Cristian Popescu-Piedone, arestat preventiv pentru 30 de zile

Magistrații TribunaluluiBucurești au admis cererea procurorilor DNA, astfel că fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

De asemenea, au fost arestate şi două angajate ale primăriei.

Decizia nu este definitivă, ea poate fi contestată.

Fostul edil a fost reținut vineri noapte de procurorii DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

În dosar au fost reținute Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și la fals intelectual.

„În calitate primar, inculpatul Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor (…), prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colective Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 București. Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colective Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei”, se arată într-un comunicat al DNA postat sâmbătă pe site-ul instituției.

Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colective Club SRL îndeplinea cerințelor legale necesare avizării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.