CRIZA leului. Teodorovici și BNR, schimb de replici

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a transmis, vineri, „precizări” referitor la evoluția cursului de schimb din ultima perioadă, arătând, ca și PSD, către BNR, fără a-și asuma consecințele „ordonanței lăcomiei”.

Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, Banca Națională a României este instituția care trebuie să stabilească și să supravegheze respectarea regimului valutar și să elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul României.

Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din același act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabilește cursurile de schimb pentru operațiunile proprii pe piața valutară și elaborează balanța de plăti şi alte lucrări privind poziția investițională internațională a României. De altfel, așa cum declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în 2011: “(…) protejăm moneda națională, este produsul nostru, așa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituție emite leul şi până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul”. De aceea, pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-și respecte toate obligațiile legale. Guvernul își dorește o cooperare loială cu Banca Națională a României, pentru armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

În replică, BNR a trimis, vineri seara, referitor la mesajul Ministerului Finanțelor Publice privind cursul de schimb valutar leu/euro, că s-au luat decizii fără o consultare prealabilă a sa și care „care afectează politica monetară a băncii centrale și stabilitatea financiară a țării”.

„Banca Națională a României este implicată permanent, cu atât mai mult în aceste zile, în elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb, în conjunctura determinată de factori interni și internaționali. În acest context, BNR își dorește ca și până acum «o cooperare loială cu Ministerul Finanțelor Publice pentru armonizarea politicilor fiscale și monetare în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri». O asemenea colaborare presupune, însă, o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale și stabilitatea financiară a țării”, scrie într-o declarație de presă a purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu, cu privire la comunicatul de presă al Ministerului Finanțelor Publice, din aceeași zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. Contrar aberatiilor analfabetului lui orlando de la PSD(care s-a afcut de ras recent la prezentarea prioritatilor Romaniei la Presedintia Connsiliului UE!), Moneda nationala in orice Economie de Piata este Oglinda Economieie Tarii respective, reflecta starea Economiei Tarii: o Economie puternica are o Moneda puternica.
    Un simulacru de Economie de piata pe model Valcov-PSD are un Leu jigarit, de care Euro si Dolarul si Lira si ROBORul nu se impiedica!
    Rusine, populistilor, ati distrus Economia, ati adus Romania in prag de faliment si aruncati vina ba pe Johannis, ba pe Isarescu, ba pe Soros, ba pe Ciolos, l-ati lasat pe Basescu ca era prea-prea, prea-demult!
    UE pregateste Bugetul pe 2021-2026, cu Orlando in fruntea ei, in timp ce analfabetul Orlando NU are inca Buget pe 2019 in tara unde e Minsitru de finante, ce-or zice cei din UE, cum s-or uita la acest impostor numit Orlando discotecarul?!
    Sictir!

    • „Moneda nationala in orice Economie de Piata este Oglinda Economieie Tarii respective, reflecta starea Economiei Tarii: o Economie puternica are o Moneda puternica”:)))))Lili, asta se spune pana cand cere cineva vreo lamurire din partea Bancii centrale(SRL sau SA), ca dupa asta totul se bazeaza pe „emotii” sau „libertatea presei” masurate de alte SRL-uri, cum ar fi Standard&Poor’s sau Moody’s!Ti se pare normal ca BNR sa fie „auditata” de o firma pe care si-o alege ea?De ce a trecut BNR de la Deloitte&Touche la KPMG?A trecut de la hohote de ras la zambete ironice?

  2. VIDEO E. Teodorovici a livrat gargară şi la Bruxelles.
    Ministrul de Finanţe Teodorovici a dat dovadă de o prestaţie lamentabilă la Bruxelles, într-un moment în care România trebuia să îşi impună priorităţile pentru cele 6 luni în care deţine preşedinţia Consiliului UE.
    Discurs citit de pe foaie, răspunsuri vagi şi jumătăţi de răspunsuri, dar şi evitarea unor clarificări, acesta a fost tonul dat de România, prin vocea ministrului de Finanţe E. Teodorovici, la startul primei Preşedinţii a Consiliului UE.
    În calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Afaceri Economice şi Financiare(ECOFIN) ale UE, Teodorovici s-a aflat, luni, în faţa membrilor Comisiei afaceri economice şi monetare (ECON) din PE, pentru a prezenta priorităţile Preşedinţiei române a ECOFIN pentru următoarele 6 luni. Mai mult, el are rolul de a coordona afacerile economice ale întregii Uniuni timp de 6 luni.
    În ciuda misiunii extrem de importante, Teodorovici a avut o prestaţie care a fost caracterizată de cei din sală drept „foarte slabă”. „A «reuşit», în primul rând, să rateze toate şansele de a lua o poziţie publică în avantajul României pe dosare extrem de importante precum Fondul Monetar European, capacitatea bugetară a zonei euro şi Funcţia Europeană de Stabilitate a Investiţiilor.
    Mai mult, Teodorovici a generat confuzie şi cu privire la Fondul Monetar European.
    Întrebat punctual ce surse de finanţare vede pentru acesta, ce condiţii pentru accesarea fondurilor propune şi dacă România e pregătită să contribuie la finanţarea lui, Teodorovici a spus că acest dosar e blocat, deşi europarlamentarii îl au în discuţie.
    „Teodorovici a dat un răspuns vag, dar care arăta o contradicţie cu poziţia CE, instituţia care a propus dosarul”, a spus Mureşan.

