Criza pubertății, criza adolescenței, în prim-plan la FESTin pe Bulevard

Dinamic şi inventiv, în permanentă căutare a unui profil definitoriu, în condiţiile unei oferte festivaliere concurente excedentare – şase festivaluri de teatru concomitente la Bucureşti în luna octombrie, un răstimp, e adevărat, propice, cu vreme încă blândă şi plăcută, tocmai bună pentru setea de artă a celor dornici să se întoarcă în sălile primitoare –, Fest(in) pe Bulevard şi-a îmbogăţit anul acesta oferta spectaculară cu reprezentaţii din şapte ţări (România, Republica Moldova, Germania, Bulgaria, Croaţia, Coreea de Sud, Argentina), de pe trei continente (Europa, Asia, America de Sud). Preocuparea constantă a conducerii teatrului de a-şi atrage, asigura şi forma categoriile de public e evidentă în strategiile constante, dar şi în tematica  ediţiilor, care urmăreşte de fiecare dată criza, atât de frecventă în diferitele domenii ale vieţii, ţinând de însăşi esenţa existenţei şi generând intense conflicte dramatice. Interesând, prin implicaţiile inerente, grupuri numeroase de oameni.

Axată anul acesta pe Criza pubertăţii, criza adolescenţei, manifestarea a ţintit mai cu seamă publicul tânăr, categorie umană într-o vijelioasă schimbare, prin transformările fiziologice şi psihologice multiple, dar şi prin adaptarea şi integrarea în noua eră digitală. Extrem de mobili, cu neaşteptate impedimente interioare, reaşezări şi disfuncţii ale relaţiilor cu familia, grupul de colegi şi de prieteni, cu dificultăţi în dezvoltare şi în  încadrarea socială, adolescenţii devin enigme pentru cei din jur, de multe ori, izolaţi şi însinguraţi. Au noi deprinderi, aşteptări şi complicaţii, probleme şi predilecţii adesea greu de sesizat, de acceptat şi de urmat de generaţiile mai vechi.

Tineretul – mai cu seamă, preadolescenţii şi adolescenţii – au devenit o prioritate în investigaţia de toate tipurile şi, fireşte, în abordarea dramatică, dar şi în aceea spectaculară. De aceea, tema centrală a festivalului a antrenat nu numai o suită de criterii care au ghidat repertoriul reprezentativ, realizat de cele trei selecţionere, directoarea teatrului şi a festivalului, Marinela Ţepuş, Raluca Rădulescu şi Narcisa Mocanu, ci şi dezbateri teoretice, între care, aceea moderată de Cristina Rusiecki, intitulată Teatru.Versiunea 2.0, referitoare la vârstă şi la particularităţile ei psiho-sociale, în care şi-au adus contribuţia experţi ai crizei – scriitoarea Simona Popescu, psihologul şi scriitorul suprarealist Sebastian Reichmann, regizorii Alexander Hausvater – care a făcut ample referiri şi la experienţa lui de viaţă –, Ion Mircioagă şi tânărul Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul a păstrat aceeaşi structură complexă cu şase secţiuni, care vădesc preocuparea pentru diversitatea ofertei repertoriale, în dorinţa de a-şi atrage şi mulţumi un public cât mai numeros: Bulevardul comediei, Premiere în FEST(in), Invitaţi speciali, Criza adolescenţei, Text sau pretext, Evenimente conexe (spectacole de stradă, coordonate de Mihai Lungeanu, casting de public, expoziţia de fotografii a Mariei Ştefănescu, cu imagini din montările Nottara, spectacole-lectură la Librăria Cărtureşti-Verona, lansări de carte de teatru, In memoriam, care a comemorat marii actori, pe George Constantin, Ruxandra Sireteanu, Petrică Popa, şi deopotrivă, Vedeta de lângă tine, care a celebrat artişti îndrăgiţi, aflaţi în activitate.

