Cum au pierdut românii 21,9% din pensia privată

Fiecare român care contribuie la pilonul II de pensii pierde lunar 21,9% din pensia privată pentru că nu s-a respectat calendarul inițial de contribuții, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație a BNR.

”Calculând cu cât va fi pensia privată mai mică din cauza nerespectării calendarului inițial de contribuții la pensiile Pilon II am ajuns la o concluzie tristă: nerespectarea calendarului se traduce într-o pierdere pentru fiecare român de nici mai mult nici mai puțin de 21,9% din valoarea acumulată în contul de pensie privată la vârstă pensionarii! Deci pensie privată lunară cu 21.9% mai mică. Este mult? Este puțîn? Eu cred că este enorm. Mai ales în condițiile în care noi am contribuit suma întreagă de CAS, doar că diferența a rămas în buzunarele statului”, susține Popa.

De unde provine această diferența? Din faptul că nu s-a respectat calendarul inițial de creștere a contribuțiilor.

”Pe scurt, la administratorii de pensii private au ajuns mai puțini bani decât spunea legea. În 2017 de exemplu, în loc să fie transferat către contul de Pilon II 6% din salariul brut, s-a transferat doar 5,1%. Iar odată cu transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, calculul a fost făcut anapoda, tot în defavoarea noastră (surprinzător). Pentru a se menține transferurile, contribuția trebuia să fie 4,1% din salariul brut, dar decidenții au hotărât să fie 3,75%. Se observă astfel cât de important este nivelul contribuției la calculul pensiei pensiei viitoare. Din calcule reiese că în scenariul actual, comparativ cu scenariul prevăzut de legea din 2004, pensia privată va fi mai mică cu 21,9%. Pensiile private nu sunt precum cele speciale, depind de muncă ta și nu a altora, trebuie să contribui pentru a acumula, trebuie să economisești pentru a avea la pensionare. Sunt precum un cont bancar, dacă îl alimentezi (mai) puțin, atunci desigur că (mai) puțîn vei avea, chiar dacă randamentul este bun. Iar statul a decis să fie (mai) puțin”,  a mai spus Popa.

Calculele sunt făcute pentru un român care câștigă toată viață salariul mediu pe economie. ”Pentru calcule am folosit datele despre salariul mediu anual de la INS pentru perioada 2007-2020, prognozele oficiale ale Comisiei Naționale de Prognoza pentru intervalul 2021-2025, o estimare de 3% creștere anuală a salariului până la vârstă pensionarii, randamentul mediu anual al fondurilor de pensii conform datelor istorice și o estimare de 5% pe an pentru viitor. Cât de pregătiți sunteți pentru perioada pensionarii? Știți ce valoare ați acumulat în contul de pensie privată? Știți ce sold ar fi trebuit să acumulați dacă cota de contribuție respectă Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat în formă să originală?” s-a întrebat oficialul BNR.

Conform acestuia, România are nevoie urgent de o reforma a sistemului de pensii. Demografia, emigrația și faptul că doar o mică parte din contribuția de CAS se adună în Pilonul II desigur că nu ajută.

Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 5172 Articole
Author

12 Comentarii

  1. 1- romanii nu contribuie decat la un eventual pilon 3;
    2- la pilomul 2 contribuie angajatorul;
    3- pilonul 2 nu este pensie privata, este o cota din contributia angajatorului administrata privat, ca sa imbogateasca vreo 7 bogati privati cu aprox 10% din pensia suplimentara a angajatilor, adica este o pomana a statului roman, castigul provine din dobanda la titluri de stat !

    Deci, pensia „privata”, despre care vorbeste vesnic nestiutorul, este un imprumut dat statului si un castig inutil al unor banci intermediare. Pensionarii pierd intordeauna !

