
Doi curieri au fost agresați, vineri, într-un parc din Sectorul 6, de către mai multe persoane, care au distrus și scuterul unuia dintre ei.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 22 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că într-un parc din Sectorul 6 mai multe persoane se agresează fizic. Persoanele implicate au fost imobilizate și au fost conduse la audieri’, informează un comunicat al DGPMB.
Incidentul a fost aplanat în câteva minute, iar toate persoanele implicate au fost identificate și depistate. Ele se află la sediul secției de poliție în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Nicio persoană nu a avut nevoie de transport la spital.
‘Din primele verificări a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan, doi bărbați care efectuau servicii de livrare produse la domiciliu au fost agresați fizic de mai multe persoane, fiind folosite și obiecte contondente. Unul dintre bărbații implicați a provocat distrugeri la nivelul unui scuter, ce aparține unei victime’, arată sursa citată.
Totodată, Poliția Capitalei mulțumește cetățenilor pentru spiritul civic și pentru implicarea de care au dat dovadă sesizând organele de poliție.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 22 Poliție, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.
„Niste persoane”, „niste tineri”.
Liniste, sa nu cumva sa rostiti cuvantul acela.
Imi este mila de ei, pentru ca vin din tari superbogate, conduse de cativa dezaxati, asa cum vor sa conduca toata lumea. Sunt infometati, infrigurati, disperati si adusi de sistem la instinct animalic. Asta vine la pachet cu obiceiurile de acasa. Nu este vina lor, dar nici a noastra, ca ei sunt aici. Au fost adusi. Face parte din palnul kalergi.
ai,ai,ai ce trishare:
curieru femeie alba inmaneaza un pachet barbatului alb…..
-asta vara in Bucuresti un COLORAT DE IMPORT
era asteptat la scara blocului de o fetitza de 16 ani (exageram si noi,era o fetitza MARE)
cu bucile pe dinafara pantalonashilor….
(mult nu mai e pana la masa critica
si vor incepe violurile in grup-cu mai multe victime deodata)
-scuterele nu au ce cauta in parc:
OPINIA PUBLICA ESTE TOTDEAUNA CEA CORECTA!
adica nishte COLORATZI DE IMPORT FACEAU BANI PE ORICE CAI,
nu?
-o sa ajungeti CA IN BANGLADESH!
Nu cumva era vorba de migranți, cei fără permis de conducere sau fabricat online cu semnătura și ștampila falsa și rai al dracului de gura?