Teatrul Nottara a găzduit şi Întâlnirile AICT.ro, moderate de Oltiţa Cântec, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru din România. S-au dezbătut probleme de prim interes ale breslei, Critica de teatru între print şi on line şi, în directă legătură cu tema festivalului, Teatrul pentru adolescenţi, o nişă în expansiune. Secţiunea, devenită tradiţională, Bulevardul comediei, a beneficiat de un juriu, alcătuit din spectatori fideli şi avizaţi ai teatrului, prezentaţi pe larg de Andreea Marin, în deschiderea manifestării, care a prefaţat şi a instaurat totodată atmosfera colocvială şi apropiată, în care s-a desfăşurat dialogul direct cu publicul, după paisprezece dintre reprezentaţiile din fiecare seară. Toate acestea au transformat teatrul într-un spaţiu intim şi primitor, al întâlnirilor prieteneşti, oferind spectatorilor o atmosferă aparte, îmbietoare la vorbă şi la exprimarea opiniilor.

Spectacolele s-au desfăşurat la Teatrul Nottara, în cele două săli, la Teatrul Ţăndărică, la Teatrul Odeon, la Teatrul Naţional I.L.Caragiale, la Teatrul Act, la Institutul Maghiar Balassi şi în autobuz, la Librăria Cărtureşti-Verona. Ceea ce probează vocaţia teatrului Nottara spre deschidere, asocieri, reciprocă recunoaştere între instituţii. Bine strunit şi precis executat de echipa de organizatori, întregul mecanism festivalier a funcţionat impecabil de-a lungul celor douăsprezece zile încărcate, cu toată multitudinea lor de evenimente.

În spectacolele stradale, în plină zi, actorii au întâmpinat trecătorii, instaurând ad hoc sărbătoarea, jocul şi discuţia despre teatru…

La festival au participat trei teatre din Chişinău, dând seamă de arta scenică a basarabenilor. Invitat special, Teatrul de Revistă Ginta Latină, aflat într-o relaţie specială, foarte apropiată, cu Nottara, a deschis seria de spectacole cu comedia neagră, My darling Missis Kronky de John Patrick, în regia directorului instituţiei, Mihai Ţărna (semnatar şi al ilustraţiei muzicale), care, la începutul festivalului a adresat cuvinte emoţionante publicului. Bizuit pe un umor aparte, în care scenografia lui Adrian Suruceanu a avut o contribuţie aparte, graţie ingeniozităţii de a crea un spaţiu dărăpănat, în neîncetată surpare, spectacolul a amuzat prin şansa protagonistei, întruchipată cu bonomie de Lilia Bejan, de a dejuca fără voie, dar salutar şi sistematic, urzelile sinistre ale unei şleahte de infractori înrăiţi – cărora le-au dat chip pitoresc Ion Munteanu, Alexandru Rusu, Dana Rusu-Ciobanu, Nicu Ţărna, Vitalie Jacota –, prin simpla ei bună-credinţă şi generozitate, cu totul străină de primejdiile puse la cale.

Înscrise în tema crizei, celelalte două trupe din Republica Moldova au avut în centrul conflictului copilăria nefericită, spulberată, prin cruzimea destinului implacabil sau din inconştienţa şi iresponsabilitatea părinţilor. Teatrul Eugène Ionesco s-a prezentat cu  faimoasa piesă, adesea montată la noi, Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Petru Vutcărău, în care actorii s-au remarcat nu numai prin dramatismul partiturilor, ci şi prin rostirea literară îngrijită şi prin jocul firesc şi tulburător. Tânărul interpret al lui Oscar, Ştefan Bouroşu, a fost nominalizat, de altfel, pentru interpretarea plină de prospeţime şi candoare, în tandem cu inimoasa lui prietenă, Tanti Roz, – întruchipată cu discretă omenie de Ala Menşicov – care a încercat din răsputeri, cu cele mai fanteziste trucuri, să-l aline în suferinţă. Cadrul realizat de Tatiana Popescu, luminat alb-ceţos, ireal a reprodus atmosfera de spital şi de boală incurabilă, febrilă şi insidioasă, în care apariţiile deznădăjduite şi stângace ale părinţilor băiatului (Laurenţiu Vutcărău, Inna Colbasiuc), sau ai fetei (Iuliana Vornicescu, Dan Melnic), ca şi ale doctorului Duserdolff (Anatol Guzic) nu fac decât să sporească anxietatea micului suferind în faţa sfârşitului implacabil. Doar prezenţa micuţei Peggy Blue (fragilă, naturală şi copilăroasă, Ştefania Vutcărău), pe care tot el o îmbărbătează, mai aduce o rază de căldură repede trecătoare înaintea întunericului necruţător, în care, nevârstnic şi speriat, Oscar exersează, ca într-un funest joc accelerat, viaţa netrăită şi înfruntă îngrozit marea trecere.

