Cu tunurile pe angajatori

lei, inflatie

Inspectorii de muncă au aplicat operatorilor economici, în perioada 2 – 13 iulie 2018, amenzi în valoare de 5,129 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al instituției, au fost depistate 446 de persoane care lucrau fără forme legale, dintre acestea 67 erau din judeţul Bihor, 41 în judeţul Constanţa şi 36 din Timiş.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 2.290 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 5,129 milioane de lei, din care 4,550 milioane de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 592 de angajatori.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.802 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 598.500 de lei.

Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 212 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate drept accidente de muncă. Dintre acestea, 81 au avut loc în Bucureşti şi 27 în judeţul Argeş.

„Suntem în plină campanie naţională privind verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte instruirea şi informarea lucrătorilor în activităţile din domeniul construcţiilor şi urmărim, totodată, prevenirea, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia şi în unităţi care desfăşoară activităţi în staţiunile de pe litoral. Având în vedere operarea modificărilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018, consider că este binevenită în continuare clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor şi în ceea ce priveşte contractului individual de muncă, completarea şi transmiterea datelor în Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor. De asemenea, vom insista pentru cunoaşterea şi conştientizarea beneficiilor muncii legale si asupra riscurilor la care se expun atât angajaţii cât şi angajatorii în cazurile de muncă nedeclarată”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.