
Cetăţenii ungari care au lucrat în străinătate vor primi o subvenţie de 32.000 de euro dacă decid să se restabilească în Ungaria, a anunţat Ministerul ungar pentru Resurse Umane, transmite agenția MTI.
Guvernul lui Viktor Orban a elaborat un sistem de subvenţii pentru construcţia de locuinţe, în scopul încurajării cetăţenilor unguri care lucrează în străinătate să revină în ţară.
Cetăţenii ungari vor trebui să demonstreze că au lucrat legal în străinătate în ultimele şase luni şi că au plătit contribuţii la asigurări medicale în ultimele 24 de luni, iar dacă se vor restabili în Ungaria, vor primi o indemnizaţie de zece milioane de forinţi (32.000 de euro).
De o subvenţie egală vor beneficia şi cuplurile care au trei copii şi doresc să achiziţioneze o locuinţă. Familiile din Ungaria care au un singur copil vor beneficia de o primă în valoare de 600.000 de forinţi (2.000 de euro) pentru cumpărarea unei case, iar cele cu doi copii – 2,6 milioane (8.300 de euro).
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.