2020), potrivit organizatorilor evenimentului. Președinta juriului este în acest an celebra actriță Cate Blanchett.

Regizorul român Cristi Puiu a acceptat invitația directorului Festivalului Internațional de Film de la Veneția, Alberto Barbera și a fost desemnat membru al juriului internațional al prestigiosului eveniment pentru ediția 2020. Anunțul oficial al organizatorilor festivalului a fost făcut public în cursul zilei de duminică, 26 iulie. Alături de Cristi Puiu, din juriu mai fac parte: regizoarele și scenaristele Veronika Franz (Austria) și Joanna Hogg (Marea Britanie), regizorul Christian Petzold (Germania), scriitorul Nicola Lagioia (Italia) și actrița Ludivine Sagnier (Franța). Juriul cunoscutului festival italian este prezindat la ediția din acest an de celebra actriță Cate Blanchett.

Rolul juriului este de a acorda premiile pentru filmele aflate în competiția festivalului italian considerat unul dintre cele mai influente evenimente din domeniul cinematografiei mondiale: Leul de Aur pentru cel mai bun Film, Leul de Argint – Marele Premiul al Juriului și Premiul pentru cel mai bun Regizor, Coppa Volpi pentru Cel mai bun Actor și Cea mai bună Actriță, precum și premiile pentru Cel mai bun Scenariu și Premiul Marcello Mastroianni pentru Cel mai bun Debut actoricesc.

Cristi Puiu a fost distins chiar în această iarnă cu Premiul pentru cel mai Bun Regizor pentru noul său film, Malmkrog, în cadrul secțiunii Encounters al cunoscutului Festival Internațional de Film de la Berlin (20 februarie – 1 martie). După ce a avut premiera internațională pe marile ecrane franceze în luna iulie, lăudat de critica de specialitate, filmul Malmkrog va rula în avanpremieră extraordinară pentru publicul român în prezența regizorului la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) din Cluj-Napoca pe 7 august.

Cristi Puiu a regizat Marfa și banii (2001), Moartea Domnului Lăzărescu (2005), film câștigător al Premiului Un Certain Regard la Festivalul Internațional de la Cannes, Aurora (2010), Sieranevada (2016), propunerea României la Premiile Oscar. Este considerat deschizătorul de drum al Noului Val în cinematografia românească. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor de către ambasadorul Franței în România, Henri Paul, în anul 2011 și decorat cu Ordinul de Merit în Grad de Cavaler de statul român în 2006.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Crisi Puiu cat va sta in carantina?Sau va lucra de acasa…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.