Cum o mai scaldă pesediștii în loc să grăbească moțiunea (Update)

UPDATE Moțiunea USR PLUS și AUR este o jignire, a declarat marți după-amiază prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

Însă dacă va fi supusă la vot, PSD o va vota, a declarat pe de altă parte Grindeanu. Pesediștii, prin vocea lui Grindeanu, le reproșează celor de la USR PLUS că au rămas în Guvern cu eșalonul doi, demisionând doar miniștri.

„Cu alte cuvinte, USR PLUS spune cam așa: <Adio Cîțu, dar rămân cu tine>. Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis ca secretarii de stat, șefii de agenții, prefecții, subprefecții, toți soldățeii de la partid nu demisionează, rămân în continuare conectați la banul public și la resursele țării. (…) Mimați, cu alte cuvinte ieșirea de la guvernare prin șapte demisii, dar vă lăsați în același timp gașca de inteese alături de Cîțu, cel pe care îl huliți de dimineața până seara”, a spus Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD susține că aceasta „este cea mai grăitoare dovadă a unui circ ordinar marca US PLUS, în care au cooptat și AUR”.

UPDATE Președintele Klaus Iohannis „are obligația să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîțu”, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, transmit marți social-democrații.

PSD consideră că soluția cea mai rapidă de încetare a crizei politice și guvernamentale este ca președintele Klaus Iohannis să își exercite rolul constituțional de mediator și să solicite demisia urgentă a primului ministru Florin Cîțu.

„O astfel de intervenție din partea președintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România”, potrivit unui comunicat de presă.

Social-democrații afirmă că este inacceptabil ca „economia României să fie paralizată, iar cetățenii să se afunde în sărăcie din cauza unei singure persoane, care se încăpățânează să se agațe de funcția de șef al Guvernului”.

„Președintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de eșecul , întrucât a girat personal numirea lui Cîțu în funcția de premier și a agreat participarea USR-PLUS la guvernare, alături de PNL și UDMR, într-o Coaliție a Pierzătorilor în alegeri. Toate aceste partide sunt vinovate în egală măsură de catastrofa economică și socială pe care o vedem în prezent în România. Prin urmare, președintele Iohannis are obligația să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîțu, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, în cel mai scurt timp”, conform unui comunicat de presă transmis, marți, de PSD.

Cea mai bună formulă pentru PSD și pentru întreaga Românie ar fi alegerile anticipate, declară și liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis. El susține că partidul său nu ar sprijini un eventual guvern minoritar, după demisia miniștrilor USR PLUS din Cabinetul Cîțu.

„Categoric, nu se pune problema ca PSD-ul să susțină un Guvern minoritar PNL-UDMR, USR-UDMR, orice altă formulă prin care PSD-ul nu desemnează primul-ministru. Cred că cea mai bună formulă pentru PSD ar fi alegerile anticipate și nu doar pentru PSD, ci pentru întreaga Românie, pentru că această criză politică nu văd cum altfel ar putea fi depășită. Pe de altă parte, cred că nimeni nu se aștepta ca PSD-ul să se arunce imediat, după ce Dan Barna a solicitat, așa cum bate Barna din palme, PSD, cel mai mare partid din România, să sară repede și să facă jocurile USR, acelea de a șantaja PNL și pe Florin Cîțu, astfel încât eventual să-l pună înapoi pe Stelian Ion la Ministerul Justiției și eventual să se împace și cu voturile și cu semnăturile PSD-ului această coaliție să funcționeze”, declară la RFI Alfred Simonis.

La remarca jurnalistului că PSD a făcut totuși niște jocuri politice prin retragerea de la ședința Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului, unde urma să se stabilească un calendar al moțiunii de cenzură USR PLUS-AUR, lucru care a avantajat tabăra Cîțu, deputatul social-democrat a răspuns: „Eu aș spune că plecând noi din ședință, n-a putut tabăra Florin Cîțu să câștige acel vot cu privire la evaluarea semnăturilor, pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi”.

