Nici bine nu se răcesc reflectoarele din studiourile de televiziune în care politicienii îşi dau cu părerea în legătură cu solicitări privind ridicarea imunităţii parlamentare, cu decizii ale procurorilor ori cu hotărâri ale instanţelor de judecată, că imediat apare o reacţie a CSM. Cel mai adesea, Consiliul Superior al Magistraturii constată că politicienii „au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare şi au adus atingere independenţei, imparţialităţii şi prestigiului“ procurilor sau judecătorilor. Cine a fixat limitele libertăţii de exprimare şi care sunt acestea, CSM-ul nu a explicat niciodată. Cum nu a explicat nici ce se întâmplă după ce politicienii critică acţiuni ale procurorilor sau decizii ale judecătorilor. Procurorii şi judecătorii se sperie şi se ascund în munţi, nu se mai fac anchete, nu se mai ţin procese, nu se mai dau condamnări şi nu mai face nimeni puşcărie sau ce?
CSM-ul se grăbeşte să sancţioneze orice declaraţie cu accente critice făcută de politicieni, în aplauzele fanilor statului de drept, însă nu este la fel de harnic atunci când România este obligată de CEDO să plătească din bani publici pentru boacănele făcute de procurori sau judecători. Acelaşi CSM, dar şi judecători ori procurori pe persoană fizică, îşi permit să certe Parlamentul României pentru că nu se execută imediat ce primesc o solicitare privind ridicarea unei imunităţi parlamentare. De parcă în lege nu ar scrie clar că Parlamentul poate să voteze în favoarea sau împotriva unei solicitări formulate de organele de anchetă.
În orice ţară normală la cap, funcţionează separaţia celor trei puteri în stat, adică puterea executivă, puterea judiciară şi puterea legislativă. În România, ţară căreia unii îi spun stat de drept, puterea judiciară încearcă să călărească puterea legislativă, iar când nu reuşeşte pe deplin, o ceartă de faţă cu toată lumea şi o trimite să stea la colţ. În România, Parlamentul, unul dintre pilonii de bază ai unei democraţii, este de mult fisurat, din cauza multiplelor lovituri primite ba de la Preşedinţie, ba de la Justiţie, ba de la Societatea Civilă, ba de la Presă. Parlamentul României este departe de a funcţiona aşa cum ar trebui şi de a fi populat cu oamenii de care ar avea nevoie, însă nici nu poţi să-l scoţi vinovat pentru toate relele din ţara asta. Parlamentarii, indiferent de activitatea lor, sunt prezentaţi ca făcând cu toţii parte din aceeaşi gaşcă de indivizi fără minte, fără obraz, fără scrupule şi fără limite, când vine vorba de afaceri necurate. Din această cauză, Parlamentul, care-n orice ţară normală la cap reprezintă unul dintre stâlpii săi de bază, are cea mai proastă imagine, în ochii opiniei publice, dintre toate instituţiile.
Şi-atunci, oare Parlamentul României nu ar trebui să-şi facă şi el un CSM care să se răstească la angajaţii Justiţiei pentru că „au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare şi au adus atingere independenţei şi prestigiului“ puterii legislative?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.