
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a inițiat, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), un proiect de memorandum prin care sunt propuse o serie de măsuri tehnico-organizatorice în vederea informatizării secțiilor de votare pentru alegerile locale de anul viitor, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Proiectul de memorandum urmează să fie supus aprobării Guvernului și vizează o serie de măsuri tehnico-organizatorice, precum și un calendar de acțiuni care trebuie să fie realizate până la scrutinul pentru alegerea autorităților administrației publice locale din anul 2016.
În comunicat se arată că sistemul va oferi alegătorilor români garanția că fiecare cetățean va vota doar o singură dată.
AEP subliniază că pentru implementarea sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este necesară selectarea și instruirea unui număr de aproximativ 30.000 de persoane, care să desfășoare activitatea de operator de calculator pe lângă cele 18.553 secții de votare.
Conform sursei citate, alături de AEP și STS, pentru realizarea în parametri optimi a acestui important proiect național, este necesară implicarea Ministerului Afacerilor Interne, a Institutului Național de Statistică, a Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a Ministerului pentru Societatea Informațională, a Secretariatului General al Guvernului și a Ministerului Finanțelor Publice. Fiecare dintre aceste instituții trebuie să avizeze proiectul de memorandum.
Instituțiile Prefectului și autoritățile administrației publice locale vor avea, de asemenea, un rol important în realizarea proiectului, mai relevă sursa citată. Sursa: AGERPRES
Integral pe AGERPRES
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.