Cum s-a aprobat legea amnistierii

Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă, a declarat marți că proiectul de lege privind amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse a fost aprobat luni seară, iar la ședință au participat toate grupurile parlamentare, transmite AGERPRES. „Legea amnistiei a fost aprobată aseară. După ce am plecat împreună din sală, ne-am reîntors și am […]

Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă, a declarat marți că proiectul de lege privind amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse a fost aprobat luni seară, iar la ședință au participat toate grupurile parlamentare, transmite AGERPRES. „Legea amnistiei a fost aprobată aseară. După ce am plecat împreună din sală, ne-am reîntors și am […]

Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă, a declarat marți că proiectul de lege privind amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse a fost aprobat luni seară, iar la ședință au participat toate grupurile parlamentare, transmite AGERPRES.

„Legea amnistiei a fost aprobată aseară. După ce am plecat împreună din sală, ne-am reîntors și am discutat, pentru că ne-am hotărât să nu ne mai vedem dimineață și, pentru că tot eram în Parlament, să ne vedem aseară”, a spus Ciucă.

El a precizat că la ședință au participat toate grupurile parlamentare.

„PNL a votat împotrivă, au fost prezenți și au votat împotrivă. Patru persoane au votat împotrivă”, a arătat Bogdan Ciucă.

Întrebat la ce oră a fost votată aseară această lege, el a răspuns: „Aseară. Nu m-am uitat la ceas, după ce am stat de vorbă cu dumneavoastră (presa — n.r.) am plecat și ne-am reîntors ca să nu ne mai vedem dimineață. Scrie în raport câți membri au fost prezenți, dar toate grupurile au fost prezente”.

Președintele Comisiei juridice a explicat că proiectul de lege are raport de adoptare cu modificări.

În privința modificărilor care se aduc acestui proiect de lege, el a explicat că „sunt exceptate infracțiunile de corupție, sunt exceptate toate infracțiunile cu violență — omoruri, pedofilie, viol”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.