Cum va rezista economia Iranului

Oficialităţile de la Teheran nu îşi fac griji după ce trei state, Arabia Saudită, Bahrein şi Sudan, au rupt relaţiile diplomatice cu Iranul pentru că schimburile comerciale dintre Iran şi statele respective sunt la un nivel scăzut.

Conform cotidianului economic iranian Donaye Eghtessad, comerţul dintre Iran şi Arabia Saudită a atins 172,5 milioane de dolari în primele opt luni ale anului iranian, care a început la 20 martie 2015. Iran exportă în Arabia Saudită îndeosebi fructe şi oţel iar valoarea mărfurilor vândute se riducă la 132,2 milioane de dolari. Din Arabia Saudită, Iranul cumpără produse de ambalaj şi ţesături, volum ce a ajuns la 40,2 milioane de dolari. Către Bahrein, Iranul a vândut produse în valoare de 63,6 milioane de dolari, iar cumpărările s-au cifrat la doar 600 mii de dolari.

Comerţul cu Sudanul e mult mai scăzut: vânzări de 37,6 milioane de dolari şi cumpărări de 181 mii de dolari în primele opt luni ale anului trecut. În 2015, la pelerinajul de la Mecca au participat 60.000 de iranieni, dintre care au murit 464 ca urmare a busculadei ca a provocat un total de 2.236 de decese. Iranul, care va ieşi de sub un embargou internaţional prin concesii făcute marilor puteri în programul său nuclear, este curtat puternic de companii europene şi se implică în războiul din Siria, de partea forţelor guvernamentale, contra ISIS. Iranul are rezerve uriaşe de petrol, a căror ieşire pe piaţa internaţională a fost blocată de sancţiuni. Odată sancţiunile ridicate, războiul preţurilor va lua amploare pentru că piaţa va fi inundată de petrolul iranian.

„Este o oportunitate economică de partea Iranului, prin posibilitatea de a exporta energie, pe care va încerca să nu o piardă”, a declarat la RFI fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. Tensiunile dintre Riyad şi Teheran s-au amplificat după ce Arabia Saudită a executat un cleric şiit, Nimr al-Nimr.

În replică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că riscă „răzbunarea divină”, numindu-l pe Nimr al-Nimr „martir”.

Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.