Criză de kerosen? Avertismentele companiilor și calmul european

Producția europeană de kerosen a scăzut. Zeci de rafinării au fost închise permanent sau convertite pentru biocombustibili

Criză de kerosen? Avertismentele companiilor și calmul european

Producția europeană de kerosen a scăzut. Zeci de rafinării au fost închise permanent sau convertite pentru biocombustibili

Europa are rezerve de kerosen pentru aproximativ șase săptămâni, avertiza, săptămâna trecută, directorul Agenției Internaționale pentru Energie. Într-un interviu pentru AP, Fatih Birol vorbea despre posibile anulări masive de zboruri, în contextul blocadei Strâmtorii Hormuz. ”În curând vom auzi că zborurile din orașul A către orașul B vor fi anulate din lipsă de kerosen”. El a descris situația actuală drept ”cea mai mare criză energetică pe care am văzut-o vreodată”. Efectele se reflectă în creșterea prețurilor globale la benzină, gaz și electricitate.

Primele afectate sunt țările mai sărace din Asia, Africa și America Latină – adică acele state ale căror voci sunt cel mai puțin auzite, spune Birol. După aceea, criza energetică va ajunge și în Europa și pe continentul american. Potrivit lui, țările asiatice sunt deosebit de vulnerabile, inclusiv Japonia, Coreea de Sud, India, China, Pakistan și Bangladesh.

Primele măsuri: zboruri suspendate

Lufthansa a luat deja primele măsuri de criză. A anunțat că va suspenda zborurile subsidiarei sale regionale CityLine. Începând de pe 18 aprilie, 27 de aeronave mai vechi au rămas la sol. Asociația europeană a aeroporturilor a avertizat Comisia Europeană cu privire la o posibilă penurie de kerosen. Într-o scrisoare adresată comisarului european pentru Transporturi Apostolos Tzitzikostas, se arată că, dacă Strâmtoarea Hormuz nu se va redeschide până la sfârșitul lunii aprilie, există riscul unei crize generalizate de aprovizionare în UE.

Calm european la Bruxelles

Euronews arată însă că oficialii UE văd lucrurile cu totul altfel. În timp ce Comisia Europeană minimizează riscul. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Anna-Kaisa Itkonen, a recunoscut că piața este „contractată”, dar „în prezent nu există penurii de combustibil”. Comisia a spus că, totuși, se „pregătește pentru posibile penurii de aprovizionare cu combustibil pentru avioane”, adăugând că acestea „rămân o preocupare”.

Germania: kerosenul devine armă politică

Mesaje contradictorii se lansează și în Germania, chiar la vârful guvernului. Kerosenul pare sa fi devenit o armă politică. Ministrul german de Finanțe, social democratul Lars Klingbeil, a cerut guvernului german să ia măsuri suplimentare pentru asigurarea aprovizionării cu combustibil. „Trebuie să luăm foarte în serios avertismentele privind penuria de kerosen”, a declarat Klingbeil pentru Spiegel. „Este clar pentru mine: nu trebuie să ne concentrăm doar pe problema prețurilor, ci trebuie să avem permanent în vedere și securitatea aprovizionării”. A vizat-o pe ministra federală a Economiei, creștin-democrata Katherina Reiche, care până acum a negat existența unei penurii de kerosen.

”Alarmismul privind kerosenul nu ajută”, a declarat Reiche pentru agenția germană de presă DPA.  Ministerul Economiei și Energiei ia în serios preocupările industriei aviatice, a spus Reiche. Iar industria aviatică a cerut deja aprovizionare prioritară în cazul unor penurii. ”Ne-am putea afla într-o situație în care kerosenul trebuie să fie raționalizat în Germania, așa cum se întâmplă deja în Italia”, a declarat însă Claus Wagner, președintele Asociației Transportatorilor Aerieni de Marfă.

Rafinării închise, dependență crescută

Producția europeană de kerosen a scăzut timp de aproape două decenii. Zeci de rafinării au fost închise permanent sau convertite pentru producție de biocombustibili, scrie Oilprice.com. Prețul la combustibilul pentru avioane au crescut la peste 200 de dolari pe baril. Ultimele importuri din Orientul Mijlociu, transportate pe petroliere care trecuseră prin Hormuz înainte de începerea războiului, au ajuns la destinație. Acum există o singură alternativă pentru aprovizionarea cu combustibil pentru avioane — Statele Unite. Dar aceste livrări nu sunt însă suficiente pentru a înlocui pierderea combustibilului din Orientul Mijlociu.

O nouă vulnerabilitate pentru Europa

În 2009, în Europa funcționau aproape 100 de rafinării, scrie Oilprice.com. Dintre acestea, 28 de rafinării — reprezentând 16% din capacitatea de rafinare — au fost închise. Dependența Europei de importuri a crescut. Impactul asupra aprovizionării din Orientul Mijlociu a surprins Europa nepregătită pentru a doua oară în doar patru ani, după prăbușirea livrărilor de gaze naturale din Rusia în 2022. Rafinăriile din UE acoperă aproximativ 70% din consumul de combustibil pentru avioane al blocului, restul fiind dependent de importuri din Orientul Mijlociu.

Europa de Nord-Vest este una dintre regiunile cele mai expuse crizei combustibilului pentru avioane, deoarece importurile au scăzut față de nivelurile istorice în această lună, iar declinul se poate accelera în săptămânile următoare.  Mai multe transporturi de combustibil pentru avioane din SUA vor fi redirecționate către Asia în loc de Europa, a declarat Ernest Censier, analist de piață la Vortexa, într-o analiză publicată pe 16 aprilie.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. sa fie motivul pt care o firma germana a anulat zborurile de pe aeroportul din Cluj si s-ar putea si de pe cel din Sibiu? Se zvoneste ca va porni o rafinarie in 45 de zile, poate ii salveaza romanii, dar poate ca ar fi bine ca si altii sa se ”inteleaga” pt armonie in lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.