Criza economică face curăţenie în cele mai corupte state din UE

„Presa de la noi e pesimistă şi catastrofică. Iar politicienii opoziţiei alimentează un climat iacobin, care nu face bine ţării”. Judecătorii „sunt cancerul democraţiei noastre. Există, din partea lor, încercări repetate de subversiune”. „Citesc o carte despre scrisorile lui Mussolini către (amanta sa) Claretta şi el a zis la un moment dat: «Dar nu înţelegi că nu contez deloc, pot face doar recomandări». Iată, mă simt în aceeaşi situaţie.”

Acestea sunt doar câteva din declaraţiile lui Silvio Berlusconi, al doilea premier al unui stat UE care cade în mai puţin de o săptămână din cauza incompetenţei în a gestiona criza cu care se confruntă ţara pe care o conduce. Relatând despre prestaţia lui Berlusconi la ultimul summit G20, Le Monde vorbea despre izolarea acestuia, confuzia, remarcile sale rupte de realitate şi despre lipsa întâlnirilor bilaterale. El a avut parte doar de o bătaie pe umăr din partea preşedintelui SUA, pe treptele hotelului Carlton din Cannes.

Silvio Berlusconi şi-a ales si succesorul, avocatului sicilian Angelino Alfano, 41 de ani, actualul lider al partidului lui Berlusconi şi fost ministru al Justiţiei. Il Cavaliere a anunţat că nu va mai candida şi a subliniat că a sosit momentul schimbului de generaţii.

Moravurile nu par însă să se schimbe. Alfano s-a remarcat la începutul mandatului său, în 2008, prin legea care îi poartă numele, declarata neconstituţională un an mai târziu. În 2008, imediat după revenirea la putere a lui Berlusconi, Alfano a iniţiat o legea prin care preşedintele Italiei, preşedinţii celor două camere şi premierul erau declaraţi imuni, iar procesele în care erau implicaţi erau suspendate pe durata exercitării mandatului, indiferent de natura faptei.

Comentatorii italieni şi străini arată că Berlusconi a încercat cu disperare să se agaţe de putere pentru a scăpa de procesele în care este acuzat de evaziune fiscală sau relaţii sexuale cu minore. Recent, parchetul din Roma a deschis o anchetă în care este suspectat de evaziune fiscală şi fiul lui Berlusconi, Piersilvio, vicepreşedintele trustului Mediaset. Se adaugă declaraţii ale foştilor lideri ai Mafiei, potrivit carora, Forza Italia, primul partid al lui Silvio Berlusconi, „era fructul tranzacţiilor dintre stat şi mafia”.

Rămas fără imunitate, Berlusconi are de ce să se teamă. În Italia există deja precedentul Bettino Craxi, fost prim-ministru socialist, investigat în cadrul operaţiunii „mâini curate”. Craxi a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Sprijinit de Berlusconi, el a fugit în Tunisia, în 1994, unde a murit şase ani mai târziu.

Grecia este un alt exemplu al modului în care un stat corupt se îndreaptă către faliment. Grecia este un sistem feudal controlat de două „dinastii” politice, în care 40% din PIB reprezintă economia neagră, relata Liberation în urmă cu un an. Pentru grecii de rând, statul este văzut ca fiind în slujba câtorva familii, care îl utilizează pentru a-şi asigura clientela.

Timp de 30 de ani, puterea a fost deţinută fie de familia Karamanlis (Konstantinos Karamanlis a fost de patru ori premier şi apoi presedinte, iar Costas, fiul său, a fost premier) şi Papandreou (prin Georgios-tatăl, Andreas-fiul şi Georgios-nepotul, actualul premier demisionar). Rămân doar zece ani din istoria democratică a ţării, în care puterea a revenit altor familii, precum Simitis sau Venizelos.

Pentru Italia şi Grecia, aşa cum ar putea fi cazul şi altor state UE în care corupţia este la cote înalte, criza economică este un catalizator pentru acţiunile de curăţire a mediului politic. Potrivit Transparency International, indicele de percepţie al corupţiei plasa România pe locul 25 în UE, în timp ce Italia era pe locul 24, iar Grecia pe 27, ultimul loc. Istoria recentă a statelor europene arată că marile nume pot cadea repede în dizgarţie.

Fostul preşedinte Jacques Chirac este judecat în acest moment pentru finanţarea ilegală a partidului său în perioada mandatului de primar al Parisului. Predecesorul său la Elzsee, François Mitterrand, a fost acuzat şi el de folosirea serviciilor secrete în interceptarea unor convorbiri telefonice pentru a păstra secretul asupra fiicei sale Mazarine. „Cancelarul unificarii”, Helmut Kohl, şi-a încheiat cariera politică cu capul plecat, recunoscând implicarea sa în finanţarea ilegală a Uniunii Creştin-Democrate. În perioada 1989-1998, Kohl şi-a finanţat partidul cu peste 14 milioane de mărci, provenite din vânzarea unor tancuri germane în Arabia Saudită. Tony Blair a fost primul premier britanic audiat într-un dosar penal în timpul mandatului, în scandalul de finanţare a Partidului Laburist, în schimbul unor locuri în Camera Lorzilor şi conferirii de titluri nobiliare.