Marţi, în jurul orei 21.00, am ieşit de la un spectacol de la Sala Palatului, iar în apropiere se auzea un vuiet teribil. După câteva minute de mers mi-am dat seama că era vorba de o demonstraţie ai cărei participanţi strigau cu forţă „Demisiaaa!”. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că era vizat primarul de la 4, Piedone, sector în care se află nenorocitul Club Colectiv, în care, vineri seara, atâţia tineri nevinovaţi au ars de vii. De asemenea, m-am gândit că a fost asociat şi ministrul de la Interne, Gabriel Oprea, arhicunoscut pentru grandomania lui. În schimb, pe moment, în capitolul „Demisii” cerute de stradă, nu am asociat şi numele premierului Victor Ponta, şi nu din simpatii pentru el, celui care nu mă crede îi reamintesc că sunt printre primii care, încă din 2011, l-am criticat vehement în aceste coloane.
Am încercat să găsesc un taxi spre a ajunge în Drumul Taberei, dat fiind că, potrivit obiceiului său de a nu se complica, Poliţia „rezolvase” simplu problema: încă de la Strada Berzei, autobuzele 168, 268 şi 368 erau blocate, fără ca nimeni să anunţe cumva, inclusiv poliţiştii, care, la intersecţii, fluierau de parcă ne-ar fi atacat extratereştri. Până la urmă, am găsit un taxi, nu l-am privit atent, dar, la final, m-am căit. Şoferul a încercat diferite manevre spre a depăşi puzderia de sensuri unice, a ajuns la un moment dat şi pe contrasens pe celebrul Sărindar, pe la Cercul Militar, încercând să facă la dreapta, pe Calea Victoriei, apoi pe fostul 6 Martie, spre Taberei.
Am ajuns vizavi de Capşa când demonstranţii se îndreptau spre cheiul Dâmboviţei, unul dintre ei, purtând hanorac şi glugă pe cap, a venit brusc spre taxi, a dat două şuturi zdravene portierei din stânga, exact când eu coborâsem geamul din dreapta, spre a-i ruga să ne lase să trecem 10 metri fix. Nu am apucat, a venit un altul, destul de înfierbântat, care m-a albit de scuipat. Cu o remarcabilă prezenţă de spirit, şoferul a închis şi geamul meu, după care a dat maşina înapoi, ajungând în fine pe bulevard. Pe drum spre casă mi-a povestit că, mai devreme, dusese o persoană care i-a cerut bon de decontare, precizând că „fusese trimis de firmă la miting”. De asemenea, o altă clientă transportată de la Piaţa Chibrit până la Universitate i-ar fi spus că, dacă e liber, să vină azi (miercuri) la un mare miting. Am ajuns în fine la Valea Ialomiţei şi, când să plătesc, am amuţit: mă costa 43 de lei, dat fiind că în acea agitaţie mă urcasem într-un taxi cu tariful 3,50 lei/km!
Miercuri dimineaţa am luat act de demisia Guvernului Ponta şi am văzut explozia de bucurie a unora. Cu orice risc vreau să spun aici răspicat că această criză de guvern ne mai lipsea în actualul context internaţional. Ştiu, există acea foarte expresivă vorbă românească potrivit căreia schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, iar unora li s-ar putea părea o explicaţie forţată şi nesusţinută, dar cine examinează atent contextul extern în care are loc criza de guvern din România va constata că lucrurile sunt extrem de complicate şi delicate.
În primul rând, sunt ţări din jur foarte interesate de o instabilitate politică în ţara noastră, iar cine studiază conexat declaraţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, despre demisia lui Ponta va trage învăţămintele de rigoare, dacă vrea, este realist şi lucid. Nu exclud să apară voci care să susţină că NATO nu ar tolera o criză între două state membre. Ele uită sau ignoră deliberat conflictul dintre Turcia şi Grecia, care ajunseseră şi la ciocniri armate!
Pe urmă, din păcate, dând dovadă de o lipsă de luciditate crasă, unii din guvernul demisionar în frunte cu Ponta au împins dincolo de orice limite discursul anti-rusesc, crezând că, astfel, dau mai bine în ochii Unchiului Sam, socoteală greşită, dat fiind că nu astea sunt reperele de care se ţine seama la Washington, ci de interesele SUA. Să amintesc în context cât de exuberantă era Polonia în timpul celui de al doilea mandat al lui George W. Bush, care decisese ca scutul antirachetă să fie construit pe teritoriul acestei ţări şi al Cehiei, decizie pe care Administraţia Obama a schimbat-o în părţile ei esenţiale, stârnind revolta Varşoviei. Însă acest ultim fapt nu a contat în final, scutul fiind construit, cum se ştie, în România, lucru ce a stârnit o reacţie dură a Rusiei, care a criticat-o foarte dur şi a ameninţat voalat sau făţiş cu represalii. Dacă, la început, aceste ameninţări au venit din partea unor parlamentari sau a generalului „vultur” Dmitri Rogozin, în ultimul timp acest lucru l-a făcut direct preşedintele Vladimir Putin.
Nuanţa este semnificativă, nu poate fi ignorată sau minimalizată, mai ales dacă ţinem seama de faptul că, în ultima vreme, „ţarul” de la Kremlin deţine frâiele pe scena politică internaţională; am în vedere, în primul rând, dosarul sirian, unde numai cine are orbul găinilor nu vede că a apărut la suprafaţă o tot mai proeminentă conivenţă ruso-americană: pe plan militar, pe plan diplomatic etc., de aici şi constatarea că, întotdeauna, această conivenţă a triumfat, celorlaţi rezervându-li-se rolul de a lua act de ea. De aceea, o mai înţeleaptă, mai pragmatică şi mai nuanţată politică faţă de această ţară nu putea fi decât de salutat.
Aş mai invoca aici şi situaţia foarte complicată din R. Moldova, unde cred că lucrătura rusă va crea mari, dacă nu insurmontabile, probleme forţelor proeuropene. Cred că în relaţia cu R. Moldova, Bucureştiul a acţionat destul de amatoristic, a subestimat forţele de la suprafaţă şi mai ales pe cele subterane de acolo, care au învăţat lecţia Kievului şi acţionau contrar apropierii de UE. Acum, este criză serioasă de guvern la Chişinău şi una similară la Bucureşti, care nu pică bine deloc în construcţia paneuropeană în care el se angajase. Apoi cine crede că, la Kiev, situaţia este roz din perspectiva Bucureştiuli se înşală amarnic!
De asemenea, în actualul context european există această problemă a migraţiei, ieri s-a anunţat că cifra oficială din 2015 este de 744.175 de refugiaţi, care ne afectează explicit şi implicit şi nu o putem ignora în cazul unei crize de guvern, deciziile UE impunând un cabinet în deplinătatea forţelor şi a legalităţii. Să nu uităm nici expansiunea incredibilă a Statului Islamic!
Toate aceste, plus implicaţiile pe plan intern ale actualei crize de guvern, arată clar că avem o clasă politică, în care includ şi preşedinţele ţării, pentru care interesul naţional nu există!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.