    • Trebuia demult schimbat Isarescu si gasca lui si trimisi cu LiLi pe campii, ca numai acolo pot rumega si abera in liniste pentru cei din afara! Apropo, cand va fi tras la raspundere Isarescu Pentru prabusirea bancilor de la Revolutie pana in prezent? Bancoop, Bancorex, Banca Agricola, FNI, Federalcop etc.

    • @dacus. Înțeleg ca domnul Isărescu este de vina pentru faptul ca băncile jelite de tine au dat credite neperformante, adică credite pe baza de buletin și legitimație de partid sau de infractor, fără sa le intereseze dacă împrumutatul poate sau nu poate restitui creditul și nici dacă are sau nu are un bun imobil de cel puțin aceeași valoare cu suma împrumutata. A avut bunica un picior de lemn pe care nu-l mai utiliza, cu ala s-a girat creditul și banca a fost de acord.

  3. Vorba lui Daia:Domnul Tuca..asta domnul Turcescu, pardon, domnul Teodorovici,poti fi macar o data in viata serios?

  4. Nu înțeleg de ce tovarășul Teodorovici arata cu degetul către BNR. Nu e nevoie de interventia Bancii Nationale. Dusmanii natiunii au atacat leul nostru drag profitand de faptul ca onorabila coalitie PSD-ALDE s-a aflat in vacanta. Ce sa faca saraca Veorica singura cu dusmanul de clasa? Acum ca s-au intors din vacanta tovarasii Dragnea, Valcov si Tariceanu, leul se va umfla ca un cimpoi iar euro se va duce in jos pana se va pierde in pamant. Vin vremuri bune, ce mai…

  5. Este extrem de greu de inteles, cum au ajuns leprele natiunii sa conduca Romania !.

  6. De ce razi Teo ? Scroafa-i moarta in cotet ! Cursul a luat-o la vale si nu se va opri decat dupa ce criza amorsata de masurile populiste concepute de smenarul Valcov si implementate de Teo si Volguta va pustii Romania ! Faptul ca smenarii astia isi vor rupe gatul nu ne va mai putea consola de loc.

  7. Adica bnr s-a suparat ca joianis, ca nu le-au cerut intai voie lor. Si acum se razbuna, ca sa aiba argument: vedeti ce se intampla, daca nu intrebati?

  8. Cand esti #rezist in general esti foarte prost. Bancile fura prin diverse mecanisme de la toti romanii, indiferent daca au credite sau nu, indiferent daca ai calcat vreodata intr-o banca. Sa aperi acesti camatari care fac profituri de 3 ori mai mari decat media europeana este demn de prostia #resist. Cine credeti ca plateste extraprofitul bancilor si cine poate crede ca exista argumente pentru acest extraprofit, in afara de lacomie!Sa aperi bancile este ca si cand ai scuipa pe Romania! Cand esti #rezist esti fie foarte prost, fie interesat! Pe voi #rezistentilor va apara Isarescu de la Bilderberg, cat mai poate, ca e batran, o sa crape in curand, o mearga in iad, pentru ca atat rau cat a facut acest demon imbracat in costum, rar gasesti!

    • Ei nu sunt prosti, sunt platiti sa faca gargara si sa incerce sa manipuleze, se pare ca le reuseste din ce in ce mai putin, de aia sunt si asa de agresivi in ultima perioada. Daca si-ar da foc ar fi si mai bine!

  9. Ministrul Teoderovici versus BNR: Amandoi sunt bine intentionati . De ce nu ajung la un consens? Problema de comunicare: nu se discuta direct ci prin intermediul presei.

  10. Toate semnele si presiunile facute de ciuma rosie impotriva BNR si a sistemului bancar ne arata ca Teodorovici urmareste sa se imbogateasca de pe urma fluctuatiilor cursului valutar. Teodorovici face presiunui asupra BNR ca sa-i ofere lui pontul si sa stie cand intervine BNR pe piata. S-ar putea sa reuseasca, pentru ca in afara de Isarescu si inca doi trei oameni, cam tot BNR este intesat cu oameni ai ciumei rosii. Pe astia din ciuma rosie ii gasesti peste tot ca pe gandacii de bucatarie.

  11. Rubrica de Comentarii a Ziarului „Cotidianul” este frecventatà 9o% de înalti specialisti în economie , finante , industrie si comert ! Ce este ciudat , bizar : nici unul dontre acestia nu are demnitàti administrative , executive , ministeriale ! De aici , probabil , limbajul lor ultimativ : totul se nàruie !
    Un comentator cu nume feminin exceleazà prin profesionalismul analizei , de parcà ar fi fost prezent peste tot , în acelas timp si chiar ar fi citit în intentiile reprezentantilor României!
    Dar , caimacul comentariilor îl constituie limbajul în care se exprimà „specilistii” în toate : de o bogàtie nesperatà , de o expresivitate de invidiat , ce mai -adevàrati stilisti ! „Stilisti” în imprecatie , grosolànie , vulgaritate , abjectie ! Se poartà, fost prim ministru , lideri de partid,
    senatoi , rezentatori tele , ziaristi ! Toti se exprimà ca la usa din zicalà , grotescul este absolut !
    O nouà limbà s-a nàscut din violentà , analfabetism , narcisism de mahala de prostitutie verbalà si comportamentalà ! Limba românà este pe cale de a fi intoxicatà de venin si imposturà !

  12. Comentariile refelecta cine sunt adevaratii cititori ai unui fost ziar relativ independent – numit COTIDIANUL

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.