Cum s-a împărțit votul pentru suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis, joi după-amiază, suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.

De (R.C.)
Cum s-a împărțit votul pentru suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis, joi după-amiază, suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis, joi după-amiază, suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, din cauza actelor de agresiune comise în cursul invaziei militare în Ucraina.

Proiectul de rezoluţie privind suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului a fost adoptat cu 93 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 58 de abţineri, conform CNN.

Proiectul de rezoluţie a fost iniţiat în contextul acuzaţiilor privind încălcări ale drepturilor omului de către Rusia. Consiliul Drepturilor Omului a exprimat „preocupări grave” referitoare la informaţiile despre „încălcări grave şi sistematice”, despre „abuzuri asupra drepturilor omului” şi „încălcări ale dreptului umanitar internaţional” comise de Rusia prin invazia militară în Ucraina.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Ghenadi Kuzmin, le ceruse statelor membre ONU să respingă proiectul de rezoluţie. „Nu este nici momentul, nu este nici locul pentru teatru. Acest proiect de rezoluţie nu are nicio legătură cu situaţia reală a drepturilor omului pe teren. Este vorba de o tentativă a Statelor Unite de menţinere a poziţiei dominante şi de control total”, a afirmat Ghenadi Kuzmin, citat de CNN.

China a votat împotriva suspendării Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului. „O astfel de abordare în Consiliul Drepturilor Omului va crea un precedent periculos, cu efecte grave”, afirmat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun.

Reacția Kremlinului

Ministerul rus de Externe a calificat drept ”ilegală” suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, într-un comunicat difuzat joi – transmite France Presse.

Rusia consideră că această suspendare este „ilegală şi motivată politic, cu scopul de a pedepsi în mod ostentativ un stat membru suveran al ONU care duce o politică internă şi externă independentă”.

”Din păcate, în condiţiile actuale, Consiliul este practic monopolizat de un grup de state care îl folosesc în scopuri oportuniste”, a adăugat ministerul.

 

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.