UPDATE În urma cutremurului care a avut loc joi dimineaţă, în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
”Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a precizat IGSU.
IGSU mai anunţă că, în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora.
”Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)”, arată sursa citată.
UPDATE Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a revizuit în scădere la 5,2 pe Richter magnitudinea cutremurului produs joi dimineaţa la ora locală 6:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
De asemenea, institutul a revizuit şi adâncimea la care s-a înregistrat seismul, respectiv la 140 de kilometri.
Știrea inițială
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 grade pe Richter, s-a produs, joi dimineaţa, la ora locală 6:50, în zona seismică Vrancea, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 168,9 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 57 km est de Braşov, 75 km nord de Ploieşti, 117 km sud-vest de Bacău, 130 km nord de Bucureşti.
Ce cutremur, nene ? Nici un cutremur, tocmai sosise Ciuca la birou si s-a asezat pe scaun ! … Cit despre RO-ALERT, „vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei” asupra celor mai apropiate magazine de pompe funebre …