Întrebat dacă PSD ar face Guvern cu AUR, în caz de alegeri anticipate, Alfred Simonis a răspuns: „Haideți să ajungem acolo, sunt foarte mulți pași până să ajungem la anticipate (…). Mai degrabă n-aș vedea posibil un Guvern PSD-AUR”.

Simonis nu dă șanse unui posibil Guvern PSD-PNL.

„Și acesta este foarte greu de anticipat. Mai degrabă nu. E foarte important rezultatul alegerilor. În 2016, de exemplu, aproape că nu am avut nevoie de nimeni după alegeri și am făcut o majoritate cu un singur partid (…). Exclud categoric ca PSD să voteze un Guvern minoritar PNL”, conchide liderul deputaților PSD.

În fapt, lucrurile stau așa!

Cea de a patra şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerelor pe tema moţiunii de cenzură a fost suspendată marţi din lipsă de cvorum

Au lipsit reprezentanţii PSD, iar de la PNL a fost prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban.

Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. PSDule ,lasa-i sa se sfasie intre ei!in cazul in care,USRu’ iti da in scris ca nu mai vrea la guvernare,atunci,voteaza motiunea sa pice tot guvernul!dar nu te baga in seama cu pestisorii din Parlament sa-l dai jos pe Citu,ca mai apoi USRu’ sa-si vada bine merci de guvernare,tot cu PNL,dar cu alt prim ministru!anticipatele ar fi o solutie,dar e putin probabil sa se intample!

  2. Acest PSD nu e ”peeeessseeddde”!!Este o pleașcă ramasă după eliminarea celor care au avut o doctrină PSD.Cine vorbeste??Unul care s-a baricadat, altul care a fugit de mari demnitari aflati în Vizita în Ro, altul care-și scaldă barba tot la zi lumina după cum bate ceasul??Pesede reorganizează-te si lasa aripa CGT la ”dreapta” tatălui său..atfel te vor vota la penele le.

  3. PSD vrea anticipate nu un Guvern de uniune nationala cum parca spunea odata. Vor lua o mare teapa cu aceasta lalaiala. Iohannis nu numai ca nu si-a schimbat parerea fata de PSD dar, acum,lovit in aspiratiile personale de dupa incheierea mandatului ii va lovi rau de tot.Citu prin tot ceea ce a facut si ca ministru de finante si ca premier a servit nu numai interesele lui personale dar si pe ale lui Iohannis.Kovesi ii asteapta pe amandoi la cotitura.Iohannis trebuie sa aiba un post asigurat care sa-i prelngeasa imunitatea. Vezi Basescu. Citu ramane aici sa se desurce. Fara aceasta coalitie Iohannis nu va putea sa-si atinga scopul personal.Intr-un final daca Orban castiga alegerile il va acepta si pe el.Si il va sacrifica pe Citu pentru a se putea lauda ca este un PNList adevarat.Pentru el nici Citu si nici Orban nu au valoare.Nebuloasa de acum ii creaza disconfort pentru ca-i ameninta viitorul.Iohannis nu este ceea ce vrea sa para,un dulap la Cotroceni.Dupa boacanele facute cand si-a exprimat public ura fata de PSD acum, bine consiliat, face pe intelegatorul si conciliatorul.Pana isi va urca sacii in caruta.Desigur spre binele poporului. Ca si pana acum.Va semna si legea consumatorului vulnerabil, va fi de acord si cu datul de firimituri poporului, precum Ceausescu in 89, de exemplu o marire a salariului minim , o reducere de TVA, poate si indexarea pensiilor cu rata inflatiei, orice. Sa-si indrepte imaginea acum sifonata de Presedinte care nu este in stare sa-si cheme la raport propriul Guvern si lasa de izbeliste viata popriul popor.Un ceva de care se minuneaza si UE fara Merkel care sa-l protejeze.UE,NATO sau o viata linistita pe banii nostri alaturi de sotie?In Romania sau in alta tara.Doar el stie. In orice caz nimic legat de poporul roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.