Fostul ministru Doina Pană a afirmat joi, la o zi după renunțarea intempestivă la portofoliul Apelor, că oboseala de ministru este la un moment dat „cronică”.
„Oboseală e din orice poziție, într-adevăr, din cea de ministru e la un moment dat cronică. Am cumpănit foarte mult, e o decizie grea pe care am luat-o. Nu mi-a fost simplu, mă gândesc la ea de câteva săptămâni și am considerat că e decizia corectă”, a spus ministrul demisionar la Digi 24.
„Am avut discuții și cu premierul și cu președintele partidului și am fost onorată că amândoi m-au rugat să-mi iau concediu de odihnă și să nu plec. Dar consider că una dintre puținele poziții din care nu-ți poți permite să nu funcționezi sută la sută este cea de ministru și atunci consider că am luat decizia corectă”, a adăugat Doina Pană.
Ministrul și-a anunțat demisia miercuri invocând motive de sănătate.
„Starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activității în calitate de ministru. Prin urmare, vă prezint demisia mea din calitatea de ministru în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pe motiv de sănătate.
Apreciez conlucrarea deosebit de fructuoasă pe care am avut-o și vă asigur de întregul meu sprijin pentru îndeplinirea programului de guvernare, din calitatea mea de parlamentar”, se arată în textul prin care Pană și-a anunțat demisia, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Titlul articolului e fabulos,dar nu stim unde a facut pana doamna de la Ape!In foto e cu leaderii?