Teatrul Naţional Satiricus I.L.Caragiale a evoluat cu Puştoaica de la etajul 13 sau Dragă societate de veşnic tânărul dramaturg şi om de teatru Mircea M. Ionescu, o piesă în care eroina cade victimă neînţelegerilor părinţilor, care o sacrifică în războiul conjugal, iar după despărţire, o abandonează în voia sorţii, fiecare văzându-şi de ale lui, risipindu-se în lume. În regia lui Sandu Grecu, monologul devine un spectacol muzical, cu o distribuţie numeroasă, înscenând relatarea, în care scenele de grup sunt animate şi definite de dans. Rând pe rând, mama (Natalia Caraman), arţăgoasă, plină de ură pentru fostul soţ, etalându-şi amanţii (Eugeniu Matcovschi, Artiom Oleacu) fără jenă, dezmăţat, în faţa fetei şi expunând-o la molestări, tatăl (Alexandru Crîlov), cu ambiţiile lui pripite şi lipsite de tact şi răbdare, dezertând repede de la obligaţiile paterne, bunica (Nina Toderico), rece, dură şi agresivă, antrenorul de tenis (Roman Mălai), progresiv neimplicat, diriginta obtuză şi răuvoitoare sunt răspunzători de rătăcirea şi decăderea fetei, de traumele suferite – viol, avort, droguri – şi tovărăşiile distrugătoare şi, în final, de sinuciderea ei. În rolul Puştoaicei, a ieşit în evidenţă talentul Alexandrinei Grecu, nominalizată şi ea pentru interpretare feminină, studentă în anul întâi la actorie, la Universitatea din Sibiu; dar şi constantul devotament al trupei, care a secondat-o cu dăruire. Această prezenţă remarcabilă a teatrelor basarabene, cuprinzând arealul teatral românesc pe întinderea sa istorică, prefaţează sărbătorile Unirii, în care, nu întâmplător, Nottara se implică devotat, din bună vreme.

Tot din secţiunea Criza pubertăţii, criza adolescenţei a făcut parte spectacolul Somnambulism, producţie a Teatrului Nottara, de autoarea rusă Iaroslava Pulinovici (traducere: Bogdan Budeş), în care vârstei imaturităţii şi bulversărilor existenţiale îi aparţine nu numai fiul familiei, ci şi indecisul, şovăielnicul, neisprăvitul lui tată, Slava. Scenografia Rodicăi Der materializează frământările personajelor şi oscilaţiile lor abulice, tortura morală în faţa unor adevăruri greu de dus. Volute bizare răsucite ca nişte şerpi sau monştri încadrează scena, ridicate ameninţător pe un teren contorsionat şi vălurit, presărat cu crucile cimitirului, având în centru un soi de tablă cu anunţuri anulate prin linii. După moartea soţiei, Slava, interpretat cu forţă interioară de Ion Grosu, află că băiatul pe care l-a crescut nu e fiul său. Natură amorfă şi nesigură, e cu totul nepregătit (cine n-ar fi?) să digere şi să gestioneze această năucitoare noutate. Vestea îi răstoarnă echilibrul, oricum precar, se apucă să bea în neştire, neglijându-şi nu numai datoriile familiale, ci şi pe acelea profesionale, care îi asigură existenţa. Bunăvoinţa colegilor (Karl Baker, Sorin Cociş) nu-l ajută cu nimic, în ciuda prieteniei, sincerităţii, înţelegerii lor.

Meritul tânărului regizor Alexandru Mâzgăreanu este nu numai acela de a fi conturat foarte exact caracterele, ci şi acela de a fi decupat ferm situaţiile şi a le fi dozat cu măiestrie. A rezervat studiului şi relevării motivaţiilor o atenţie deosebită, izbutind să surprindă nociva împletire de iresponsabilitate, amărăciune, dezamăgire de sine şi de ceilalţi a protagonistului. Rănit şi ultragiat în ce are mai firesc, paternitatea, Slava, care nu a excelat vreodată nici ca părinte, nici ca soţ, se trezeşte singur, neajutorat în cele mai elementare îndatoriri casnice şi menajere. Şi, mai cu seamă, devastat de indecizia poziţiei sale, a rolului său. Ce îi este el băiatului? Ce datorii îi revin? Ce să facă cu el? Cum să procedeze ? Ce să-i spună?

