Cristian Popa, numit vicepreședinte al BEI

Fostul viceguvernator al BNR Cristian Popa a fost numit vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, funcție pe care o va ocupa începând din 1 martie. În acelaşi timp, el devine și membru al Comitetului de direcție al BEI. Numirea a fost făcută la propunerea Ministerului de Finanțe din România.

„Este o onoare și un privilegiu să mă alătur Comitetului de direcție al băncii și aștept cu interes să sprijin implicarea băncii în România, Europa și la nivel mondial. În ultimii 25 de ani, Banca Europeană de Investiții a jucat un rol crucial în sprijinirea unor oportunități economice mai favorabile, a accesului la finanțare, a inovării și infrastructurii atât în Europa cât și în afara acesteia și aștept cu
nerăbdare să contribui la activitatea în echipă a băncii, pe baza acestui palmaresului său notabil și a experienței demonstrate”, a declarat Cristian Popa, conform unui comunicat la BEI.

Acesta a fost anterior viceguvernator al Băncii Naționale a României, guvernator supleant pentru România al Băncii Mondiale, membru supleant pentru România în Consiliul general al BCE.
El are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator.

La mijlocul anul 2014, când a părăsit BNR, Popa era cel mai longeviv membru al conducerii executive a băncii centrale după Mugur Isărescu, obţinând primul mandat de viceguvernator în 1998. Când a intrat în board era cel mai tânăr membru al consiliului de administraţie al BNR, la 34 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.