Cum văd foştii şefi ai Mossad-ului viitorul Siriei şi Iranului

SUA trebuie să permită Rusiei să-şi menţină bazele strategice din Siria pentru ca Moscova să accepte un nou regim la Damasc, ostil însă Teheranului. Doar în acest fel se poate evita un război cu Iranul, care ar fi „cea mai stupidă idee”, susţin şefii Mossad-ului din perioada 1998-2011.

Cum văd foştii şefi ai Mossad-ului viitorul Siriei şi Iranului

SUA trebuie să permită Rusiei să-şi menţină bazele strategice din Siria pentru ca Moscova să accepte un nou regim la Damasc, ostil însă Teheranului. Doar în acest fel se poate evita un război cu Iranul, care ar fi „cea mai stupidă idee”, susţin şefii Mossad-ului din perioada 1998-2011.

SUA trebuie să permită Rusiei să-şi menţină bazele strategice din Siria pentru ca Moscova să accepte un nou regim la Damasc, ostil însă Teheranului. Doar în acest fel se poate evita un război cu Iranul, care ar fi „cea mai stupidă idee”, susţin şefii Mossad-ului din perioada 1998-2011.

A ne asigura că Iranul va fi eliminat din poziţia sa strategică din Damasc, înseamnă a întrerupe accesul Iranului către aliaţii săi (Hezbollah în Liban şi Hamas în Gaza) şi aceasta va reduce prestigiul intern şi internaţional al regimului de la Teheran, forţându-l să suspende politicile nucleare. Aceasta este o opţiune mai sigură decât cea militară, spune Efraim Halevy, fost şef al Mossad-ului în perioada 1998-2002, într-un editorial publicat de New York Times.

„Siria devine călcâiul lui Ahile al Iranului. Iranul a investit vaste resurse în această ţară. Sunt tabere ale Gărzilor Revoluţionare, arme iraniene, consilieri în întreaga Sirie. Forţele Hezbollah-ului din Liban, controlate de Iran, au măcelarit pe sirienii care s-au ridicat împotriva lui Al-Assad. Iranul vrea să se asigure că îşi va menţine controlul în Siria indiferent de ce i se va întâmpla domnului al-Assad, iar Israelul şi Vestul trebuie să împeidice asta cu orice preţ.”

Israelul nu trebuie însă se fie lăsat ca singurul actor care să grăbească plecarea lui al-Assad. Orice soluţie viabila trebuie să implice SUA, Rusia şi tarile arabe. America trebuie să ofere Rusiei stimulente pentru ca Moscova să nu mai protejeze regimul al-Assad. O forţă sub mandatul statelor arabe trebuie să asigure stabilitatea, până când conducerea va fi preluată de un guvern sirian.

Interesele Rusiei în Siria nu sunt sinonime cu cele ale Iranului şi Moscova poate dovedi asta, retrăgând sprijinul pentru al-Assad. Rusia doreşte să menţină accesul al porturile Tartus şi Latakia şi să rămână un furnizor important de arme pentru Damasc. Dacă Washingtonul permite asta şi nu trece peste voinţa Rusiei, cum a făcut-o înainte de a interveni in Libia, convergenţa intereselor americane şi ruse în Iran şi Siria pot deschide calea către îndepărtarea lui al-Assad.

Dupa aceasta, „terorismul finanţat de Iran se va restrange; Hezbollahul îşi va pierde legătura cu Siria şi Iranul, iar Libanul se poate întoarce la normalitate; luptătorii Hamas din Gaza nu vor mai avea parte de arme şi consilieri din Iran; poporul iranian s-ar putea ridica încă o dată impotriva regimului care i-a produs atâta durere şi suferinţă”

„Dacă comunitatea internaţionala nu profită de această şansă şi influenţa Itranului în Siria rămâne intactă, lumea va avea de ales între o intervenţie militară sau sancţiuni economice şi mai dure, care pot duce la o explozie a preţului petrolului şi la dezechilibrarea economiei mondiale. Rusia şi SUA nu ar trebui să-şi dorească aşa ceva”, scrie Efraim Halevy.

Tot miercuri, Meir Dagan, sef al Mossad-ului în perioada 2002-2011, a declarat că Iranul nu reprezintă o „ameninţare existenţială” la adresa Israelului. Dagan a criticat dur guvernul Netanyahu pentru că ar pune la cale o lovitură militară în Iran, împotriva facilităţilor nucleare. Dagan a declarat că Iranul nu reprezinta o ameninţare atât de mare pe cât lasă să se înţeleagă actuala putere din Israel.

Presa israeliană presupune că Meir Dagan şi fostul şef al Shin Bet (contraspionajul israelian), Yuval Diskin, au fost cei care au divulgat planurile unei eventuale lovituri în Iran, pentru a zădărnici aceasta acţiune, pe care Dagan a numit-o „cea mai stupidă idee din câte am auzit”. Autorităţile au început o anchetă vizând scurgerea de informaţii. Cei doi foşti şefi ai spionajului şi contraspionajului israelian s-au opus unei acţiuni militare în Iran şi au favorizat combinarea presiunilor diplomatice cu actele de sabotaj.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.