Scenele de confruntare cu Slava îl dezvăluie, îngrozit, blocat în faţa avalanşei de neînţeles a noutăţilor şi a izbucnirilor neobişnuite şi insuportabile ale acestuia. Orfan, confuz şi neajutorat, vulnerabil, fireşte că nici el nu e în stare să se descurce în noua situaţie. Se însingurează, fuge de la şcoală, îi e groază de orice companie. E incapabil să facă faţă frământărilor, dezvăluirilor şi agresivităţii tatălui, duşmăniei sale involuntare şi inconştiente, care transferă asupra lui resentimentele şi umilinţa de care băiatul nu e vinovat. Şi îl alungă. Dar sentimentele filiale ca şi acelea paterne sunt un teren mult mai adânc, mai plin de legături, de hăţişuri, de imponderabile şi afecte neştiute decât poate cuprinde raţiunea, orgoliul, fie el rănit. E uimitoare intuiţia şi cunoaşterea de viaţă a tânărului regizor, capacitatea lui de a decela nuanţele, de a doza timpii, pauzele, lucrurile nerostite sau oprite în ultima clipă. Toată această latură dostoievskiană a conflictului e condusă cu subtilitate şi siguranţă.

Slava nu se descurcă nici în vechea lui relaţie amoroasă, care se destramă precipitat tocmai acum, deşi are prilejul să se legalizeze. Copleşit de frământările sale şi de complicaţiile în care s-a trezit, eroul fuge îngrozit de perspectiva oficializării legăturii, dispărând şi cufundându-se în alcool. Şi mărturisindu-şi, la strâmtoare, epuizarea sufletească şi evaziunea. Crenguţa Hariton a realizat în Alla, iubita răbdătoare şi neconsolată, care descoperă marele eşec al aspiraţiilor sale matrimoniale, exact pe când lucrurile păreau să se rânduiască prin intervenţia destinului. Actriţa şi-a surprins eroina cu sensibilă înţelegere şi nuanţare, atât în afecţiunea ei tandră şi profundă, dornică de stabilitate şi ocrotire, cât şi în iritarea în faţa absurdităţii situaţiei şi a reacţiilor haotice ale celui iubit.

Excelentă apariţia Dianei Roman care face dintr-un rol episodic un portret remarcabil, concentrând o întreagă biografie. Apariţia fetei care şi-a pierdut logodnicul e adevărată, profundă, zguduitoare. Frumuseţea, suferinţa, deruta, disperarea ei îi dau o pondere scenică, ce o transformă în pandantul curat, limpede, vijelios al suferinţei.

Întregul spectacol s-a definit printr-o trăsătură din ce în ce mai rară pe scenele noastre: exerciţiul dramei, intensitatea interioară. Aspiraţia spre măiestria actoricească. Aceasta este una dintre calităţile majore ale regizorului Alexandru Mâzgăreanu, care iese în evidenţă tocmai prin precizia decupajului şi a construcţiei, dar şi prin lucrul migălos cu actorii. Ceva mai puţin obişnuit, dată fiind vârsta lui.

Crescând an de an în exigenţă, disponibilitate, semnificaţie şi valoare, Fest(in) pe Bulevard 2017, a abordat complex problematica crizei adolescenţei, selectând spectacole deosebit de interesante.

Oferind publicului 39 de spectacole în unsprezece zile, şi-a multiplicat şi şi-a intensificat reuniunile de reflecţie artistică, printr-o tematică de acută actualitate şi relevanţă, şi-a diversificat relaţiile parteneriale şi a adăugat un plus de eleganţă şi vizibilitate prin prezenţa Andreei Marin, ca prezentatoare, şi prin parteneriatul cu BNW (Automobile Bavaria Group), care a adus ultimele modele ale celebrei mărci în serviciul invitaţilor, ca la marile manifestări internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.