Cum stă Nicușor Dan cu cele 10 obiective

Întrebat de jurnalişti dacă negociază cu PNL să îi susţină candidatura pentru un nou mandat, el a răspuns că este „foarte devreme” pentru astfel de discuţii

De (R.C.)
Cum stă Nicușor Dan cu cele 10 obiective

Întrebat de jurnalişti dacă negociază cu PNL să îi susţină candidatura pentru un nou mandat, el a răspuns că este „foarte devreme” pentru astfel de discuţii

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că va îndeplini marea majoritate dintre cele zece obiective stabilite de către PNL.

„Unele din ele sunt pe chestiuni care sunt deja începute. Situaţia celor zece puncte este diferită, dar până la cele şase luni o să vedeţi că marea majoritate (vor fi atinse – n.r.). (…) O parte dintre ele sunt chestiuni care ţin de o evoluţie… Probleme care au început acum un an şi jumătate, acum un an. La momentul potrivit o să fac un bilanţ”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă.

Nicuşor Dan a menţionat că are „un foarte mare respect” pentru cei care l-au votat şi tratează „cu mare responsabilitate” îndeplinirea celor zece obiective.

„Eu am un foarte mare respect pentru oamenii care m-au votat şi o parte importantă dintre oamenii care m-au votat sunt votanţii acestui partid. De asta eu am tratat cu mare responsabilitate această sarcină”, a spus el.

Întrebat de jurnalişti dacă negociază cu PNL să îi susţină candidatura pentru un nou mandat, el a răspuns că este „foarte devreme” pentru astfel de discuţii. „Cel puţin un an şi jumătate de acum o să facem administraţie şi în momentul ăla, sigur că suntem oameni politici, o să avem toate discuţiile politice necesare”, a afirmat Nicuşor Dan.

Reprezentanţii PNL Bucureşti i-au cerut, pe 1 februarie, primarului general, Nicuşor Dan, să îndeplinească o serie de obiective cu privire la termoficare şi în alte domenii, în şase luni, pentru a-i menţine sprijinul politic.

Este vorba despre demararea execuţiei lucrărilor la minim două tronsoane din reţeaua de termoficare, finanţate din proiectul de 1,6 miliarde lei, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare; lucrările la tronsonul 1 din Prelungirea Ghencea să ajungă măcar la 50% execuţie (inclusiv plăţi) până pe 31 iulie, iar circulaţia pe Pasajul Doamna Ghica să se deschidă până pe 31 iulie; publicarea primei variante din master-planul pe biciclete; subscrierea capitalului social la STB cu minimum 100 de milioane lei pentru planul de recondiţionare a flotei de transport public; deblocarea autorizaţiilor de taximetrie; prezentarea versiunii finale a strategiei de digitalizare.

De asemenea, liberalii au solicitat reorganizarea Primăriei Municipiului Bucureşti pe criterii de eficienţă şi performanţă administrativă; punerea în dezbatere publică a proiectelor Consiliului General; amenajarea şi readucerea într-o „situaţie de bun simţ” a parcurilor aflate în administrarea municipalităţii, în special Cişmigiu, Mihai I (Herăstrău), Carol I, Tineretului şi Izvor; finalizarea consolidării clădirilor demarate în mandatul precedent; demararea execuţiei lucrărilor de consolidare şi restaurare pentru minim 10 clădiri emblematice din Bucureşti; actualizarea bazei de date aferente PUG; realizarea unui mecanism de planificare, transparentizare şi prioritizare a lucrărilor publice, din care să reiasă clar etape, bugete, responsabilităţi şi termene de realizare.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. @ Cetatean Bucurestean -de acord cu iesitul la vot ,dar se pare ca numai noi ( consider ca esti pensionar) bosorogii mergem la vot. visind la ceva mai bine . Si iata ca noi suntem blamati. Pentru ca STS-ul cistiga.Daca s-ar face un sondaj cu cine votam noi „expiratii”ai ramine „cracanat de uimire”. Auguri!

  2. @ plavanis ot sighii
    Cea mai mare prostie, ar fi sa nu ne prezentam la vot. Treaba asta ar genera (vezi regula de trei simpla) permanentizarea celor din H/R la guvernare,
    Daca nu am fost destul de clar, astia din H/C au un numar finit de votanti, care sa prezinta disciplinat la vot in totalitate.
    Daca votantii romanesti se prezinta in numar mare la vot, astia nu mai prind parlamentul (in care au facut prapad, vezi BLUEAIR si plaja de la MaMAIA)

  3. @ Cetatean Bucurestean La Brasov si Timisoara au „votat”la greu tabletele STS . La sectorul 1 mai aveti inca un primar ce a fost prins cu „mita-n sac”,pardon cu mina-n sacul cu voturi… Deci ?Ca romini avem ce meritam : Un Alien la Brasov , Un Fritz la Timisoara , Un Plicusor si o Clocotilda la Bucuresti. O zi frumoasa si multa curatenie . Si in Bucuresti si la Brasov si la Timisoara ,etc.

  4. V ați găsit și voi bucureștenii să puneți un matemician în funcție de primar general
    Păi la băiatul ăsta prin capul lui vâjâie numai logaritmi și integrale
    Ăsta si când trece strada e pericol public el numără toate liniile albe de pe trecerea de pietoni și le pune în ecuație Vai de soarta lui și a voastră.

  5. daca mai avea nevoie aceasta gasca de iresponsabili,tradatori,asasini economici ,ocrotitorii jafurilor nenumarate aduse populatiei cu aberatiile genetice: sica lautarul, vasilica catu, ciuca- doctorat plagiat si dosit,gorghiu,turcan si atatea specimene care se intrec in ticalosii si jaf generalizat acum isi mai leaga un pietroi de incompetenta cu acest mascarici care ii va aduce la O % !! sa fie primiti !! amin!

  6. @ Ma,…
    La contestatia facuta de madam Firea, s-a apelat la „justitia independenta” si a fost pusa batista pe tambal.
    Corect este insa, ca au fost destui isteti care l-au votat pe asta, pentru ca voiau „schimbare”.
    Ipotetic vorbind totusi, daca dvs sunteti cetatean al municipiilor Timisoara, Brasov sau chiar Constanta , cam cum comentati ?

  7. @ postare 20:04
    Daca avortonul asta de la PMB ar fi fost „extrem de incomod tuturor gastilor politice si mafiotice”, ar fi fost de mult la bulau ca in mai bine de doi ani, a tot dat motive intemeiate.
    @ PNL
    Daca voi credeti ca mai pacaliti pe cineva, cu „cele zece porunci”, veti avea o mare surpriza la locale ( si „masinaria” de numarat voturi are limitele ei)

  8. ȘI TOTUȘI :CÂT DUREAZĂ CLOCITUL SAU GESTAȚIA LA ”MATEMATICU” CĂ DE! AU TRECUT2 ANI ȘI JUMĂTATE-CĂ DOAR NICI ELEFANTA…!

  9. Toata maskarada asta socio-psiho-politica si mediatica anti- Nicusor DAN nu este decit o . m a n i p u l a r e .

    In realitate Primarul General al Capitalei este extrem – extrem -extrem de incomod ….. tuturor gastilor politice si mafiotice .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.