  2. Asa zisa pensie privata obligatorie, zisul pilon 2 e cea mai mare teapa data poporului dupa privatizarea economiei si resurselor pe 2 lei catre straini !
    E o hotie  dedicata strainilor si trebuie desfiintat de urgenta !
    Adica niste privati fac afaceri cu statul, primesc moca de la stat banii publici prin logistica statului, o suma uriasa din care trag un comision urias de la contribuabilul care e obligat de stat sa bage in buzunarul privatului o suma uriasa ! in schimb, el la pensie, la 65 de ani la adanci batraneti, daca o mai ajunge va primi cativa lei cu taraita o perioada limitata de 2-3 ani, dupa ce a muncit ca sclavul cate 12 ore pe zi tot la corporatiile si multinationalele occidentale care ne jefuiesc ! Asta e Adevarul !

  3. Comic „expertul”ästa. Am vazut ca userul „justinianus” a scris exact ce vroiam sa scriu eu. Prima data am crezut ca titlul se refera la cat vor pierde romanii in 2022 din pilonul 2, avand in vedere ca se prevad „corectii” de 20 la suta pentru burse anul viitor.

  4. pe ce ”masea” ajunge banii cotizati si din care isi iau firmele un comision care depaseste randamentul fondului si constati ca ai depus X de lei si totalul este X-n deci tot depui si ei isi tot trag o ”portie” mai mica daca randamentul este pozitiv si mai mare daca nu-l declara pozitiv, asa ca in final veti avea o suma din care an de an isi iau un profit. Mai mult banii investiti pe BURSA in actiuni care au dividende sunt scutite de impozitul pe dividente de 5%, dar omul de rand, cel care nu se joaca de-a fondurile de pensii cu banii altora este bun de plata.

  5. Dl Popa ne spune ce nemaipomenită afacere este să dai cuiva bani degeaba, după aceea să-i iei înapoi cu camătă și ulterior, dacă totul merge OK, să primești înapoi banii dați cu o camătă mai mică decât cea pe care ai plătit-o tu . Nu ne spune de ce nu face și cu banii personali același lucru.

  6. Eu doar intreb:
    – Cat din aceste fonduri au fost directionate pe ascuns in afaceri??
    Doar intreb pentru ca exista un program european de prin 2017 care are aceasta linie clara(inca nu stiu compatriotii din Romania).

  7. Șii dacă toți banii s-ar da la fondul de stat de penșii se puerdea ceva? , Ce denumire tânpită nu-i un fond, adică o grămadă și un pilon, un stâlp care sușține prosperitatea străinilor?

  8. N-au pierdut nimic mai Cosmine! Cu cit e mai mare procentul la pilonul 2, cu atat e mai mica pensia la pilonul 1! Simplu! Iar cu pilonul 2 sa mai asteptam sa vedem in practica!!

  9. Pensia privata e o gluma proasta, ca niste borfasi fara suflet sa se imbogateasca pe spinarea unor fraieri!Sisteme de pensii private, daca nu asigura o pensie viagera(pe viata) nu este decat un instrument de economisire mascat ,mai slab ca investitiile in titluri de stat sau in actiuni pe bursa
    Poate spune cineva care pensie privata e viagera, adica pe viata,sau pana la 95 de ani ipotetici,etc)?? Nimeni nu poate spune..

  10. Da cat pierde d’alde Popa?

    Si deci asa … din titalul T al cointributiulor la CAS un procent P este trabsferat la Pilonu 2 care in momentu de fata produce prfoturi bahgsterilor de genu Popa. Acrelasi bangster zie ca „care noi am contribuit suma întreagă de CAS, doar că diferența a rămas în buzunarele statului”. Hm adica se platesc pensiile in curs.
    Cat despre pensie suplimentara eu am plait ani de zile ptr o pensie suplimentara de 2%. Platit in plus .
    N-am pesnie suplientara, nimeni nu are.
    Si nici nu are a raspunde …

  11. Stati linistiti la locurile voastre, decretei! O sa aveti pensie privata de nu o s-o puteti manca, daca nu se fuge cu banii! Hoti pe toate drumurile private! La fel ca la liberalizarea/scumpirea la gaze si energie electrica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.