Cristian David, în arest la domiciliu

Judecătorii de la instanța supremă au decis, marţi, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu, în cazul fostului ministru de Interne Cristian David.

Decizia nu este însă definitivă.

David se află în arest din data de 22 ianuarie, pentru luare de mită.

Conform DNA, Cristian David ar fi pretins în 2007 iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.

„Referitor la suma de 500.000 euro pentru intervenția efectuată de ministrul de Interne, Cristian David, pe lângă prefectul județului Buzău, Bîgiu Cristinel, suma a fost remisă personal de Mladin prin intermediul șefului de cabinet. La o întâlnire ulterioară, Mladin Adrian l-a întrebat pe David Cristian dacă a fost în regulă, acesta a răspuns afirmativ, singura observație fiind cu privire la suma de bani că ‘Era mai bine dacă erau în lei'”, au susținut procurorii.

Din probele procurorilor reiese că, în 2007, Adrian Mladin, fiind mandatat de Viorica Știrbulescu să îndeplinească formalitățile necesare în vederea revendicării suprafețelor de teren de 15 ha, situate în orașul Buzău, și având în vedere tergiversarea soluționării dosarului de revendicare, acesta a luat legătura cu „șeful de cabinet al Ministrului de Interne”, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu. Acesta i-ar fi comunicat că nu îl cunoaște pe prefect, dar că, în acest sens, va vorbi cu ministrul Cristian David.

DNA susține că acest lucru s-a și întâmplat, iar Adrian Mladin s-a prezentat la Prefectura Buzău, luând legătura cu Bîgiu, care i-ar fi explicat situația și i-a înmânat copii de pe documentele în cauză.

„Acesta din urmă i-a spus că este vorba de o speță dificilă și, având în vedere că amplasamentul se află în intravilanul orașului Buzău, sunt multe persoane care ‘se bat pe el’. (…) Înțelegând sensul cuvintelor și pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Mladin i-a solicitat lui Bîgiu o întâlnire privată. Aceasta a avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care i-a fost prezentat Gheorghe Doloiu ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor. În aceeași locație au avut loc mai multe întâlniri cu cele două persoane, iar în urma discuțiilor purtate Bîgiu i-a pretins suma de 1.000.000 euro, având în vedere ‘locația’ și existența mai multor ‘persoane decidente’ „, mai spune DNA.

În același dosar a fost pus sub urmărire penală și omul de afaceri Gheorghe Doloiu, președintele Consiliului de Administrație al societății Legume Fructe SA din Buzău.

stire in curs de actualizare

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.